Florentina Loredana Dalian

Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările

miercuri, 16 septembrie 2026

Cheia neinventată

 

În viața asta, cum ar fi privită,

Orice problemă are rezolvare,

Fie de-i una mică sau e mare,

Dacă deții o cheie potrivită.

 

În muzică, de-ai vrea să joci un rol,

Încât talentul să nu-ți irosești,

O cheie a succesului găsești

În binecunoscuta cheia sol.

 

Și dac-ai fi călugăr în asceză,

Indiferent din ce considerații,

De-ai vrea să te apuci de reparații,

Te poate ajuta cheia franceză.

 

Dac-o domniță vrei să cucerești,

Pe care-o urmărești de la distanță,

Dar te intimidează prin prestanță,

Cu cheia inimii o „aburești”.

 

Problema a fost amplu studiată,

E lungă lista și nu se încheie;

Dar nu s-a inventat încă o cheie

Ce să descuie-o minte încuiată.


08 august 2026

marți, 15 septembrie 2026

Poveste cu final ratat

 

Cu-n musafir venit de la Constanța

Am stat de vorbă ieri o zi întregă;

Dar mi-a stricat, la ușa băii, clanța

Și-a vrut, apoi, pe seară, să mi-o dreagă.

 

Se duse, hotărât, spre biata ușă,

Decis să îi rezolve handicapul,

Își puse-n mâna dreaptă o mănușă,

Dar își plesni, deodat’, cu palma, capul.

 

„De toate eu, în viață,-am reparat:

Chiuvete, ceasuri, lustre și cămine,

Acum, în schimb – duios mi-a declarat-

Păcat că nu am sculele la mine!”

 

I-am zis, timid, că nu-i cu supărare,

I-am tras chiar și pe frunte un pupat

Și l-am privit cu multă-nflăcărare,

Făcându-i semn, din cap, discret, spre pat.

 

Credeam că-și va lua degrabă-avânt,

Privind la ochi, la sâni, picioare zvelte,

Da-mi zise, încurcat, pe-al său cuvânt:

„Îmi pare că ți-am zis că n-am unelte!”

 

Florentina Loredana Dalian

05 august 2026

joi, 23 iulie 2026

„Fiul risipitor” în revista „World literature magazine” din Uzbekistan

 


Mulțumiri scriitorului Sherzod Artikov pentru traducerea poeziei mele „Fiul risipitor” în limba uzbecă și publicarea acesteia în revista „World literature magazine”! 

Poezia în limba română (din volumul „Domnișoara Nimeni”): 

Sunt, mamă, fiu risipitor;

mi-am risipit şi dragostea şi anii.

Am bătut pe la toate uşile inimilor;

nimeni nu-i acasă.

Uscate sunt buzele mele

de arşiţa atâtor nesăruturi.

Am plecat cu aripi de-acasă,

m-am hrănit cu visuri;

acum mi-au rămas numai roşcove.

 

Uneori, seara, îmi amintesc

apusurile pe după dealul nostru.

Ah, mamă,

a fost o vreme când vedeam numai răsăritul.

 

Tu ce mai faci?

Lacrimile tale sunt la fel de sărate,

la fel de tăcute

ca inima mea bătând

pentr-o dragoste nemărturisită?

 

Mă voi întoarce, mamă,

dar nu-ţi vei mai recunoaşte fiul.

Sunt atât de bătrân, mamă

şi port în inimă ca-ntr-o raniţă

cenuşa înstrăinărilor.

 

Să nu-i spui

să nu-i spui tatei să taie viţelul cel îngrăşat!

Fă numai focul în odaie;

mi-e dor să văd lumina  flăcărilor

cum joacă pe pereţii albi

văruiţi de tine înainte de Paşti.

Nici să nu

nici să nu tocmească lăutari

-        ce folos? –

Vreau numai să-ţi aud ţie cântecul

acela pe care mi-l cântai când eram în leagăn.

 

Aşa să faci!

Aşteaptă-ţi, mamă, fiul risipitor,

căci el se va întoarce…

… într-o zi.

Florentina Loredana Dalian





luni, 25 mai 2026

Jurnal de îndrăgostit

 

Sunt, Doamne, tare oropsit,

Că mi-au picat cu tronc mai multe.

