Cărţile scriitoarei Florentina Loredana Dalian, îngemănare de candoare, sensibilitate şi umor

 Text preluat din Tribuna.ro

 

Unic pentru fiecare dintre noi este modul în care ne raportăm de-a lungul vieţii  la multitudinea clipelor trecute. Acelaşi caracter de unicitate îl are şi  felul în care facem din aceste clipe - dincolo de frumuseţea sau dramatismul lor - scări într-un parcurs menit să ne conducă înspre Dumnezeu. Creatorul le-a hărăzit unora talentul de-a surprinde cu multă acurateţe trăirile fiinţei umane şi le-a conferit harul de-a le imortaliza pe pânză sau hârtie, pe benzi audio sau video, pentru a putea face din  punctele de reper ale împlinirilor multora dintre noi bornele ce pot oricând călăuzi paşii celor ce au în faţa lor viitorul. Sesizând eleganţa unor gesturi umane ori tragismul unor situaţii, nu puţini scriitori le-au inclus în paginile ce le-au înlesnit trecerea peste pragurile reuşitelor personale şi peste pragul consacrării literare. Istoria existenţei unui scriitor se împleteşte cel mai adesea cu cea a operelor semnate, din însumarea lor răzbătând mângâieri venite dinspre suflete deschise, pline de sensibilitate, candoare şi sinceritate.
Astfel de mângăieri ne oferă, cu bonomie, seninătate şi căldură,  Florentina Loredana Dalian, inginerul chimist ce a realizat faptul că a se dedica scrisului şi culturii nu este  doar o pasiune, căreia 
i-a dat curs, ci o datorie faţă de semeni. Aşa se pot înţelege căldura şi eleganţa cu care scrie, făcând din toate creaţiile sale adevărate bijuterii, indiferent dacă semnează cronici literare, poezii, proză scurtă, proză umoristică sau romane. Doamna Florentina Loredana Dalian, realizatoarea pro bono a emisiunii săptămânale "Ostrov Cultural", de la Radio "Vocativ", are publicate nenumărate articole în ziare şi reviste culturale din întreaga ţară, dar mai ales volume care-şi vor găsi locul în paginile marii istorii a Literaturii Române atunci când peste ţară (şi lume) va sufla zefirul reîntoarcerii la o sinceră şi corectă apreciere a valorilor. Pentru că în toate textele talentul domniei-sale  se îngemănează cu o mare sensibilitate şi afecţiune pentru oameni, scriitoarea- ce locuieşte în Slobozia spre a fi acasă în orice colţ al României- dovedeşte cu fiecare carte publicată că a iubi viaţa înseamnă a iubi ceea ce ne oferă ea fiecăruia în orice moment trăit. Volumele "Hanul dintre vii", "Înainte de magnolii", "A unsprezecea poruncă", "Scrisori netrimise", "Aceeaşi lună peste sat", "Şi copiii se îndrăgostesc" etc. conduc cititorii spre o stare emoţională ce-i determină să fie gata să se implice pentru a schimba destine şi a creiona un final cât mai împlinit acţiunilor personajelor literare. Paginile pline de sensibilitate sunt o caracteristică a scriitoarei, educată din copilărie să-L iubească pe Dumnezeu şi să iubească oamenii. Din trăiri lăuntrice, în deplină concordanţă cu frumuseţea propriului suflet, doamna Dalian creează imagini cu un mare impact emoţional, unele texte fiind  însoţite de dovada unui umor de mare fineţe, certitudine a inteligenţei şi a unei bogate culturi. Iar delicateţea cu care scriitoarea tratează personajele o face aproape unică în literatura contemporană. În volumul de poezii "Ostrov", întrebându-se dacă nu cumva iubeşte mai mult decât îi este îngăduit, le mărturiseşte semenilor că le lasă gândul ca pe un semn de carte. E un îndemn la a-i deschide cărţile pentru a înţelege mai profund cât de mare este nevoia de a continua să cultivăm puritatea sufletului şi nobleţea unui înalt caracter. Generoasă, cu tact şi umor, scriitoarea Loredana Florentina Dalian ne oferă mai mereu ceva din candoarea şi sensibilitatea pe care le-a primit în dar de la Dumnezeu. Trăim timpuri în care toţi avem aşa de multă nevoie de ele!

