„Sau frumusețe străină am văzut
și cu dânsa mi-am rănit inima...”
Câtă poezie în acest fragment de rugăciune! Și ce trist
că frumusețea rănește, de parcă n-ar fi de ajuns urâțenia lumii. Și că trebuie
să ceri iertare Duhului Sfânt pentru păcatul acesta!
Da, am văzut frumusețe străină și
cu dânsa mi-am rănit inima!
De dragul frumuseții străine,
mi-am gonit primăverile pe câmpii, verile le-am lăsat călcate de tren într-o
gară de Est de demult, ca pe niște karenine ale nimănui; mi-am făcut din toamne
straie de frunze căzute și iernile le-am înghețat în zăpezi de cuvinte.
Da, am văzut frumusețe străină!
De dragul ei, am uitat de bucuria simplă a zilei, am nesocotit toate darurile,
am lăsat propria frumusețe să treacă, și, Doamne, chiar a fost și chiar am
rănit-o și pe ea. Anii mei tineri, și ei, au fost atât de răniți când eu
alergam după himere.
Da, am văzut frumusețe străină,
și nu știu cum, o mai văd și astăzi, nu, n-a trecut, a rămas acolo, la inimă,
ca o rană. O rană invizibilă și care nu doare, dar nici leac nu-i pentru dânsa.
E ca glontele cu care conviețuiești, pentru că scoaterea lui ar fi mai periculoasă,
ar face ravagii, ar transforma sângele în cascadă. Trăiești cu el, n-ai ce
face; așa și cu frumusețea aia străină, care nu-i a ta, pe care n-o poți
ajunge, dar ți s-a cuibărit acolo la inimă, cu rana ei cu tot.
Da, am văzut frumusețe străină și
cu dânsa mi-am rănit inima și, Doamne, iartă-i frumuseții, ea nu vrea să
rănească, e acolo așa cum ai făcut-o spre bucuria noastră, dar noi, impuri, o
facem rană, când ea ar trebui doar să mângâie, doar să strălucească.
Da, am transformat frumusețea în
rană și asta chiar e păcat și chiar e nevoie de iertare, rana s-a închis peste
ea, peste frumusețe, o ține captivă, așa cum se prinde insecta în chihlimbar.
Peste ea se așează straturi, straturi, de alte frumuseți străine și într-o zi –
cine știe – poate rana va ajunge la strălucirea chihlimbarului.
Până atunci, frumusețea aceea pe
care am văzut-o și cu care mi-am rănit inima se îndepărtează, dar ancora rămâne
acolo, în inima-chihlimbar, în rana-frumusețe care nu doare.
Cu ce se vindecă, Doamne,
frumusețea?
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 01 noiembrie 2022
Apărut în revista „Spații culturale”, noiembrie-decembrie 2022
