Vals, maître!

Măritată

Gazel, la tema „De-ale căsătoriei”

Măritată-s și mi-e bine,
Pe palme soțul mă ține.

Mai fuge, sătul, de-acasă,
Dar se-ntoarce tot la mine.
Chiar și ochii, zgubilitici,
Îi mai fug pe la vecine,
Iar din portofel mai sare
Câte-un ban la orfeline.
Se mai duce și se-mbată,
Se-nconjoară de jivine
Și mai pipăie, prin colțuri,
Niște forme foarte pline,
Ori cărarea mai încurcă,
Rătăcind printre ruine.
Dar nu-mi pasă mie d-astea
Și nu-mi e de fel rușine,
Căci bărbatul meu, iubitul,
Are gusturi foarte fine.
Și în lume când mă scoate,
Mă transportă-n limuzine.
Dar la cât sunt de urâtă,
Lumea-i gata să leșine. 

Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 23 ianuarie 2020

Caricatură de Ivailo Tvetkov

Limanul promis

Inspirată de pictura Mariei Iacob, căreia i se dedică

Maria pictează bărci negre
într-o plutire-încremenire pe ape albastre
străjuite de același decor,
bărci negre cu gondolieri înveșmântați în negru,
luntrași ai nimănui așteptând izbăvirea de singurătate. 

Zidurile roșiatice sunt acolo de o mie de ani,
au văzut atâtea, pe cei de ieri, pe cei de azi...
Maria crede că ele privesc
- nici cu tristețe, nici vesele, nici cu izbândă, nici fără-
aceleași treceri dintotdeauna prin zădărnicia acestei lumi,
aceeași alunecare spre veșnicie a fluviului.
Maria crede că apele sunt nemuritoare,
doar oamenii sunt trecători.

În zid, o pată galbenă ca un soare,
doi ochi ca două ferestre,
în spatele lor - nicio suflare,
în depărtare - turla unei biserici,
două-trei fisuri, tezaur al secretelor celor duși
atât de vii cândva,
conducându-și și ei bărcile către liman,
un liman al fericirii promise.

Maria pictează bărci negre
pentru zile albe. 

Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 07 mai 2020
Pictură: Maria Iacob