Interviu cu scriitorul uzbec Sherzod Artikov
Florentina Loredana DALIAN: Sherzod Artikov, suntem doi scriitori din țări
diferite, de limbi și culturi diferite. Ne-am apropiat prin intermediul
literaturii, datorită Internetului și rețelelor de socializare. Ulterior, am
avut șansa de a ne întâlni și în persoană, cu ocazia celor două vizite ale tale
în România (în septembrie 2023 și aprilie 2025), despre care știu că ți-au adus
mare bucurie. La prima noastră întâlnire, am avut surpriza să constat că știai
foarte multe lucruri despre țara mea, în special din domeniul literaturii, dar
și al muzicii și picturii. Când ai aflat despre România, despre scriitorii
români și de unde ți-ai luat sursele de informație?
Sherzod Artikov: Am avut cunoștințe
bune despre România încă din copilărie. Întotdeauna o menționam împreună cu
Austria, Ungaria și Republica Cehă și mi-o imaginam în mintea mea. În casa
noastră erau imagini care arătau aspectul frumos al Bucureștiului, locurile
sale notabile și priveliștile străzilor. Desigur, acele imagini aparțineau
Bucureștiului din anii 1980. Cu toate acestea, spiritul orașului întruchipat în
ele, stilul de viață și cultura oamenilor din România m-au fascinat profund.
Această impresie nu s-a schimbat nici atunci când am văzut Bucureștiul cu
propriii mei ochi pentru prima dată. Străzile, oamenii și clădirile păreau de
parcă mi-ar fi fost deja familiare.
Pe măsură ce am înaintat în vârstă, interesul meu pentru literatura și arta
română a crescut. Înainte de asta, merită menționat că eram, de asemenea,
foarte interesat de fotbalul românesc. În acea perioadă, știam totul, de la
istoria echipelor românești precum „Steaua” și „Dinamo” până la fotbaliștii
precum Gheorghe Hagi și Ilie Dumitrescu, care au lăsat o amprentă asupra
fotbalului românesc. Mai târziu, în inima mea s-a dezvoltat o dragoste pentru
literatura și arta română. Drept urmare, am citit treptat cu toată inima și
m-am familiarizat cu lucrările poeților români precum Mihai Eminescu, Vasile
Alecsandri, Tudor Arghezi, George Bacovia, Marin Sorescu și Lucian Blaga. Am
fost fascinat de povestirile scurte umoristice și piesele realiste ale lui Ion
Luca Caragiale. M-am cufundat în picturile artiștilor români precum Theodor
Pallady, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian; pot chiar să spun
că am trăit în ele. Cântecele folk ale Tatianei Stepa au atins fiecare celulă
din corpul meu. M-am îndrăgostit de baladele triste și emoționante ale lui
Ciprian Porumbescu și ele au devenit sensul vieții mele.
FLD: Am
fost uimită să aflu că primul loc în care ai vrut să mergi a fost mormântul
poetului Mihai Eminescu. De ce această preferință și cum te-ai simțit vizitând
cimitirul Belu?
Sh A: Știam
de mult timp că Cimitirul Bellu din București este locul de odihnă al oamenilor
de stat, scriitorilor și artiștilor români. În timpul primei mele vizite la
București, mi-am propus să-l vizitez, pentru că printre cei înmormântați acolo
se aflau poetul meu iubit Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, ale căror
lucrări le respectam profund. Stând lângă mormântul lui Eminescu, m-am simțit
ciudat, de parcă aș fi pășit înapoi în trecut. În afara Cimitirului Bellu era
secolul XXI, dar lângă mormântul lui Eminescu părea că secolul XIX încă
trăiește. Părea de parcă Mihai fusese înmormântat recent și pământul nu se
răcise încă.
