Fuga somnului

Autor: ELENA ADINA SÂMBETEANU

Participant la concursul de proză "Scrieţi, băieţi, scrieţi!" (2013)

Ai plecat afara.. sa vezi bolta pierduta, era seara ingereasca si o fuga neinduratoare a ceasului. Mintea mea indura spaima, ma dezleg de asteptare si te caut... Iti vad umbra picioarelor pale prin odaia involburata de fum... Ochii tai negri au imbatat cerul, caci e infasurat in taina... E cald si rece si iti apune aripa somnului...

Ma gandesc la tine ca un pastor desteptat, inima mea suspina nedeslusit... Truda aerului mocneste sfintire.. Iti iubesc cantecul, dar fara cantecul tau ma sting... sunt surd si mai aud doar un ceas rau, e inauntrul meu, e hrana neagra ce imi sporeste frangerea... Cat as vrea sa te ating, cum o faceam demult, oftand langa trupul sarutat de lumina... sa-ti ascult unduirile sfioase si sa-ti ridic mainile zugravite cu miere si flori, cu parfum cald... sa-ti las parul sa pluteasca  printre priviri, sa anine lumina.

Tesuta din freamat si racoare, clipa ma scalda... si ma cufund in alungarea ei.

Pasul insangerat  suit de topiri murdare ale zdrentelor ce imi sunt acoperamant, ma poarta sucit si ametit... Am sa dezmint tulbure ca te-am ranit...nu! nu te-am ranit! 

Ti-am inchinat un imn al somnului  fugar, ce il infrunt si ma stapaneste..

Te-am iubit fecioara cu buze arse de sete, framantate de clestar si ceara... uzurparea tineretii.  Pasare sfioasa de noapte, intoarce-te la mine, nu sunt calau, sunt gatit cu o inima de argint, plivita de auz si vaz...pomana  aripilor..

Imi intind pasii in sunete ca valuri... si te caut iarasi.E un vuiet cuprins de o istovire rece... si eu colind sub o presimtire rece si imi calc cugetul  sub nesfarsita singuratate. Tezaurul noptii spinteca intuneric si pe mine ma apuca de  maini si ma trage spre vecie.

Sa ma simt pieire? Sa ma simt lumina? Mânia curge prin sangele neadormit si prinde aripi rana si se inalta. Nu te gasesc cununa a vazduhului si linistea ma inspaimanta. Domneste neimplinirea si eu oftez molatic... sunt silit sa port cu mine mangaieri nestinse. Mangaierea ta ma adulmeca in vis, m-am nascut  zborului fara culoare. Imi simt pieptul inclestat in veghe si doare..si ma frange.

Se stinge o lacrima, prin sunetul pasilor moi se aude un cantec, printe degete frica se strecoara... Inertia creste disperare. Pornesc in sunet viu si  mut, palpaind in candela simtirii. Cotul de sticla ma impinge spre mustrare.. 

S-a starnit frigul sub sira oaselor putrezite. Ma izbesc de pamant... e frig  si disperarea naste in  mine maladie.. Nevazutii pasi imbratiseaza regasirea..

Chipul tau porneste un joc pagan in memoria mea.. devin bolnav si slab..

Unde esti pacat al noptii?

Elena Adina Sâmbeteanu

Clasa a XII-a F, Colegiul "Mihai Viteazul" Slobozia