M-au ascuns bătrînii, după obicei,
Să nu uit, de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.
Strîmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.
Şi tresar cînd ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să se albească
Şi părînd că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.
Iau c-o mînă capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb cînd mi se pare greu,
Pînă nu sînt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.
Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.
In copilarie, fiind la tara, am taiat gaini. Asa ca in poezie moartea a trecut prin mine....
RăspundețiȘtergereNu ma pot opri... din plans....
La țară, era o necesitate. Amintirea aceasta nu vă face bine, dar cu siguranță poezia aceasta minunată a trecut și ea prin dumneavoastră mult mai adânc și mai cu sens decât prin/ pe lângă cititorul care nu a experimentat. Oricum, poezia emoționează până la lacrimi.
Ștergere