La mormântul lui Caragiale, o fată slabă, cu părul închis
la culoare, dar frumoasă, plângea. În mod ciudat, am vrut să o consolez, dar,
privind mormântul modest al lui Caragiale, și mie mi-a venit să plâng. Până la
urmă, atât el, Mihai, cât și Marin Preda, care zăcea mai jos, au fost odată
vii, plini de vise și bucurie—la fel ca mine. Am
mai văzut și alte morminte celebre din Bellu. Mormintele poeților precum
Alexandru Macedonski și Adrian Păunescu, ale compozitorilor ale căror nume nu
le mai țin minte, precum și ale oamenilor de știință, împreună cu monumentele
lor, m-au uimit. Parcă era mai puțin un cimitir și mai mult un muzeu în aer
liber.
FLD: Păreai
îndrăgostit de București. Ce ți-a plăcut cel mai mult din cât ai apucat să
vezi, care sunt amintirile cele mai pregnante care ți-au rămas?
Sh A: Așa
cum am spus mai sus, dragostea mea pentru București a început în copilărie.
Până în 2023, am trăit cu visul de a vedea Bucureștiul măcar o dată în viața
mea, alături de orașe precum Paris, Roma, Madrid, Viena și Praga. Mulțumesc lui
Dumnezeu, acest vis s-a împlinit nu o dată, ci de două ori. În 2023 și 2025 am
avut onoarea de a vizita Bucureștiul de două ori. O dată am văzut Bucureștiul
toamna, și o dată primăvara. Toamna lui aduce o pace fără sfârșit, în timp ce
primăvara aduce energie și bucurie. Cred că vorbele nu sunt suficiente pentru
a-mi descrie dragostea pentru București și amintirile dulci pe care le-a lăsat
în mine.
FLD: La
întâlnirea din 2023, ai participat, ca invitat de onoare, la festivalul ARIS
din Slănic/ comuna Aninoasa/ județul Argeș. Cum ai perceput prima întâlnire cu
mediul literar românesc?
Sh A: Înainte
de a participa la Festivalul Slănic din Argeș, deja cunoșteam mai mulți poeți
români moderni și devenisem prieten cu unii dintre ei. În timpul festivalului
am întâlnit nume noi, mi-am făcut prieteni și am schimbat experiențe.
Atitudinea caldă și sinceră a oamenilor precum Gheorghe Păun (redactor al revistei
„Urmuz”), organizatorul festivalului, Firiță Carp și poeții Emilian Marcu, Dan
Dragoi, Florin Ciocea și Miron Manega mi-au creat un respect profund în
inimă. Mai ales diminețile din Argeș
erau luminoase și plăcute. M-am plimbat, am respirat aerul proaspăt și am
petrecut timp visând lângă un pârâu viu.
FLD: Am
vizitat ulterior împreună, ajutați de prietenul nostru Dan Blebea, mai
multe zone frumoase din țară. În Sibiu, în timp ce stăteam la o terasă unde un
pianist cânta melodii duioase, mi-ai mărturisit: „Mă simt ca în basme.” Ce ți-a
creat senzația aceea și unde altundeva te-ai mai simțit ca în povești?
Sh A: : Nu
mai auzisem niciodată de orașul Sibiu înainte. Totuși, când l-am văzut pentru
prima dată, am simțit ca și cum aș fi intrat într-o poveste. A fost a doua oară
când am avut o asemenea senzație—prima dată a fost în orașul antic Bukhara din
Uzbekistan. Sibiu era cu adevărat un oraș de basm. Totul părea magic: orașul în
sine, străzile, clădirile, cafenelele, restaurantele și muzeele.
În timp ce luam o gustare la cafeneaua “Atrium”, muzica de pian m-a ajutat
să înțeleg și mai mult cum orașul poartă oamenii în trecut. Cupluri
sărutându-se lângă pod, vizitatori germani în cafenea, pianistul care semăna cu
un muzician misterios de poveste, ospătărița cu păr argintiu, muzica pianului,
pizza în fața mea și sucul de mere—totul crea o atmosferă magică. Nu eram eu
însumi. Chiar dacă nu beam vin, m-am simțit spiritual amețit. M-am pierdut
complet în frumusețea orașului și m-am simțit deconectat de secolul XXI, ca și
cum aș fi intrat în lumea Fraților Grimm.
FLD: Delta
Dunării, cu Pădurea Letea, și Marea Neagră (văzută de la Eforie Sud) ce
impresie ți-au lăsat? Dar orașul Constanța?
