Studiu subiectiv asupra vieții (trăite până acum)
Autor: MIRELA-GABRIELA GRINZEANU
Participant la concursul "Scrieţi, băieţi, scrieţi!" (2013)
Fiecare om are
un ideal în viață. Doar cei lipsiți de acea energie constructivă pe care ne-o oferă
fiecare clipă pot spune că nu au aspirații. Cei ce se privează de această
necesitate de a evolua nu și-au descoperit adevărata valoare. Dorințele sunt
cele ce ne ajută să pășim pe noi tărâmuri, ne învață că necunoscutul este mult
mai palpitant decât orice moment de siguranță. De ce am vrea să știm pe ce meleaguri
vom cutreiera, când putem visa să descoperim o lume exact cum ne-am fi dorit-o?
Toți știm că prin dorințe putem atinge crestele celor mai înalți munți, dar
puțini sunt cei ce îndrăznesc să o facă.
În fond, fiecare
moment înseamnă mai mult decât oricine ar putea percepe. Fiecare întâmplare are
o anumită justificare, însă noi, muritorii, suntem prea ocupați pentru a o
găsi. Timpul nostru este măcinat de mii de griji, în aparență. Dar... dacă am răscoli
profunzimile existenței, am fi capabili să observăm că verbul „a trăi” implică acțiuni complexe, nu doar cele de
satisfacere a poftelor trupești. Ne pierdem în amănunte, ne încurcăm în
propriile gânduri și raționamente, mintea noastră devine un amalgam de
informații fără rost, iar noi ajungem să fim prizonierii labirintului
propriului suflet înțesat de memorii irelevante.
De ce ne
construim o lume din care nu ne-am dori să facem parte? De ce ne mulțumim cu
situațiile răvășitoare din viață, fără a încerca să schimbăm ceva, fără a încerca
să facem un progres? De ce nu ne dezrobim de această realitate cruntă începând
să ne clădim drumul reușitei?
Pentru că ar fi
mai complicat, iar noi preferăm rutele mai scurte, mai facile, chiar dacă nu
sunt favorabile pentru ceea ce căutăm. Încă nu am învățat că drumul optim este
cel pe care îl cunoaștem cel mai bine. Indiferent că este cel mai greu de
parcurs, va fi cel mai fascinant pentru că este pregătit special pentru noi. Ne
așteaptă să îl decorăm într-o notă incontestabilă și speră că vom apărea
curând.
Ne este frică de
situațiile imprevizibile. Ne este frică de momentele când va trebui să
analizăm, apoi să acționăm fără a avea timp de cugetare. O experiență, o
persoană sau un lucru ar putea să sădească în fiecare un soi de neprevăzut
misterios. Și frumusețea acestor întâmplări provine tocmai din inimaginabilul
prin care au pătruns în viața noastră. Uneori ne-au lovit atât de puternic
încât le-am primit în suflete cu o înduioșare deosebită, alteori am ratat
șansa, iar câteodată ne-au rănit și astfel am învățat să devenim rezistenți, să
nu irosim posibilitățile de succes și să ne alimentăm ființa cu doze de
spontaneitate.
Sunt unele clipe
pe care timpul nu le va șterge niciodată.Vor rămâne în noi ca niște răni
deschise a căror unică vindecare este bandajarea.Prea puțin pentru cât de mult
reprezintă. Aceste întâmplări ne-au infiltrat în creier un element rar al
societății actuale: emoția. Am uitat
că a fi om înseamnă să simți, să aduni în tine puzderii de sentimente ce
înșiruite relevă veridicul țel al vieții.Totuși, surprinzător este că în
majoritatea cazurilor acționăm folosindu-ne inima, ci nu mintea.
Astfel, ajungem
să ne raportăm la cele două mari valori ale omenirii: rațiunea și pasiunea. Clasicii
au încercat să cristalizeze existența permanentului dezacord dintre acestea. Romanticii
au pledat pentru pasiunea neînfrânată. Iar noi... noi suntem sclavii acestor
entități.
