(Gura Humorului,
24-26 iulie 2026)
Borna 36. Adică a
36-a ediție a Festivalului-concurs „Umor la Gura Humorului”. Un motiv suficient
să plec de-acasă, la invitația organizatorului, profesor, epigramist și poet,
Constantin Moldovan.
La Muzeul
Obiceiurilor Populare, lumea e deja adunată, caricaturiștii sunt la posturi,
desenând de zor chipurile (că nu-i frumos să zicem „moacele”) doritorilor. După
îmbrățișările de rigoare (întotdeauna revederea ne bucură, pe oriunde ne-am
afla), Cătălina ne ia pe sus, pe câțiva dintre noi, și se oferă să ne fie ghid
în muzeu. Acolo, intrăm în altă lume. Lăsăm, pentru moment, lumea prezentului
din „timpul ce ni s-a dat” (Annie Bentoiu) și pătrundem cu sfială în trecut, în
lumea satului, pe când totul se petrecea într-o ordine lăsată de Dumnezeu. Suntem
impresionați și emoționați de întoarcerea la rădăcini, fie și numai prin câteva
obiecte expuse, dar a căror vibrație reverberează departe, în suflet. Cred (sau
îmi place să cred) că orice om care a crescut la sat, îl poartă cu sine
oriunde, prin indiferent ce mari metropole și-ar plimba pașii.
Seara, ne continuăm
socializarea în localul „La Bomba”, unul mai cu dichis, așa, întrucât aparține
unui poet cunoscut, umoristul Sorin Poclitaru, care și-a făcut și o stradă pe
unul din rafturile bibliotecii care tronează pe pereții localului. Ce va să
zică să ai „bomba ta”! Mă întrebam cum se face că am ajuns la o bombă, de bine
ce tocmai mă ratase drona picată prin județul Buzău. Da’ vorba românului: „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”. Acolo,
am fost, într-adevăr, bombardați cu licori și bucate din cele mai alese. Dar gata
cu războiul!
Ziua de sâmbătă s-a
lăsat cu vizite la Vama, unde tot Cătălina ne-a ghidat prin Muzeulu Oului (deja
renumit) aparținând surorii sale, Letiția, și prin lumea minunată a păpușilor,
colecție personală a Cătălinei care, probabil, și-ar fi putut cumpăra Taj Mahal-ul
cu banii dați pe păpușile adunate într-o viață. Aici, a fost întoarcerea la
copilărie. Ne-a dat și un joc frumos de făcut: să căutăm fiecare păpușa
întruchipând câte un personaj. Mie mi-a picat Făt-Frumos, stuchi-l-ar mâțele,
că îl aștept de o viață și tot nu l-am găsit. A fost nevoie să mi-l arate
Cătălina. Stătea ascuns pe un raft de jos (că doar nu era să m-aplec după el!),
în apropiere de Adnana comandorului Kaiter (da’ las’ că nici el n-a găsit-o!). Nici Radu n-a găsit miresele
(ori n-o fi vrut să le găsească, atunci când a auzit că sunt mai multe). În schimb,
alții au fost mai norocoși, cum ar fi, de exemplu, Petrică Gârda, care a găsit
copacul (în ciuda interdicției impusă de Cătălina, de a nu se cățăra în vreun
nuc).
Ne-am continuat
plimbarea prin minunatul parc Ariniș, unde am avut ocazia să vedem peisajul în
toată splendoarea, urcând cu telescaunul și apoi cu telepicioarele în turn. Bineînțeles,
n-am ratat ocazia să facem fotografii. La acest capitol, s-au întrecut în
măiestrie Todo, Vali și Laurențiu.
Spre seară, ne-am adunat
în natură, pe o vreme splendidă, unde era improvizată o scenă cu tot dichisul,
care ne-a suportat cu tot cu poeziile și epigramele noastre. I-a suportat chiar
și pe câștigătorii concursului, premiați în acest cadru inedit. Totodată, a avut
loc și premierea elevilor și sportivilor merituoși ai localității (extrem de
mulți, raportați la numărul de locuitori) și a îndrumătorilor lor, profesori și
antrenori. Cinste celor care îi încurajează! (Numim, desigur, Primăria Gura
Humorului, condusă de domnul primar Ursaciuc).
După vizionarea
spectacolului pregătit de organizatori, ne-am întors la bomba noastră (adică a
Poclitarului) unde, pe lângă mâncare și băutură, ni s-a dat și de gândit. Două concursuri
ad-hoc de epigrame au fost, dar gândirea și stomacul plin nu sunt tocmai
compatibile. La unul dintre ele, spre surprinderea mea, am luat mențiune. Premiile
acordate au fost umoristice, adică de tot râsul. Premiul I a primit o sticlă plină
cu un lichid (o fi fost vin, o fi fost afinată, o fi fost cerneală?), premiul
al doilea – o sticlă pe jumătate plină cu probabil același lichid, premiul al
treilea – o sticlă cu un sfert de lichid, iar mențiunea – ați ghicit, o sticlă
goală. Nu vă râdeți! Dar e o sticlă care are o etichetă frumoasă pe care scrie
„Afinată de Gura Humorului”. Îi voi face reclamă acestei afinate, mergeți de
luați! Chimist cum sunt, garantez că are
aceeași compoziție ca a aerului, adică 78% azot, 21% oxigen, 0,93% argon și
restul de 0,07% - alte gaze (aici vă puteți folosi imaginația). Mă întreb ce
șanse există să mă îmbăt din treaba asta. Dar, oricum ar fi, o păstrez ca pe un
trofeu prețios, că doar nu m-au bulucit până acum premiile la epigramă. Plus,
că se putea și mai rău: să fie goală, dar să n-aibă nici măcar fund.
Acum, pentru dragii
mei CUCi constănțeni: știți ce veți bea la următoarea voastră vizită la mine!
Nu mă mai lungesc...
a, ba da, că era să uit tocmai de modul în care am încheiat seara (spre noapte)
în holul elegantului hotelul Best Western (unde am fost cazați), în formulă
restrânsă, cu vinul familiei Lungescu, mai bun decât vinul zeilor (nu știu cum
o fi ăla, dar sigur nu poate fi mai bun).
Aprecierile mele se
îndreaptă către organizatori și către toți prietenii umoriști prezenți la acest
festin/ festival, cărora le mulțumesc pentru bucuria împreună-aflării
sensurilor din și dincolo de cuvinte, pentru sentimentul de apartenență la ceva
care ne unește, pentru miracolul de a ne fi unii altora, într-o lume în care
verbul „a fi” pare să fie pus în umbră de „a avea”.
Felicitări și mulți
ani înainte festivalului!
Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 29 iulie 2026
.jpg)
.jpg)