Sh A: Delta
Dunării m-a uimit prin flora și fauna sa, în special prin diversitatea
păsărilor sale. Dar impresia mea despre Dunăre în sine a fost și mai puternică.
Am simțit râul mai profund acolo. Încă din școală știam că Dunărea furnizează
apă pentru jumătate din Europa și a fost martora multor evenimente istorice.
Întotdeauna am iubit-o. Prin urmare, când am văzut-o în portul Tulcea, m-am
simțit ca un îndrăgostit reunit cu iubita sa.
Nu m-aș înșela spunând că nu aș schimba acea zi pe Dunăre
pentru nicio altă zi din viața mea. Marea Neagră este, de asemenea, o altă
dragoste a mea. Oh, Marea Neagră! Aproape că nu exista zi în copilăria mea în
care să nu fi visat la ea. Mare veche, fermecătoare și frumoasă! Când m-ai dus
la malul ei, am simțit să te îmbrățișez și să îți mulțumesc din adâncul
sufletului. Dar în fața mării, am uitat totul pentru un moment - chiar și pe
tine. A fost un sentiment special. Am simțit că am pătruns chiar în mare.
Valurile sale tunătoare și spuma argintie m-au făcut fericit. Mai târziu, am
văzut-o și din Constanța. Clădirea cazinoului, statuia lui Eminescu și marea
formau un ansamblu frumos. În portul Constanța, Marea Neagră era mai liniștită.
Orașul în sine, precum și moscheea din perioada otomană aflată lângă o biserică
catolică, m-a impresionat profund. Cred că acesta este un semn bun, deoarece
oamenii ar trebui să fie toleranți unii cu alții, indiferent de religie.
FLD: Cu
ocazia primei vizite, ascultând un CD în mașină, ai descoperit muzica Tatianei
Stepa, care te-a fascinat. Mi-ai cerut și ai căutat informații despre ea,
ulterior i-ai dedicat un eseu impresionant. N-am să uit ce mi-ai spus atunci,
ascultând „Copaci fără pădure”, deși nu înțelegeai niciun cuvânt: „Când ea
cântă, sufletul meu plânge.” Cum crezi că este posibil miracolul acesta al
muzicii, de a transmite emoții fără cuvinte?
Sh A: Când
am auzit prima dată melodia Tatianei Stepa „Copaci fără pădure” în mașina lui
Dan Blebea, am simțit imediat o tristețe profundă și o durere ascunsă în ea.
Mai târziu te-am întrebat despre versuri și mi le-ai tradus, spunându-mi că
autorul era Adrian Păunescu. Din acel moment, melodia Tatianei Stepa a ocupat
un loc permanent în inima mea. Am ascultat-o repetat și am cântat împreună.
Prin această melodie am simțit milă pentru copacii fără păduri. Când mi-ai spus
că murise de cancer cu mulți ani în urmă, am devenit trist și am simțit că ceva
se rupe în mine. După ce m-am întors din România, am scris un eseu dedicat ei,
ca semn de recunoștință.
FLD: Vizitele
tale în România ți-au oferit prilejul de a stabili un contact benefic cu
Ambasada României de la Tașkent, condusă de Excelența Sa Ambasadorul Daniel
Ciobanu, secondat în munca sa diplomatică de doamna Consul Luminița Ciobanu.
Știu că ai fost invitat de mai multe ori cu prilejul omagierii unor
personalități sau de Ziua României. Povestește-ne despre relația ta cu
ambasada!
Sh A: În
timpul procesului meu de aplicare pentru viză pentru România, am stabilit
relații amicale cu Ambasada României din Uzbekistan. Aș dori să mulțumesc în
mod special consulului Luminița Ciobanu pentru ajutorul său. De asemenea, am
dăruit bibliotecii ambasadei o copie a cărții mele „Sonata lui Rahmaninov”
(publicată în traducere română în 2022). Ulterior, am fost informat că atât
consulul, cât și ambasadorul Daniel Ciobanu au apreciat cartea, ceea ce m-a
făcut extrem de fericit.