Eu – rupt în dos, nepricopsit,

Ele - titrate, ba chiar culte.

 

Cora mi s-a uitat în cord,

(Simțeam fiorul cum străbate).

La EKG privind spre nord,

Mi-a zis: „Mă mir că încă bate!”.

 

Am zis că dau în gălbinare

Când Lila m-a verificat,

Puțin adusă de spinare.

(Ea mă tratează de ficat).

 

Și mă cuprinde un tumult

Când Frosa-mi face terapia.

Aș vrea să văd ceva mai mult,

Dar nu mă lasă miopia.

 

Ilona dulce mi-a zâmbit,

Și m-a-ngrijit cu măiestrie;

Dar cică tare sunt slăbit.

(Lucrează la geriatrie).

 

...

 

Nu credeți, dar, că m-am prostit,

Or că m-asemăn c-un netot,

Eu sunt doar mort de-ndrăgostit,

Dar bine că nu-s mort de tot!

 

 Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 1 mai 2026

 

 

duminică, 24 mai 2026

Spovedanie (Îndrăgostit la vârsta a treia)

 

Ca orice bun creștin, m-am dus

La preot, să mă spovedesc.

Toate păcatele mi-am spus,

Ispite ce mă năpădesc.

 

Dar mai presus de orice rău

De care sincer mă căiesc,

I-am zis că sunt un nătărău,

C-ajuns-am să mă-ndrăgostesc.

 

Mă bate gând de-nsurătoare,

Că inima pe jar mi-a pus

Ilinca, ce-i o mândră floare,

Dar io-s acuma la apus.

 

Și nu că n-aș avea parale,

Am două case și-un Trabant,

Da sunt nițel adus de șale

Și port și Pampers absorbant.

 

Genunchii-mi scârțâie, neunși,

Tușesc de zici că sunt tractor,

Plămânii-or fi și ei străpunși...

„Ce zici, părinte, să mă-nsor?”

 

„Însoară-te, dacă-ți dă ghes!

Ilinca... e cam guralivă

Și a păcătuit cam des,

Dar se pricepe la colivă!”

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 1 mai 2026

sâmbătă, 18 aprilie 2026

„Scriitori buzoieni” – lansare de poveste

 



Buzău, 18 aprilie 2026

 

Prolificul și neobositul scriitor buzoiano-ialomițean, prof. Titi Damian a mai făcut o „năzbâtie” literară, în stil mare, cum îi e obiceiul, adunând în jurul cărții lansate mulțime de prieteni și personalități, veniți de prin multele colțuri ale țării: București, Sibiu, Slobozia, Sinaia, Ploiești, Râmnicu-Sărat și, desigur, Buzău, ba chiar și Muscelu-Cărămănești.

Din Ialomița, ne-am pornit trei, cu Romeo (Aurelian Ilie) la volan, eu – pe post de copilot cicălitor (m-a mai temperat puțin amintirea de acum peste 20 de ani, când alții mă cicăleau pe mine) și cu Gică Dobre în spate, el pe post de – cum altfel? – redactor șef al revistei noastre de suflet, cu nume solar - „Helis”. Când am ajuns în eleganta Vilă Albatros, din parcul Marghiloman, sala era plină, o bucurie pe care o simți ori de câte ori vezi oameni de litere adunați în jurul cuvântului.

Prezidiul era deja format din personalități marcante ale literaturii, toți prieteni sau/ și mentori ai scriitorului, pe care îi voi numi în „ordinea numerelor de pe tricou” (adică ordinea așezării de la stânga la dreapta, căci altfel cine/ cum ar putea stabili o ierarhie a importanței acestora, câtă vreme fiecare dintre ei are un aport esențial în literatura română): profesor universitar dr. Tiberiu Dumitru Costăchescu, Radu Voinescu – președintele filialei Critică a USR București, Passionaria Stoicescu – poetă, traducătoare, redactor al cărților domnului Damian, Florentin Popescu – „tatăl” revistei „Bucureștiul Literar și Artistic”, Ion Nicolescu – sponsor generos al volumului lansat, organizator al recent înființatului festival-concurs „Ion Băieșu”, scriitorul Tudor Cicu, precum și Constantin Toma – primarul Buzăului.