Sibiu, 24 octombrie 2022

Tiberiu Dumitru Costăchescu

Despre autor 

„Hanul dintre vii” - prezentare de Vicențiu Popa

 

  

Comandă cartea AICI

Vicențiu Popa despre romanul meu „Înainte de magnolii”

 

Oameni și cărți

Slobozia, Hambar Pub, 24 noiembrie 2018

„Blind date with a book”, întâlnire pe nevăzute cu o carte - acesta a fost genericul sub care tineri ai Asociației „Interact” (elevi ai liceelor din Slobozia) s-au întâlnit pentru a face schimb de cărți și pentru a discuta despre lectură.

Hambar Pub, condus de domnul Ionuț Dragomir, a fost gazda evenimentului și, totodată sponsor, alături de Casa Cărților.

Când am ajuns la Hambar, câțiva tineri, băieți și fete deopotrivă, erau deja implicați în organizare, împachetau cărțile, ofereau semne de carte pentru scrierea numelor și datelor celor care le aduseseră, ofereau pixuri și coli etc.

Eu am răspuns cu bucurie invitației Irinei Moise, coordonatoarea proiectului, pentru a purta un dialog cu cei interesați. Am lecturat din volumele „Domnișoara Nimeni” (poezie) și „Înainte de magnolii” (roman) fragmente care sunt cumva specifice vârstei la care se află ei. Am răspuns și câtorva întrebări, poate am vorbit cam mult, i-am ascultat și pe ei, chiar dacă sunt timizi și nu prea îndrăznesc să-și facă auzite întrebărie, opiniile, mirările. Ei preferă să facă, decât să vorbească. Sunt tineri frumoși, care organizează activități diferite, inclusiv caritabile, implicați în societate, pe care îi felicit pentru ceea ce fac.

Le-au fost alături și alți adulți care îi prețuiesc și doresc să le arate susținerea: doamna Ecaterina Florea, doamna Mariana Udrea, doamna Rodica Radu și domnul Cristian Ilie, toți având ca numitor comun dragostea de carte și literatură. Doamna Ecaterina Florea chiar a lecturat din cartea „De râsul CUCilor” (F.L. Dalian și Ananie Gagniuc) un fragment care îi plăcuse.

Fiecare din cei prezenți și-a ales „în orb” câte o carte, orientându-se numai după descrierea făcută.

La final s-a dat un test cu 20 de întrebări din literatură și s-au oferit premii.

Mass media a fost reprezentată de ziarul „Independent”. S-a vânturat olecuță și Antena 1 Slobozia pe-acolo, dar au zbughit-o până să-nceapă acțiunea.

A fost o întâlnire frumoasă, un dialog interesant, cum mi-ar plăcea să văd mai des. Aceasta a fost a treia ediție a „Blind date with a book” și am aflat că vor urma și altele. Felicitări tinerilor și celor care i-au susținut!

Și, apropos de susținere... toate activitățile culturale presupun nu doar efort și implicare, ci și bani (chiar dacă unora li se pare cultura că ar fi gratis); așadar, cine s-a săturat de pompat în asistați social cu greață de muncă, poate face donații pentru activitățile tinerilor implicați în realizarea unei lumi mai bune.

