Toc și hârtie Nicăieri

 (Parodie)

Și azi, precum la fel și ieri,

Penița zgârie pe manuscris,

Sunt singurul poet de Nicăieri

Care mai are toc și foi de scris.

 

Vin vremuri noi, dar eu nu le-nțeleg,

Și mă-ncăpățânez să scriu de mână,

Îmi place literele să culeg,

Să scriu poeme care să rămână.

 

E pasiune multă în acest

Sisific mod de-a da literatură,

Dar mi se pare, totuși, mai onest,

Decât să folosesc o tastatură.

 

De viața nouă eu m-am izolat,

Ca Diogene într-al său butoi,

Nu-s singurul poet rămas necizelat,

Da-s singurul poet cu toc și foi.

 

FLD, Slobozia, 01 iunie 2026

 

 Poezia parodiată: 

Cal și căruță în Ardeal

(de Teo Laurean)

 

Căruța iarăși bocăne spre deal,

Icnește calul, însă nu se cruță

Sunt singurul poet de prin Ardeal

Care mai are-un cal și o căruță!

 

Vin anotimpuri ca un viscol sec

Și gem purtându-mi soarta în spinare;

Se zguduie ferestrele când trec,

Strunind cu hățurile strada mare.

 

Iubire este, totuși, în acest

Calvar de viață care mă mai poartă—

Pe rănile amurgului mi-ncrest

Lumina zilei ce îmi bate-n poartă.

 

Albastru vânt mă ară pe obraz—

Sunt nevoit ca viața mea să-mi placă!

Nu-s singurul poet rămas chiar treaz,

Da-s singurul poet cu cal și vacă!