Duminică, 21 iunie 2026, ora 19:00, la Teatrul „În Culise” (București)
Florentina Loredana Dalian
duminică, 31 mai 2026
luni, 25 mai 2026
Jurnal de îndrăgostit
Sunt, Doamne, tare oropsit,
Că mi-au picat cu tronc mai
multe.
Eu – rupt în dos, nepricopsit,
Ele - titrate, ba chiar culte.
Cora mi s-a uitat în cord,
(Simțeam fiorul cum străbate).
La EKG privind spre nord,
Mi-a zis: „Mă mir că încă bate!”.
Am zis că dau în gălbinare
Când Lila m-a verificat,
Puțin adusă de spinare.
(Ea mă tratează de ficat).
Și mă cuprinde un tumult
Când Frosa-mi face terapia.
Aș vrea să văd ceva mai mult,
Dar nu mă lasă miopia.
Ilona dulce mi-a zâmbit,
Și m-a-ngrijit cu măiestrie;
Dar cică tare sunt slăbit.
(Lucrează la geriatrie).
...
Nu credeți, dar, că m-am prostit,
Or că m-asemăn c-un netot,
Eu sunt doar mort de-ndrăgostit,
Dar bine că nu-s mort de tot!
duminică, 24 mai 2026
Spovedanie (Îndrăgostit la vârsta a treia)
Ca orice bun creștin, m-am dus
La preot, să mă spovedesc.
Toate păcatele mi-am spus,
Ispite ce mă năpădesc.
Dar mai presus de orice rău
De care sincer mă căiesc,
I-am zis că sunt un nătărău,
C-ajuns-am să mă-ndrăgostesc.
Mă bate gând de-nsurătoare,
Că inima pe jar mi-a pus
Ilinca, ce-i o mândră floare,
Dar io-s acuma la apus.
Și nu că n-aș avea parale,
Am două case și-un Trabant,
Da’ sunt nițel adus de șale
Și port și Pampers absorbant.
Genunchii-mi scârțâie, neunși,
Tușesc de zici că sunt tractor,
Plămânii-or fi și ei străpunși...
„Ce zici, părinte, să mă-nsor?”
„Însoară-te, dacă-ți dă ghes!
Ilinca... e cam guralivă
Și a păcătuit cam des,
Dar se pricepe la colivă!”
Slobozia, 1 mai 2026