Astfel, relațiile mele amicale cu ambasada s-au consolidat. Am participat
la mai multe evenimente culturale, inclusiv seri memoriale dedicate
compozitorului George Enescu și sculptorului Constantin Brâncuși. De asemenea,
am fost printre oaspeții de onoare la evenimentul Ziua Solidarității cu
România, desfășurat la hotelul „Hyatt Regency” din Tașkent.
FLD: La a
doua ta venire – cum am numit-o undeva – ai venit țintit să vizitezi muzeul
„George Enescu” și Casa Memorială Tudor Arghezi. Din păcate, la „Mărțișor”
(fosta reședință a poetului) n-am mai avut timp să ajungem, iar muzeul era
închis (ne-am consolat cu Casa Memorială Enescu din Sinaia). De unde pasiunea
pentru Enescu și Arghezi? Ai mai descoperit și alți compozitori români?
Sh A: În
timpul celei de-a doua vizite în România, am planificat să vizitez casele-muzeu
ale compozitorului George Enescu din București și ale poetului Tudor Arghezi în
afara orașului. Din păcate, casa-muzeu a lui Enescu era în renovare (mai târziu
am avut ocazia să văd muzeul său din Sinaia), și nu am avut timp să vizităm
muzeul lui Arghezi. Am cunoscut de mult timp ambii creatori. Știam despre viața
lui Enescu la Paris, despre apropierea sa de familia regală română și despre
simfoniile sale. Am ascultat și analizat lucrările lui pe YouTube. Cunoașterea
mea despre compozitorii români nu se limita la el - eram, de asemenea,
interesat de Ionel Perlea și Ciprian Porumbescu. Vizitarea casei-muzeu a lui
Perlea și călătoria prin Bucovina, trecând pe lângă satul lui Porumbescu și
ascultând balada lui melancolică, m-au afectat profund. Înainte de a vizita
România, citisem o traducere în rusă a cărții lui Arghezi. Poeziile lui cu
tematică religioasă m-au impresionat profund, motiv pentru care am vrut să
vizitez casa-muzeu a sa.
FLD: Nici
pictorii români nu-ți sunt străini. La Muzeul de Artă al României am constatat
că știai despre mulți dintre ei, recent mi-ai mărturisit că citești biografia
lui Grigorescu, iar una dintre dorințele tale, aceea de a vizita muzeul Theodor
Palladi, a rămas pe altădată. Care sunt preferații tăi? Ce ai descoperit
interesant în biografia pictorului Nicolae Grigorescu?
Sh A: Nu
voi uita niciodată cele două ore petrecute la Muzeul Național de Artă din
București, unde am avut ocazia să văd picturi originale ale artiștilor mei
favoriți: Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Theodor Pallady și Ștefan Luchian.
Întotdeauna am fost profund interesat de pictura europeană, iar acest lucru m-a
condus către arta vizuală românească. Îmi place în mod special viziunea și
stilul lui Aman și Grigorescu. Lucrările lui Grigorescu, inspirate din viața de
zi cu zi, în special „Doi țărani”, m-au făcut să reflectez profund. Studiind
biografia sa, am reușit să îl descopăr și mai bine.
FLD: Cum
a fost întâlnirea ta cu elevii Colegiului Național din Slobozia și cât de
interesați ți s-au părut de opera ta?
Sh A: În
timpul unei întâlniri creative cu elevii Colegiului Național din Slobozia, am
vorbit despre cartea mea publicată în România, literatura și arta română,
precum și despre impresiile mele despre România. Am fost foarte fericit de
interesul elevilor, de reacțiile lor față de cartea mea și de întrebările
îndrăznețe pe care le-au pus.
FLD: De la Slobozia sau de
la Ograda ai rămas și cu alte amintiri?
Sh A: Am
multe amintiri dulci legate de Slobozia. În special de neuitat sunt vizitele
noastre la Muzeul Agricol și la casa-muzeu a compozitorului Ionel Perlea. La
Muzeul Agricol, am înțeles pe deplin modul de viață al poporului român din
trecut. La casa-muzeu a lui Perlea, am descoperit compozitorul, deoarece
anterior nu știam prea multe despre el.
