Toporaşi - de Magda Isanos

M-a pălit aşa un dor de primăvară! Nah! Şi mi-am adus aminte de minunata poezie a Magdei Isanos - "Toporaşi". Vi-i ofer, căt tot e pe gratis. 

Cu sacu-i de banalităţi s-a prezentat

şi anul ăsta zâna primăvară;

cu toate-acestea noi ne-am bucurat

de parc-ar fi venit întâia oară.

Contrazicându-mă cu mine însămi şi,-n sfârşit,

riscând să-mi stric pantofii prin noroi,

m-am dus să văd ce flori au răsărit

în parcul vast şi gol de lângă noi.

De mult nu mă-ncercase aşa dor

de viaţă, si călcam nepăsătoare;

simţeam cum se-nfioară sub picior

pământul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au părut încântători –

parc-aş fi vrut să-i strâng în braţe, să-i sărut

(trecusem pân-atunci de-atâtea ori

pe lângă ei şi nici nu i-am văzut).

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit

(ca rochiile care ies la spălat),

cu capul dat pe spate l-am privit

şi l-am găsit de-a dreptul minunat.

Pe urmă-am dat de toporaşi lâng-un stejar;

erau aşa de-albaştri, delicaţi –

ca nişte firmituri de cer lăsate-n dar

de primăvară, printre pomii-ntunecaţi.

M-am aplecat, cu inima bătând,

dar când era să-i rup, nici eu nu ştiu

de ce şi cum, dar mi-a venit în gând

că pentru ei paharu-i un sicriu.

Şi m-am întors spre casă mai agale,

c-o oboseală fericită-n paşi,

iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale,

în schimb aveam în suflet toporaşi.

 (Imagini preluate de pe internet)