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 24 noiembrie 2018

Calendar ialomițean - martie 2018

Azi, 3 martie, serbăm Ziua Scriitorului. Cu acest prilej, urez La mulți ani, plini de creații inspirate scriitorilor, dar și cititorilor și oamenilor de carte/ cu carte. 
Ziua mea de naștere e tot în martie, prilej cu care Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița mi-a făcut o frumoasă surpriză: 
„Expoziția lunii martie
În cadrul expoziției „Calendar ialomițean” din această lună, va fi aniversată scriitoarea Florentina Loredana Dalian, născută în București la 29 martie 1968.”  Reverență!  
Cu acest prilej, m-aș bucura să vizitați biblioteca și să alegeți o carte pentru lectură. Am auzit că literatura nu mușcă. Doar scriitorii. :)

Revista de literatură „Parnas XXI”

Puteți citi pagina mea 

AICI 

 

Medalion literar la Urziceni

Dragi Prieteni, vă aşteptăm, luni, 2 octombrie 2017, ora 18.oo la o nouă LECŢIEI DE POEZIE – "la o cafea cu Apollon", ca întotdeauna în acelaşi cadru intim şi plăcut, la Coffee Shop ZEBRANNO din Urziceni. Veţi participa la un Medalion literar al scriitoarei Florentina Loredana Dalian. Vom avea şi alţi invitaţi surpriză! Vă aşteptăm cu drag! Aduceţi şi un(o) prieten(ă)!!! Cafeaua şi ceaiul le dăm noi! INTRAREA LIBERĂ! (Societatea Culturală Apollon)

„Umbre” în „Lumina literară și artistică”

iulie 2017

A apărut numărul pe iulie al suplimentului „Lumina literară și artistică” al Ziarului „Lumina” al Patriarhiei Române, supliment realizat de poeta Daniela Șontică. Pe lângă interviul, poezia și alte texte interesante pe care le conține, acest număr găzduiește și un fragment de proză intitulat „Umbre”, din romanul meu „Înainte de magnolii”. 
Felicitări și mulțumiri, Daniela Șontică!

Umbre

Când mă gândesc la perioada aceea o văd ca pe  o gaură neagră a existenţei mele. Îmi era indiferent ce se întâmplă, dacă trăiesc sau nu. Aşa că Revoluţia m-a găsit şi pe mine în stradă. În anul acela, ne-au dat vacanţă câteva zile mai devreme. În ultima zi de cursuri, Narcisa, o colegă bucureşteancă al cărei tată era redactor la „Scânteia”, ne spusese cu un firesc neobişnuit pentru acele vremuri: „Aţi auzit ce se întâmplă în ţară? La Timişoara e revoluţie.” Auzisem ceva la „Europa Liberă”, dar mi se păruse o poveste de „Noapte bună, copii”. După un moment de tăcere, Narcisa a adăugat: „Şi noi ce facem? Stăm şi ne îngrăşăm?” Toată ziua vorbele ei mi-au răsunat în urechi. Şi în zilele următoare când mă întorsesem acasă, în provincie. Astfel că, în momentul când au sunat goarna la TV să vină studenţii, să apere ţara, m-am urcat în primul tren, în ciuda protestelor alor mei, şi dusă am fost. Am plecat de la masa de Crăciun, când n-am putut înghiţi nimic, cu vorbele Narcisei răsunându-mi în urechi: „Noi ce facem? Stăm şi ne îngrăşăm?” Am spus: „Plec. Pregăteşte-mi ceva să iau la mine!” La protestele mamei, i-am dat de ales între două variante: să mă ştie plecată cu mâncare după mine, sau să mă ştie plecată cu foamea-n traistă. În gară, eram singurul călător. Parcă nimerisem într-un roman de Kafka. Totul părea ireal, de-a-ndoaselea, degeaba. Când controlorul m-a întrebat unde merg, i-am spus „la Revoluţie”. M-a privit de parcă aş fi zis „la bal mascat”. Într-un fel, aşa a fost. Niciodată n-am să uit haosul acelor zile. Dar nici haosul care se năştea în mine la gândul că poate el, David, va fi auzit şi el de pe acolo de pe unde-o fi şi sigur va veni la Bucureşti, în Piaţă, sau la Facultate. Iluzii! Toată viaţa am trăit din iluzii. O iluzie a fost şi credinţa mea că ţara are nevoie de mine. Nici în steag n-o durea pe ţară de mine!