FLD: Ai
participat pentru prima dată la un festival de umor, la Brăila, acesta fiind și
motivul principal al celei de-a doua vizite ale tale. Ai impresionat umoriștii
prezenți prin implicarea ta și simțul umorului, în ciuda barierelor
lingvistice. Cu ce impresii ai rămas după festival și cât de mult ți-a plăcut
Brăila?
Sh A: Brăila
a fost un oraș de vis pentru mine. Înainte de a-l vizita, citisem un roman al scriitorului
bulgar Ivan Vazov legat de oraș, iar dorința mea de a vedea Brăila a devenit un
vis arzător. După aproximativ patru luni, l-am văzut cu ochii mei. Părea o
fantezie.
Impresiile mele despre Festivalul Internațional de Umor din Brăila au fost
excelente. Am participat ca invitat și mi-am făcut mulți prieteni. Nu voi uita
niciodată personalitatea plină de umor a lui Mihai Frunză, glumele lui
Alexandru Hanganu și conversațiile mele profunde cu Ion Diviza, care vorbește
bine rusa. Cel mai important, am simțit o atitudine prietenoasă din partea
tuturor și am fost foarte încântat de atmosfera caldă. Plimbarea prin Brăila,
vizitarea casei-muzeu a lui Panait Istrati și petrecerea timpului cu tine lângă
Dunăre mi-au oferit un sentiment profund de pace.
FLD: La
Ferma de la Maltezi a prietenului nostru Florin Ciocea, ai participat la o
„nebunie” frumoasă: ai tăiat iarba cu coasa (se vedea că făceați cunoștință
prima oară, dar te-ai descurcat), ai cântat din voce și chitară (una care
n-avea toate corzile la ea), ai recitat în limba ta lângă un foc încropit de
noi. Cum se simte poezia la țară, într-un sat aflat lângă un braț al Dunării?
Sh A: Timpul
petrecut la casa de la țară a lui Florin Ciocea din Maltezi mi-a oferit energie
și putere. Tăiatul ierbii în aer liber, cântatul la chitară, statul pe malul
Dunării, mâncatul peștelui pregătit de Florin și joaca cu câinii lui s-au
simțit ca un paradis pe pământ - pentru mine personal.
FLD: Iașul,
Sighișoara, Brașovul, aceste repere ale celei de-a doua vizite, cum le-ai
descrie pe scurt, într-un cuvânt sau câteva cuvinte. Dar călătoria cu vaporașul
de la Orșova către cazanele Dunării?
Sh A: Aș
numi Iași „orașul tramvaielor”, pentru că am văzut atât de multe tramvaie
acolo. Dintre amintirile mele din Iași, aș menționa mai întâi parcul național
și „teiul lui Eminescu”, precum și Palatul Culturii. Să văd acolo lucrări de
artă ale maeștrilor precum Rubens, Tintoretto și Aivazovski a fost un cadou
neprețuit.
Cetatea Sighișoarei și Biserica Neagră din Brașov rămân, de asemenea, în
amintirile mele pentru totdeauna. În special Biserica Neagră - m-am pierdut
complet în interiorul ei. Am simțit o teamă ciudată, iar atmosfera rece m-a
făcut să tremur. Totuși, m-am îndrăgostit de istoria pe care o purta. Orșova
rămâne în memoria mea datorită excursiei noastre cu vaporul pe Dunăre. A fost o
plăcere pură. Când am parcurs traseul odată parcurs de împăratul roman Traian,
m-am simțit ca și cum aș fi fost el.
FLD: Vizita
în România, locurile, oamenii, situațiile te-au inspirat în literatură? În
afară de eseuri, ai scris și proză sau poezie inspirată de aici?
Sh A: Am scris în mare parte eseuri despre România - despre
Tatiana Stepa, Mihai Eminescu și alți oameni de cultură români. Recent, am
început să scriu haiku-uri bazate pe amintirile mele despre România. În viitor,
intenționez să scriu o carte mare despre România.
FLD: Ce
ți-a plăcut mai mult și ce mai puțin sau deloc la mediul literar românesc?