Fiecare a luat cuvântul, la invitația doamnei Elena Căpățână, organizatoare și moderatoare a manifestării. S-au spus cuvinte calde, autentice, din suflet, legate de autor și de cartea lansată, care au ajuns la inimile publicului, dovadă fiind faptul că timp de trei ore s-a ascultat în liniște, fără semne de plictiseală sau oboseală. Starea de bine poate a fost simțită și datorită binecuvântării primite de la părintele Mihail Milea, în deschidere, care i-a adus în atenție și pe scriitorii buzoieni plecați la Domnul, oameni care și-au lăsat amprenta asupra vieții culturale a spațiului în care au viețuit.

„Cuvinte care sar... în ochi” a fost cea de a doua carte lansată (autor Elena Căpățână, vorbitor: Mihaela Roxana Constantinescu). Ne-am bucurat și de un scurt program artistic (putem, deci, spune că a fost o lansare cu cântec) susținut de eleve din cadrul școlii de artă din Buzău.

Cartea „Scriitori buzoieni”, cu autograful autorului Titi Damian, s-a epuizat rapid, însă bunul nostru prieten ne-a amenințat la plecare că „o să arunce cu cărămida” după noi (astea sunt cuvintele mele, dumnealui are un vocabular mult mai elevat). Cu această ocazie, Gheorghe Dobre i-a spus domnului Damian, folosindu-se de un banc mai vechi, că nu e problemă că s-a epuizat cartea, noi o acceptăm și așa, epuizată.

Ca de obicei, plec acasă cu sentimentul că n-am socializat pe cât de mult aș fi vrut cu prietenii, cu cei mai mulți schimbând doar câteva cuvinte sau numai zâmbete ori priviri. Dar bucuria revederii îi cuprinde pe toți: Ștefan Teodor Cabel, Mihaela Roxana Boboc, Mihai Macovei, Ramona Muler, Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Mihai Sălcuțan, Gina Zaharia, Adriana Anghelescu, Luminița Leșevschi, Viorel Frâncu și alții pe care îi voi fi uitat acum.

Felicitări tuturor, felicitări pentru organizare, domnului Damian pentru efortul imens de a scrie despre atât de mulți confrați și, bineînțeles, acestora, căci... de n-ar fi (scris), nu s-ar povesti. Mulțumiri pentru invitație și pentru frumusețea de a fi împreună! „Cât e Buzăul de mare”, mulți și faini scriitori are! Cred că aceasta va fi concluzia la care vor ajunge cei care se vor încumeta să citească volumul de aproximativ 700 de pagini.

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 18 aprilie 2026

joi, 30 octombrie 2025

Rapsodie în alb

 


Suntem albi cu toții, ca niște mirese de împrumut,

ori mai degrabă precum stafiile încercănate,

ne mișcăm ritmic și cu rost

dintr-o parte în alta a mirărilor fără de răspuns;

sprijin un perete, alb și el,

un gând alb îmi străbate mintea:

câtă lume se agită și asudă pentru a hrăni nehaliții planetei.

Totul e alb și aseptic, ca-ntr-un spital

unde ai voie doar să intri, niciodată să ieși,

niciodată să te abați de la reguli.

Țigara ai voie s-o fumezi pe covorașul verde,

singura excepție de la regulă,

dar fără să depășești chenarul dreptughiului dezinfectat.

Suntem albi, suntem aseptici, suntem roboți.

Odată cu ultimul fum expirat

înainte de întoarcerea în cazarma de alb,

un fluture galben ca o sfidare a nonculorii

își face dansul căutând o frunză, o floare

pe care să-și odihnească aripile;

el amintește de faptul că dincolo de garduri

există totuși o lume,

una vie, colorată, non-albă, cu zbaterile ei,

precum aceste aripi fragile

ce vin dintr-o altă lume, fragilă și ea,

dintr-o altă culoare,

dintr-un curcubeu, din viața-viață

în care suntem sătui până peste cap

de atâta alb imaculat.

Slobozia, 21 august 2025 

Publicată în „Actualitatea literară” - octombrie 2025