Dar eu plecasem cu simţul datoriei în toate buzunarele. Când am coborât în Gara de Nord, o clipă m-am întrebat încotro mă voi îndrepta. Am mers la cămin. Acolo, şi mai linişte. M-am întâlnit cu un coleg arab care mi-a povestit cum mâncase bătaie. Studenţilor străini li se interzisese să iasă din cămine. Ăla, tembel, ieşise să-şi cumpere pâine. Confundat cu un terorist, după ce l-au bătut măr, s-au lămurit ce-i cu el şi l-au lăsat să se întoarcă în cămin.  „Tu ce cauţi, acum? O cauţi cu luminarea, cum ziceţi voi. Dacă vrei bataie, îţi dau eu. Boate dau mai cu milă.” „Vezi, boate strig „teroristul!”, s-o mai încasezi o dată!”, i-am zis.  Am râs amândoi, i-am dat ceva de mâncare din geantă şi ne-am despărţit.

Am hotărât să mă prezint la Statul Major de care aparţineam. Acolo, mai erau câţiva ameţiţi, majoritatea băieţi. Îl căutam pe David. În timp ce eu căram umbra lui după mine, el măcar căuta să-şi croiască un drum. Şeful de Stat Major o tulise, nu era de găsit. În lipsa lui, un „tablagiu” împărţea puşti, de parcă ar fi împărţit colaci. Fără să-mi dau seama ce se petrece, m-am trezit şi eu cu un AKM în braţe. De fapt, cred că era un model vechi, AK-47, nu mai ştiu. Când mă prezentasem la Statul Major, nici prin cap nu-mi trecuse că voi fi trecută „în linia întâi”. Carne de tun. Ce să faci cu un AKM în faţa tancurilor blindate? Kalaşnikov-ul îmi tremura în mâini, ca o piftie. Am întrebat într-o doară: „Ce să fac cu el?” „Să apăraţi patria! Nu de aia aţi venit?” Mi s-a repartizat şi obiectivul: împreună cu doi studenţi la Politehnică, aveam de apărat clădirea Rectoratului. Vai de apărarea noastră! Numai Dumnezeu ne-a păzit. De pe clădirile din Regie se tot trăgea. Dar nimeni nu ştia nici cine, nici în cine trage. Aşteptam cu înfrigurare să se facă dimineaţă. Grija mea supremă a fost să păzesc pistolul-mitralieră, să nu cumva să-i scape vreun glonţ pe ţeavă. Nici colegii mei nu s-au dat zmei cu puştile. Şi totuşi, se trăgea. Spre dimineaţă, de undeva de pe clădirea Energeticii, o rafală puternică de foc automat ciuruise o maşină cu ajutoare, având pe ea însemnele Crucii Roşii. Muriseră oameni. Unul fluturase o batistă albă. Viaţa lui se oprise, dar batista încă mai flutura, ca un atât de inutil semn al păcii. Poate erau tineri, ca şi noi. Atunci am înţeles o dată pentru totdeauna că războiul meu era în altă parte. Că revoluţia mea nu se făcea cu arma-n mână. Mi-am luat lecţia şi am înţeles că, la momentul acela,  eu pot fi de folos patriei într-un singur mod: învăţând; aceasta era misiunea mea. Iar mai târziu: muncind. Altă cretinărie! Aveam să aflu curând că patria n-are nevoie nici de învăţătura, nici de munca mea. Şi totuşi, eu, tot restul facultăţii, m-am încăpăţânat să merg la cursuri, la seminarii, trecând printre minerii aliniaţi, cu lămpaşul pe cască şi bâta în mână, să învăţ pentru examene, în timp ce unii dintre colegii mei strigau extaziaţi prin pieţe: „jos!” sau „sus!”, „vrem!” sau „nu vrem!”. Am înţeles că ceea ce vrem noi, cu contează. Că tot ce-am obţinut în urma acelei „revoluţii” a fost tot o iluzie: iluzia de a crede că poţi schimba lumea.  Sau că mersul lumii depinde şi de tine, o furnică. De o singură iluzie nu m-am vindecat...

                   

(Fragment din romanul „Înainte de magnolii”)

Florentina Loredana Dalian

”Înainte de magnolii” sau ”unde sunt zăpezile de altădată?”