Destinul ne este
dictat de niște lucruri neînsemnate. Însă suntem prea orbi ca să observăm
esența.Viciile ne fură sufletele, lăsându-ne captivi în propriile trupuri. Nu
mai știm să apreciem nimic. Elementarele bucurii ale vieții au devenit
banalități. Așa că de ce aș vrea ca oamenii să fi învățat să fie entuziasmați
privind lucrurile ce le alcătuiesc existența, când ei nu știu să găsească
fericirea în simplitate? De fapt, un gest plin de candoare, o vorbă ce
dovedește cele mai oneste intenții, o privire firavă și un zâmbet ștrengăresc
sunt cele ce pot însenina ziua unei persoane.
Am sincere
motive să mă întristez când privesc în jurul meu mincinoși, aroganți, ipocriți
și lista poate continua cu alte categorii mai sumbre: criminali, tâlhari, hoți.
Aceștia sunt o parte dintre cei ce ne reprezintă societatea. Mereu am crezut că
omul s-a născut cu un fond sufletesc pozitiv, apoi circumstanțele în care a
crescut i-au afectat personalitatea. Provocările și capcanele înlănțuite de cea
mai loială prietenă a noastră numită viață au o mare rezonanță înăuntrul
nostru.Toate acestea, cumulate, ne schimbă, provoacă rupturi imense în inimile
fragile. Sper cu ardoare că singura explicație pentru astfel de atitudini și
comportamente este teoria mea.
Trebuie să trăim
la cele mai înalte standarde. Orice clipă viețuită este unică și oricare are un
singur sens.Trebuie să învățăm să cultivăm cele mai autentice experiențe. Destinul
nu mai este de mult timp un subiect enigmatic. Mereu avem de ales, mereu luăm
decizii și mereu balanța vieții ne va insufla spiritul dreptății și al
corectitudinii.
Acesta este
scopul pentru care au fost create dorințele: pentru că viața trebuie să capete
un nou sens: cel oferit de noi înșine.Un experiment izbutit ar fi să ne folosim
de caracterul inedit al vieții pentru a ne redescoperi, pentru a ne pune în
lumină personalitățile contrarii, pentru a trăi eficient fiecare secundă.
Speranța va fi părtașa fericirii noastre.
La o primă
observație totul pare realizabil. Singurul incovenient pentru această evoluție
a gândirii este propriul nostru creier.Toți percepem o nouă idee ca pe o violare
de domiciliu. Acceptăm doar ceea ce credem că este benefic pentru noi. Nimeni
nu este dispus să facă sacrificii pentru ca, ulterior, să trăiască în
prosperitate.Vrem rezultate grabnice și cu o eficacitate de scurtă durată.
Astfel putem
observa cum ființele umane, fiind unicele ce au privilegiul de a gândi, devin
dușmanii membrilor aceleiași rase. Ei sunt singurii ce își blochează propriile
argumente, risipindu-și forțele. În acest mod reușesc să ajungă într-o
ineluctabilă perioadă inertă, în care singurele lucruri pe care le pot produce
sunt controversele.
Viața este
adesea complicată. Deși promovează principiul dreptății, oamenii știu că ea
este injustă. Deși se presupune că ea este sprijinul nostru, de multe ori chiar
viața ne doboară. Dar în loc să îndurăm suferințe încercând să o înțelegem, ar trebui
să învățăm să o trăim! Nu este suficient să îi supraviețuiești, ci adevăratul
său scop este de a o provoca să dea ascultare visurilor tale. Însumarea tuturor
acestor aspecte ne conduce spre inevitabila idee în care recunoaștem că nu vom
afla curând misterul vieții.
Mirela-Gabriela Grinzeanu
Clasa a XI-a G, Colegiul "Mihai Viteazul" Slobozia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu