Reclamaţie (2)

- Să trăiţi, dom’ comandant!
- Săru’mâna, tataie! Nu sunt comandant, sunt subcomisarul Popescu.
- Ptiu! Cum să fii, bre, sub comisar? Ce eşti d-ăla? Am auzit şi io la televizor că s-a-ntors lumea cu susu-n jos, da’ nici chiar aşa, să vă lăudaţi cu asta!
- Tataieee, ăsta e rangul meu în poliţie, aşa se cheamă – subcomisar, cum e-n armată sublocotenent.
- Măiculiţăăă! Unde-am nimerit? Ce treabă am io cu ranga matale? Sublentu-i sublent, apăi io n-am cunoscut d-ăştia cu măpile, care pune steagu’ pă ‘artă şi ‘ce că prostu’ să să-nhigă fix în steagu’ lui, să dea-n cap la enamic. Io-s om bătrân şi-am făcut războiu’ cu arma-n mână.
- Stai jos şi spune-ţi păsul. De ce-ai venit?
- Io? Să-l reclam pă vecinu’, ‘tu-i reclamaţia mă-sii! Că, dacă era după mine, îi luam gâtu’ şi mă lipseam de voi. Da’ copiii cică nu, că nu să mai face dreptatea ca pă vremea mea. Acuma să umblă cu farafastâcuri d-astea boiereşti, să te jeleşti mai întâi în scris, şi-apăi dacă s-o găsi vr’unu’ să te bage-n seamă, ţi-oi găsi dreptatea după fun an. Că uiţi şi ce-ai avut cu omu’ d-apăi ce mai vrei de la el. Apăi, domnu’ cum vă zice, nu era mai cinstit aşa? „Ce-ai cătat, mă nenorocitule,-n curtea mea?” Şi, pân’ să zică „au!”, l-ai şi plesnit cu toporu-n moalele capului.
- Scrie cum îţi spun. Subsemnatul...
- Ce-ai, bre, cu sub ăsta? Mă faci pă mine d-ăla?
- Tataie, aşa se cheamă, adică cel care scrie şi semnează mai jos.
- Bine. Jossemnatu’ şi mai cum?
- Subsemnatul. Apoi scrii numele şi prenumele matale.
- Numele n-ajunge? Aşa... Fane al Gherghinii care s-a ţinut cu-alu’ Spoitoru’ care era din neam dă...
- Hei, tataie! Numele şi prenumele. Atât.
- Adică cum pronumele?
- Fane, Ştefan, ăsta-i prenumele. Şi mai cum te cheamă?
- Atât.
- Dă buletinu-ncoace! Ai buletin?
- Am. Că m-am gândit, când am plecat de-acasă, că s-o găsi vr’un prost să mi-l ceară. Ia!
- A! Te cheamă Ştefan Ştefan.
- Io ţ-am zis, da’ n-ai vrut să mă crezi.
- Ia, scrie acolo: Subsemnatul, Ştefan Ştefan...
- Di ce, bre, dă două ori? Ce-s bâlbâit?
- N-oi fi matale, da’ tată-tu precis a fost. Sau ăla de te-a scris în document. Zi mai departe... doresc să reclam pe...
- Io nu doresc, bre, să reclam pă nimeni. Vreau numa’ să-i dau cu toporu-n cap.
- Oi vrea, da’ nu poţi să scrii asta acolo.
- Unde scrie că nu poci? Mă pui să şi minţ acuma? Io-s om cinstit, nu umblu cu minciuni. Şi mai suntem şi-n post, Doamne iartă-mă!
- Scrie! Pe numitul... cum îl cheamă pe vecinul?
- Auzi? Prea vrei să le ştii pă toate.
- Eu nu vreau, dar...
- Păi, dacă nu vrei, ce te bagi?
- Tataie, vrei sau nu să faci reclamaţia?
- Nu vreau, da’ cic-aşa trebe.
- Atunci scrie: pe numitul... zi cum îl cheamă...
- Pă numitu’ zi cum îl chiamă...
- Pentru următoarele fapte. Două puncte.
- Care două, bre? Că mi-a făcut belele grămadă. Două, auzi!
- Bine, bine. Enumeră faptele-acolo, că eu mai am şi altele pe ziua de azi.
- I-auzi, mă! Bine vă şade! Di ce să le număr io? Ce, pă mine mă plăteşte statu’? Număraţi-le voi, că doar ce treabă-aveţi?
- Tataie, îmi pierd răbdarea.
- Pagubă-n ciuperci! Io mi-am pierdut un picior în război, şi n-am mai jelit atâta. Îşi pierde răbdarea! Las’ că pui alta-n loc. Ce, io n-am pus un picior de lemn? Şi tot ăla sunt, doar că tropăi niţel mai tare şi, dacă te calc cu stângu’, zici că te-a călcat trenu’.
- Hai, spune cu ce te-a supărat vecinul!
- Da’ cu ce nu m-a supărat! N-ar fi mai bine să le zic p-astea?
- Nu. Trebuie să scrii explicit, punct cu punct, ce ţi-a făcut. Care fapte din cele săvârşite de el fac obiectul reclamaţiei dumitale.
- Vorbeşte, bre, româneşte!
- Hai, tataie, zici astăzi?
- Io zic azi, da’ s-ar putea să dureze şi mâine.
- Deci?
- Ce?
- Vecinul!
- Unde-i? Mă duc să-i rup gâtu’.
- Nicăieri. Ziceam...
- Cum să nu fie nicăieri? O fi-n casa lui, dărâma-s-ar pă el!
- Dacă în următoarele trei secunde nu începi relatarea, te dau afară! Unu...
- Bine. Tu ai vrut-o. Mai întâi, mi-a furat-o pă Mariţa.
- Cine-i Mariţa?
- E moartă, fie-i ţărâna uşoară.
- Şi... cum ţi-a furat-o?
- Aşa cum să fură.
- M-am prins: Mariţa-i vaca. Ai tăiat-o şi...
- Vacă-i mamă-ta, dacă te-a-nvăţat să vorbeşti aşa de Mariţa!
- Îmi cer scuze. Am crezut...
- Să nu mai crezi! Ce, io am bătut atâta cale, să te-ntreb ce crezi? Mariţa-i mândra mea din tinereţe. Şi ăla mi-a luat-o când am fost la cătănie, că el a scăpat, că să dăduse lovit cu plasfus d-ăla.
- Platfus. Aşa, şi? Ce vrei să fac eu, dacă vecinul ţi-a furat-o pe Mariţa acum... câţi ani?
- Cin’zeci şi-oleacă. Io nu vreau să faci nimic, da’ tu ai zis să-ncep... aia, cum îi zice?
- Relatarea.
- Aşa.
- Continuă, dar pe scurt şi la obiect!
- Dup-aia mi l-a furat şi pă Ghiţă.
- Ghiţă cine mai e? Băiatul matale?
- Te-am înjurat io azi, de mă jâgneşti? Ghiţă-i porcu’. Un porc mai cu moţ aşa, că era ver. Mi l-a luat să-i … mă-nţelegi… scroafa şi dup-aia l-a dat peste gard. Barem nu l-a băgat la loc în coteţ, de mi-a stricat toate brazdele.
- Asta când a fost?
- Ca ieri. Da’ ce, io mai ştiu, la câţi porci am avut? Şi pă toţi i-a chemat Ghiţă. Mai bine-i botezam Ion, după măgaru-ăla dă vecin.
- Zi-mi ceva mai concret!
- Adică cum?
- Adică mai la obiect.
- Mai la obecte, vrei să spui, că e mai multe: furcoiu, sapa, coasa, grebla – şi-aia mare şi p-aia mică...
- De unde ştii că vecinul ţi le-a furat?
- Da’ cine?
- Ai dovezi, ai martori?
- Ce vrei mai dovadă decât că mi-a luat-o pă Mariţa? Dacă a fost în stare dă una ca asta, cum să nu ia şi ouăle din cuibare, ha?
- Stai, măi omule, că asta-i altceva. Mariţa a fost o femeie, un om. Nu poţi s-o furi ca

pe-un balot de paie.
