Dacă iubeşti
fără să speri
De-a
fi iubit vreodată,
Se-ntunecă
de lungi păreri
De
rău viaţa toată.
Şi-ţi
lasă-n suflet un amar
Şi
în gândiri asemeni,
Căci
o iubire în zadar
Cu
moartea-i sor- de gemeni.
Dar
vindecarea la dureri
În
piept, în partea stângă-i,
De-acolo
trebuie să ceri
Cuvinte
să te mângâi.
Acolo
afli adăpost
Oricâte
se întâmple,
Ca
ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa
ta o împle.
Căci
un luceafăr răsărit
Din
liniştea uitării
Dă
orizon nemărginit
Singurătăţii
mării.
Şi
ochiul tău întunecat
Atunci
îl împle plânsul,
Iar
ale vieţii valuri bat
Călătorind
spre dânsul.
Şi
dau cadenţe de nespus
Durerii
tale lunge,
Pe
când luceafărul e sus
Ca
să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte
trist cu raze reci
Speranţelor
deşarte:
În
veci iubi-o-vei, în veci
Va
rămânea departe.
Ş-a
tale zile-or fi cum sunt,
Pustii
ca nişte stepe;
Iar
nopţile de-un farmec sfânt
Ce
nu-l mai poţi pricepe.
Singură - de Veronica Micle
De câte
ori am tresarit
La
fiece miscare,
Crezând
ca poate ai venit
Tu,
dulce aratare.
S-apoi
de câte ori am plâns,
Vazând
ca noaptea vine
Si
lampa singura o-am stins,
Iubite,
fara tine.
O,
dac-ai sti de câte ori
Noptile
albe, nedormite,
Ti le-a
jertfit pâna la zori
Salbateca-mi
iubire,
Macar o
clipa-ai fi venit,
Adus ca
de ursite -
C-un
sarutat sa pui sfârsit
Durerei
nesfârsite!
Ai ales bine poezia aceasta. Mai există în poezia lui, o astfel de zicere?: "Iar nopțile de-un farmec sfânt/De nu-l mai poți pricepe". Nu cred, deși Nichita a încercat prin necuvinte să ne convingă că pot exista și altfel de ziceri. Murim sub fruntea lui care plătește cât o împărăție, cum spune V. Micle, fără a-i descifra PUTEREA imaginației și marginile gândului său.
RăspundețiȘtergereMă bucur că aţi făcut această remarcă. Mărturisesc că am răsfoit destul de mult printre poeziile eminesciene până m-am hotărât pe care s-o aleg, Dar până la urmă am zis: "Asta-i!".
RăspundețiȘtergereBucuroasă de trecere.