„Casa din vis” la Clubul Seniorilor din Slobozia

 Eveniment cultural de interes național pentru promovarea artei și culturii  organizat sub egida UARF

 

Am revenit astăzi cu film la Clubul Seniorilor „Răsărit în apus” unde mai fusesem în 9 februarie, anul acesta, când prezentasem filmul documentar „Carol I – un destin pentru România”, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu. Atunci, câteva persoane, nu puține, își exprimaseră încântarea și totodată dorința ca astfel de momente să se repete. Cu unii dintre ei mă mai întâlneam în diverse locuri și primeam întrebarea: „La noi, când mai veniți?” Astăzi a fost ziua.

Împreună cu managerul Bibliotecii Județene Ialomița, doamna Elena Balog, sub egida și cu sprijinul Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România – UARF – am prezentat filmul „Casa din vis”, realizat de regizorul Ioan Cărmăzan (președintele UARF), după nuvela „Ningea în Bărăgan” de Fănuș Neagu. La sugestia domnului Cărmăzan, am făcut și o rememorare a vieții și mai ales operei scriitorului Fănuș Neagu, concretizată într-o prezentare power point de 4 minute. Le-am spus celor prezenți ceea ce domnul regizor mi-a zis o dată (confirmând și presupunerea mea), că filmele cele mai reușite și care rămân pentru multă vreme sunt cele realizate după opere literare.

Este și cazul filmului domniei sale – „Casa din vis” – pe care îl văzusem într-un cinematograf din București chiar în anul lansării: 1992. Reținusem că mi-a plăcut și mai păstram în memorie câteva imagini și o senzație apăsătoare, aspră, cu gust de pelin, cum se întâmplă să fie și viața uneori. Azi, după 32 de ani,  l-am revăzut și am avut aceeași încântare de a urmări un film de artă, în ciuda realismului său tragic. Spre bucuria mea, filmul i-a impresionat și pe cei prezenți, atât prin subiectul său, prin modul de transpunere cinematografic, cât și prin distribuția magistrală.

După vizionarea filmului, am organizat o tombolă la care am oferit cărți și reviste literare câștigătorilor. Ideea mi-a venit tot după ce primisem un feedback legat de cărțile pe care le lăsasem data trecută la Club, aflând că acei care le împrumutau erau rugați să le aducă repede înapoi, să poată fi citite și de alții. Știu că asta pare ruptă dintr-un alt film, dar este realitatea și e bine că este așa. Câtă vreme mai există iubitori de artă (fie ea literatură, cinematografie, muzică etc.), încă ne mai putem făuri case în vis. Dacă pentru copilul din film, casa din vis era construită din sticlă, prin care pătrundea multă lumină, pentru alții dintre noi, casa din vis poate fi realizată din cărți ori din ecrane cinematografice, prin care pătrunde o altfel de lumină.

Mulțumiri tuturor pentru suport și prezență!

  Florentina Loredana Dalian 

  Slobozia, 25 iunie 2024

 

 

„Carol I” - proiecții la Slobozia

 

Carol I - Un destin pentru România include secvențe din mai multe filme ale lui Sergiu Nicolaescu, printre care Pentru patrie (1977), în care rolul regelui Carol I a fost interpretat tot de Sergiu Nicolaescu, Osînda (1976), Ultima noapte de dragoste (1980), Capcana mercenarilor (1981) și Ciuleandra (1985).

Prin acest demers, intenționăm ca tinerii Seminarului Teologic din Slobozia să aprofundeze cunoștințele legate de istoria țării printr-o modalitate diferită și - sperăm, mai atractivă - decât în cadrul orelor de istorie. 

Marți, 6 februarie 2024, ora 10.00, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Slobozia și vineri, 9 februarie 2024, ora 10.00 la Centrul Comunitar pentru Persoane Vârstnice Slobozia se va proiecta filmul documentar istoric „Carol I - Un destin pentru România”, eveniment realizat în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

        

BUCUREȘTI - GALA UNIUNII AUTORILOR ȘI REALIZATORILOR DE FILM - U.A.R.F. ...

Film documentar UARF pentru elevii de la arte

 

 

Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF), a organizat o vizionare de film la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, în data de 20 decembrie 2023, perioadă în care în școli s-a desfășurat „Săptămâna altfel”. Acțiunea se înscrie în cadrul mai amplu al parteneriatului dintre bibliotecă și liceu, iar conducerea școlii și-a arătat disponibilitatea și pentru alte activități asemănătoare, în viitor.