Mulțumesc doamnei profesoare Loredana Stan, ea însăși truditoare într-ale condeiului, pentru măiastra aplecare asupra romanului meu!

”Înainte de magnolii”, romanul Florentinei Loredana Dalian  este o pledoarie pentru iubire, în toate ipostazele sale. Iubirea creștinească, Erosul care metamorfozează ființa, iubirea ca ”lung/Prilej pentru durere”, mitul androginului în care iubirea întregește omul, sunt varii fațete ale iubirii, prezente în carte, care conferă sensibilitate și originalitate acestei opere literare. Din această perspectivă, această creație  poate fi interpretată ca  demonstrația unor afirmații citite în primul capitol, în cuvintele scrise în biletul călugărului: ”Aceia pe care-i iubim nu pleacă niciodată. Niciodată nu pleacă din noi. Se duc numai pe drumul lor. Dacă-i iubim cu adevărat, ne bucurăm. Și așteptăm clipa revederii în veșnicie. […] ”Dragostea nu cade niciodată.””

           

”Înainte de magnolii”, volum apărut în 2014, este al doilea roman al autoarei, după ”Scrisori netrimise”. Nucleul narativ și unele personajele sunt anticipate încă din  piesa de teatru cu același nume, din 2012, scrisă pentru participarea la  Concursul de creaţie a piesei de teatru într-un act "Mihail Sorbul"- Botoşani, la care autoarea a primit un meritoriu premiu I. Povestea de dragoste, confesiunile, reflecțiile de dinainte și după anotimpul magnoliilor înflorite, derulate pe parcursul unui act al unei piese de teatru scurt sunt augmentate modern, în 219 pagini, care îl antrenează pe cititor într-un carusel de emoții.

            Sintagma din titlu este laitmotivul romanului și devine, așa cum menționa și scriitorul Nicolae Teoharie, un spațiu-timp, un anotimp al tinereții și al candorii, al paradisului. Magnoliile, pe care personajele cărții le întâlnesc la Grădina Botanică, sunt simbolul unui timp fast, al visului de iubire ideală: ”mi se întâmplă și azi să visez că mă plimb prin Grădina Botanică, ținându-ne, pentru prima oară, de mâini”; ”mi-am dorit cu ardoare ca viața mea întreagă să se fi topit în strângerea aceea de mâini, să fie o nesfârșită plimbare mână în mână cu David, într-o noapte geroasă de iarnă, în care îmi era cald și bine ca-n plină vară.”      Magnolia este arborele protector al iubirii dintre Zorina și David,  dar și copacul fragil și solar care îi tutelează revelația efemerității iubirii dintre Zorina și Claudiu. În această ecuație a dragostei există magnoliile, prea multă iubire și prea mulți oameni așezați în paturi ale lui Procust. Destinul face ca fiecare din cele trei personaje principale ale cărții: Claudiu Teodorini, David Greceanu și Zorina Dinulescu să rezolve ecuația iubirii diferit, iar soluțiile găsite individual  să nu mai poată readuce niciodată timpul magnoliilor înflorite.

            Dorința de reîntoarcere în anotimpul magnoliilor, obsesia căutării acestui tărâm leagă un dialog intertextual cu refrenul :”Dar unde sunt zăpezile de altădată?” din ”Balada doamnelor din alte vremuri”  scrisă de  Francois Villon.

            Romanul e alcătuit din douăzeci de capitole numerotate și cu titluri sugestive care anticipează desfășurarea epică a acestora. Fiecare capitol se poate constitui într-o povestire independentă, dar, împreună,  glasurile celor trei personaje principale se reunesc pe un portativ comun, care dau unitate operei literare a Florentinei Loredanei Dalian.

            Incipitul romanului ne introduce ex abrupto în universul ficțional, fără vreo pregătire prealabilă, anticipând stilul confesiv și familiarizându-ne cu vocea dominantă a naratoarei-personaj, Zorina Dinulescu.               