- Balot de paie eşti tu! Ţi-am zis să nu te legi de Mariţa! Ce, io te-am înjurat dă nevastă?
- Şi-apoi, ştii ceva? Nu ţi-ar fi luat-o, dacă ea nu s-ar fi dus. Na!
- Ahaaa! Care va să zică o faci şi curvă! Ia dă-ncoace altă foaie!
- Ce să faci cu ea?
- Să te reclam.
- Să mă reclami?!?
- Da. C-ai făcut-o pă mândra mea-n toate felurile, că i-ai luat apărarea lu’ vecinu’, că

m-ai făcut neam cu porcu’...
- Trezeşte-te! Adu-ţi aminte c-ai venit să-l reclami pe vecinul!
- Pă vecinu’? Da’ ce să am cu el?
- Nu ziceai...
- Şi dacă ziceam, ce? N-are voie omu’ să zică, de-alde voi care le-ntoarceţi pă toate feţele. Dă să scriu, c-a-nceput să-mi placă! Aşa... care va să zică....
Suptsemnatu’ Ştefan de două ori din comuna Hârtoapele din vale vă aduc la conştiinţă următoarele. Două puncte.
Punctu unu’ – nu zic că n-am fost supărat fleaşcă pă vecinu’ din dreapta cum stai cu faţa la stradă de-i zice Ion. Am fost şi poate-oi mai fi că mi-a furat tot ce să putea fura din casa unui gospodar cu tot cu anexe de la nevastă care trebuia s-o iau şi pân’ la vier care trebuia s-o ia pă scroafa lu’ Ion printre alte ouă furcoaie sape săpăligi si ce mai are omu’ pă lângă casă. Da’ suntem creştini şi ca mâine ne trezim că nu mai suntem. Şi mai ne aflăm şi-n postu’ Paştelui care ne spovedim şi-mpărtăşim peste o săptămână şi ce-o să zică popa şi lumea din sat că nici după cinj’ dă ani nu ne-a trecut că ca mâine-i suta.
D-aia zic!
Punctu’ doi – că nu-i bine ca vecinii să stea învrăjbiţi că doar ce dacă-şi mai împrumută de la unu’ la altu’ ba furcoiu’ ba sapa ba ouăle. Cu muierea-i mai greu că nu prea-ţi vine s-o dai împrumut da’ tot am avut şi io una la o adică pă care i-am furat-o lu’ Sandu Mutu că ce vină am io că era şi mut şi surd şi când ea-i zicea una ăla făcea din contra.
În încheiere care va să zică mai lăsaţi oamenii-n pace şi nu vă mai băgaţi un’ nu vă hierbe oala! Am zis, ‘trăiţi!
Io Fane Fane al Gherghinii lu’ Trăscău care s-a ţinut cu-a lu’ Spoitoru din neam dă ursari care cum s-a-mpreunat am reieşit io pă la anu’ unamienouăsuteoptuşpe care-am făcut războiu' cu arma-n mână şi cu mâna-n ghips că mă trântise calu’ să mor nu alta da’ tot m-am ales cu mâna ruptă şi fo două coaste lipsă că dacă tot am scăpat dă cal m-a nimerit obuzu’ de m-a despropretărit de-un picior cu care m-am târât cum am putut până-n tranşei unde un camarad leat cu mine mi-a zis Dumnezeu să-ţi ajute Fane să mori liniştit şi mie să-mi ajute s-o iau pă Mariţa când m-oi întoarce teafăr acasă care mi-a aprins ş-un chibrit pă post dă lumânare da’ io când am auzit asta n-am mai murit numa’ bine că-ntre timp ne-o suflase la amândoi vecină-miu Ion ’tu-i năravu' mă-sii cu cin’ l-a făcut domnu’ comandaaant! Nu-ţi mai smulge păru’! Mai bine dă o foaie-ncoace, că m-am răzgândit. Îl reclam pă nenorocit! Barem, dacă nu l-oi nimeri cu toporu-n cap diseară, să ştiu măcar că l-am reclamat.

Slobozia, aprilie 2006