Filmul prezentat elevilor este un documentar omagial, „Un pictor român, Ștefan Popescu 1872-1948”, realizat de UARF, în regia domnului Ioan Cărmăzan.

Beneficiarii au fost elevi ai claselor de muzică și desen, a IX-a, a X-a și a XII-a (în total, șase clase, în două serii de proiecție), precum și câțiva profesori ai acestora. Filmul a stârnit interesul spectatorilor, în special al elevilor de la profilul de artă plastică.

 

Loredana Dănilă

Decembrie 2023

 

 

Film documentar - Un pictor român, Ștefan Popescu

 Eniment cultural de interes național pentru promovarea artei și culturii

 

 

Proiecția va avea loc la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia 

 

 

Hamlet nu a murit

 

(Fotografie de pe site-un UNITER)

 

          S-a stins omul și actorul Ion Caramitru. Dumnezeu să-l odihnească!

A fost multe, a făcut mult, dar, mai presus de toate, a fost actor. Și, mai mult decât atât, Caramitru a fost Hamlet. Numele sheakespearianului personaj se asociază, inevitabil,  în mintea mea, cu actorul pe care l-am văzut prima dată jucând acest rol, în perioada studenției mele (anii 1987 - 1992), la Sala „Grădina Icoanei” a Teatrului „Bulandra” din București, în regia lui Alexandru Tocilescu, așa cum Ofelia este și va rămâne mereu Mariana Buruiană, Laertes - Florian Pitiș, Horațio - Marcel Iureș. Am văzut acest Hamlet de vreo cinci ori, uneori având șansa unor locuri în lateralul scenei, adică foarte aproape de spațiul de joc. De la a treia reprezentație, când deja știam replici întregi (îmi rămăseseră involuntar), priveam cu ochi iscoditor să prind un moment de neatenție în care Hamlet n-ar mai fi fost Hamlet (la unii actori se observă detașarea de rol, fie și pentru scurte momente). El nu era niciodată altceva decât ceea ce juca. Prințul Danemarcei nu își ieșea din sine decât probabil foarte târziu, după ce cortina cădea.

          Știam că este așteptat minute în șir la ieșirea actorilor din teatru, erau admiratori, și mai cu seamă admiratoare. Voiau să guste un moment de apropiere cât de mică de monstrul sacru. Eu n-am fost niciodată tentată de o asemenea practică, poate și pentru că simțeam, intuitiv, că aș fi avut o dezamăgire. Eu nu voiam să văd omul (căci, ce este actorul care iese din teatru, decât un om ca oricare, revenind la grijile sale zilnice?), mie îmi ajungea să plec de la teatru sub vraja personajului care îmi zguduise sufletul. Eu nu eram îndrăgostită de Caramitru, ci de Hamletul-Caramitru, nu doream să cobor la nivelul omului, ci să rămân la înălțimea actorului, a personajului căruia îi dăduse viață.

          Toate marile regaluri artistice din studenția mea sunt legate de el. A mai fost un teatru cu două personaje, „Amintiri”, o piesă rusească, al cărei autor, din păcate, nu mi-l amintesc. Se juca tot la Bulandra, la sala „Izvor”. Două personaje, aduse în scenă de doi „monștri”: Ion Caramitru și Gina Patrichi. Doi actori care au creat o tensiune în sală atât de puternică, încât abia dacă îmi mai amintesc vag subiectul, dar a rămas starea aceea de tensiune dramatică ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Îmi amintesc exact și data la care l-am văzut: 17 decembrie 1989. După scurtă vreme, o țară întreagă avea să-l vadă pe Caramitru în calitate de revoluționar. Dar pentru mine el n-a existat nici ca revoluționar, nici ca Ministru al Culturii, și nu pentru că nu ar fi avut ce oferi în astfel de calități, ci pentru că nimic din ce ar fi putut oferi nu se înălța la dimensiunea colosală a ceea ce avea de oferit ca actor de teatru. Desigur, l-am văzut și în filme, cu jocul său impecabil, i-am urmărit și piesele regizate (bine), dar amintirea îl va păstra  în primul rând pe actorul de teatru. La începutul lui 1990, într-un ianuarie postrevoluțioar, pe scena Ateneului Român, recita din Eminescu, într-un regal de zile mari, acompaniat la pian de artistul Dan Grigore și de legenda vie, Cella Delavrancea.

          Ion Caramitru a murit. Dar Hamlet-Caramitru nu a murit, nici rolul său din teatrul rusesc, în tandem cu Gina Patrichi, nici versul eminescian în interpretarea sa. Nu, Hamlet nu a murit!

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 05 septembrie 2021