Sh A: Pot vorbi
doar cu căldură despre literatura română. Am tradus mulți poeți români în
uzbecă și pot spune că poeții români nu sunt inferiori altor poeți europeni ca
talent și nivel. Totuși, spre deosebire de alții, scriitorii români nu au fost
traduși sau promovați pe scară largă la nivel internațional. Aceasta ar putea
fi una dintre principalele lipsuri ale literaturii române.
FLD: Ce
proiecte de viitor ai, legat de literatură dar și de România?
Sh A: În
viitor, plănuiesc să îmi public cartea despre România. Aceasta va include
eseuri despre figuri ale literaturii și artei românești, cum ar fi Theodor
Aman, Nicolae Grigorescu, Ciprian Porumbescu, Ion Luca Caragiale, Marin Sorescu
și alții. Sper să o public cu sprijinul Ambasadei României în Uzbekistan.
Acesta este în prezent unul dintre proiectele mele principale.
FLD: Cum
e să lucrezi cu studenții? Ce satisfacții profesionale îți aduce noua ta
activitate de responsabil cu presa la Universitatea din Ferghana?
Sh A: În
prezent, am părăsit locul meu de muncă la Universitatea Tehnică de Stat din
Fergana. Am lucrat bine cu studenții de acolo, dar din cauza circumstanțelor, a
trebuit să încetez să lucrez.
FLD: Revenind
la România, pe parcursul șederii aici, te-ai simțit străin într-o țară străină?
Când ai avut astfel de momente? Ai simțit că barierele de limbă și diferențele
de religie au fost un obstacol în calea comunicării?
Sh A: În
timpul primei mele vizite în România, m-am simțit ca un străin, dar în timpul
celei de-a doua vizite, acel sentiment a dispărut și m-am simțit ca acasă.
Poate că acest lucru s-a datorat grijii tale și a lui Dan pentru mine. Nu m-am
simțit ca un necunoscut printre oamenii români sau în anumite împrejurări.
România este a doua mea patrie și va rămâne întotdeauna așa.
FLD: Îți mai e dor de
România? Când ți se face cel mai dor? Mi-ai spus, cu prilejul ambelor vizite,
că nu vei uita niciodată cele trăite aici și vei purta amintirile cu tine tot
restul vieții. Mai e valabil sau a trecut? Crezi că putem rămâne fideli unor
amintiri toată viața?
Sh A: Încă
îmi este dor de România. Când navighez pe rețelele sociale, văd adesea
videoclipuri cu Bucureștiul și alte orașe românești. De exemplu, clădirea
restaurată a Cazinoului din Constanța mi-a amintit de acel oraș. Când văd
locuri precum „Caru’ cu bere” sau Biserica Greacă din București online, îmi
vine imediat să mă întorc în România.
Literatura îmi provoacă, de asemenea, dorul de țară. Am
cumpărat recent o carte cu picturile lui Grigorescu, care m-a făcut să-mi
amintesc imediat de România. De asemenea, am citit povestirile și piesele de
teatru umoristice ale lui Caragiale și, citind, am simțit ca și cum aș fi fost
în România alături de personajele lui.
Cred că amintirile mele despre România nu se vor estompa niciodată și vor
trăi atâta timp cât eu voi trăi. Mai mult, intenționez să vizitez din nou
România, pentru că mai avem mult de făcut acolo - eu, tu și Dan. De exemplu,
mai trebuie să vizităm casele-muzeu ale lui Theodor Aman în București, Nicolae
Grigorescu în Câmpina și Nichita Stănescu în Ploiești.
FLD: Îți
mulțumesc pentru răspunsuri și te rog să adaugi un cuvânt de încheiere sau să
răspunzi unei întrebări nepuse pe care ai fi dorit s-o primești.
Sh A: Îți
sunt recunoscător pentru acest interviu. Mi-a amintit de frumoasa Românie și
m-am simțit de parcă aș fi fost acolo în timpul interviului.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 29 decembrie 2025
Sherzod Artikov
Marghilan, Uzbekistan, 05 mai2026
.jpg)
.jpg)