            Începând cu al nouălea capitol,”Visul”, perspectiva narativă e cedată unui narator obiectiv, care narează la persoana a III-a povestea lui David, în care sunt inserate și mărturiile acestuia. Poveștile ies, rând pe rând, ca dintr-o matrioșcă, perspectiva narativă subiectivă alternează cu cea obiectivă, într-un puzzle epic, dezlegat în ultimele file ale cărții. Confesiunea lui David Greceanu este scrisă, cu litere cursive, în același stil alert, dar și reflexiv, în care se întrepătrund natural modurile de expunere și registrele stilistice.

            Din capitolul al paisprezecelea, ”Iuda”, naratorul obiectiv introduce în trama narativă și perspectiva personajului Claudiu Teodorini, prin intermediul căruia se luminează trecutul celor trei protagoniști ai poveștii de iubire. Capitolele XIV- XVI cuprind dialogul dintre Claudiu Teodorini și David Greceanu, episoade epice de mare tensiune, reprezentative pentru criza de creație, respectiv, existențială a acestora. Regăsirea celor doi la Paris, într-un spațiu neutru pentru povestea lor comună, după ani de zbucium și de fugă de trecut, declanșează revelația sensului existenței, exprimată în enunțuri simple, dar pline de miez: ”greșelile nu pot fi reparate cu aur.[…] - Da, singura cale. Calea, Adevărul și Viața…”

            Capitolul al șaptesprezecelea, ”Întoarcerea”, este, din punctul meu de vedere, momentul culminant al romanului, în care David îi anunță lui Claudiu, prietenului său vechi, transformat într-un duhovnic sui-generis, decizia de a renunța la cele lumești și de a intra în rândul monahilor. Acum este recuperată și ”vocea” Zorinei, care încearcă să înțeleagă ”testamentul” de mirean, încredințat pictorului Claudiu Teodorini. Ciclul existenței  lui David se întoarce la experiența religioasă, la căutarea lui Dumnezeu, începută în vremea înfloririi magnoliilor și întreruptă brutal de destin, identificat cu o istorie nemiloasă. Toate rătăcirile postrevoluționare ale acestui personaj: cariera de businessman și de om politic, compromisurile democrației originale, imoralitatea și cinismul prosperității sunt probe inițiatice, necesare în ultima aventură a ființei: regăsirea lui Dumnezeu, dar și căi de evadare din memoria unei iubiri trăite în epoca magnoliilor înflorite.

            Ultimul capitol, ”Părintele Serafim”, încheie rotund romanul cu revenirea la imaginea unui drum, care ne extrage din universul ficțiunii și  încheie povestea de dragoste a avocatei Zorina Dinulescu. Iubirea dintre Zorina și David, devenit acum părintele Serafim, intră în altă vârstă, în anotimpul în care magnoliile nu mai înfloresc decât în amintirile unei tinereți trăite plenar.

            Din perspectiva finalului operei, iubirea se reface, la altă dimensiune, fiecare dintre cei trei protagoniști merge pe drumul său: Claudiu alege calea artei, David pe cea mistică, iar Zorina pe cea a profesiei și a împăcării cu sine.

            Planul narativ principal al cărții Florentinei Loredana Dalian este cel al destinelor individuale sau al iubirii, dar subiectul operei epice este proiectat pe fundalul societății românești  ante și postrevoluționare. Cartea oferă o interesantă radiografie a societății românești, o lecție veritabilă de istorie, povestită neostentativ, cu lirism și emoție a evocării. Interesantă este și pătrunderea în adâncurile psihicului feminin, prin reflecțiile, confesiunile, poveștile eroinei cărții.

            Problematica religioasă, trimiterile către textele biblice, preceptele creștine, sunt niște exerciții de respirație necesare cititorului ispitit de cântecele de sirenă ale prezentului.

            Volumul câștigă și prin ironia fină, comicul neostentativ, poezia rememorărilor și crearea unor portrete de personaje care impresionează sufletul cititorului de toate vârstele.

prof. LOREDANA STAN

Slobozia, decembrie 2016

https://mirabilissemper.wordpress.com/