Florentina Loredana Dalian

vineri, 14 iunie 2024

Un vals de toamnă

 

 



O nouă toamnă, printre atâtea altele. Mi-ar fi plăcut să zic o nouă viață, o nouă iubire. În realitate, nu-i decât o nouă așteptare. Un fel de a zice „nouă”, așteptarea asta e veche de când lumea. Pentru mine, toamna e anotimpul așteptărilor, habar n-am de ce sufletul se zbate ca o pasăre care abia învață să zboare, în acest anotimp, cu frumusețea lui de chihlimbar, în toate nuanțele, de la galben auriu, până la maro închis, trecând prin ruginiu-roșcat, în atâtea „ape” și imperceptibile transformări de culoare.

Mă gândeam așa pentru mine, umplându-mă de frumusețea locului aceluia, respirând aerul proaspăt din apropierea mării, pe care n-o zăream, ci doar îi auzeam vuietul, și el continuu, din totdeauna, precum așteptarea aceea perpetuă. Am simțit nevoia să mă depărtez de grup, nu mai puteam să le aud vorbele deșarte, despre nimicuri de ieri și de azi. Cum să-ți vină să vorbești banalități, când ești binecuvântat să te afli în mijlocul celei mai mari capodopere, aceea pe care omul, cu mâna lui, n-o poate face, ci doar o poate imita, fie și la cote înalte.

Pașii mi-au luat-o instinctiv într-o parte, ghidată de niște acorduri slabe, dar pe care urechea mea sensibilă le identificase ca fiind o muzică de acordeon, instrumentul care îmi face sufletul să tresalte cel mai tare. Credeam că au început să-mi cânte mie acordeoanele în cap, de la atâta frumusețe a naturii. Am ajuns într-un spațiu destul de larg, dar ferit de ochii trecătorilor, pavat cu dale de piatră. În mijlocul acestei piațete, se afla un copac imens, iar sprijinit de tulpina lui, un om cânta la acordeon valsul numărul doi de Șostacovici.

Mirările mi-au fost multe. Prima, legată de acuratețea cu care instrumentistul reda melodia, deși e clar că aceasta fusese scrisă pentru orchestră, nu pentru acordeon. A doua, legată de absurdul ideii ca un om să cânte singur într-un spațiu retras. Cui îi cânta? Își cânta sieși, îi cânta mării, păsărilor care roiau în coroana copacului? Iar eu ce căutam acolo, intrusă în spațiul acela care mi se părea de-a dreptul privat, o străină în țară străină, într-un loc străin, de o frumusețe aparte, tulburând intimitatea unui om care poate plecase departe de alți semeni, să-și liniștească sufletul, așa cum plecasem și eu mai devreme, depărtându-mă de grup? Acordeonistul avea ochii închiși. Decisesem să las un bănuț în cutia de-alături, apoi să mă retrag în liniște, pe șest, așa cum venisem.

Mi-a simțit prezența, poate parfumul, poate mișcasem ușor aerul în jur, deși mă străduisem să fiu cât mai tăcută, și a deschis ochii brusc. Cu toate că îmi e greu să privesc străinii în ochi, a trebuit să o fac, să nu mă creadă acolo cu gânduri necurate; atunci când prinzi privirea unui om îți cam dai seama. Și deodată privirea lui a zâmbit, da, numai privirea, era un zâmbet de bucurie, poate pentru că cineva îi auzise cântecul, poate din alt motiv, sau poate pentru că așa îi era privirea de fel, zâmbitoare.

A intensificat sunetul, parcă și ritmul prinsese ceva mai multă viață, încât nu mi-a mai venit să plec, simțeam că a-l asculta înseamnă pentru el bucuria zilei și, dacă puteam să i-o ofer, de ce n-aș fi făcut-o? M-am așezat pe o piatră și nu încetam să mă minunez în mintea mea de stranietatea acelei situații, când un om, într-un început de toamnă, alesese tulpina unui copac, departe de ochii trecătorilor, pentru a-și cânta un vals la acordeon. Poate avea și el așteptarea lui?

În cele din urmă, m-am luminat, omul acela nu aștepta pe nimeni. Nu avea nevoie de martori pentru a-și oferi bucuria unui vals de toamnă, își era suficient sieși pentru această ofrandă adusă naturii, lui Dumnezeu, lui însuși sau oricui s-ar mai fi nimerit pe acolo, fugind de tumultul și de gălăgia zilei. Și-atunci am înțeles. Am înțeles că nici așteptarea mea n-avea rost, că, dacă bărbatul acela putea să cânte pentru nimeni la acordeon, puteam și eu să dansez de una singură. Poalele fustei mele largi făceau volte prin aer, unduindu-se după acordurile valsului, briza mării îmi mângâia obrajii, iar sufletul nu se mai zbătea ca o pasăre care abia învață să zboare, ci ca una care deja învățase zborul. Asta era, dacă vrei să zbori, zboară!

M-am oprit abia când omul și-a încetat cântecul. A început să aplaude, iar eu l-am aplaudat pe el. Apoi, coborâtă cu picioarele pe pământ, mi-am amintit de unde plecasem și că oamenii din grup ar putea fi îngrijorați; am luat-o spre mica stradă care mă adusese aici. Dar înainte de asta, am făcut o reverență în fața muzicantului, care și el s-a ridicat, aplecându-se cu grație în fața mea. A luat din cutie bancnota pe care credeam că nici nu o văzuse și mi-a întins-o: „Ia-ți banii, signora, nu cânt pentru ei! Cutia asta o țin să mai adun în ea frunzele toamnei, când pică rătăcite pe-aici. Mă doare căderea frunzelor!”

Și pe mine mă doare. Doar lor pare să nu le pese. Știu că de multe ori în viață ne lăsăm pătrunși de dureri care nu sunt ale noastre. Am luat bancnota și am lăsat-o liberă, la voia vântului, către unde va fi dorit să o poarte acesta, ca pe o altă frunză, așa cum purtase acordurile valsului și pașii mei animați în dans. Mici bucurii pe lângă care trecem adeseori fără să ne pese. Așa cum se întâmplă uneori să trecem și prin aceste zile de început de toamnă, cu lumini de chihlimbar. 

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 08 septembrie 2023

Din volumul „Frumusețe străină”, în curs de          apariție

Apărut în revista „Helis” - iunie-august 2024

marți, 11 iunie 2024

Liliacul în iarnă

 



Florile mov s-au îmbrăcat în alb,

Ca niște mirese târzii așteptând înflorirea.

La tine e iarnă în mai, la mine în gând,

În lume e iarnă demult.

La noi a nins – îmi spuneai –

Peste copaci, peste flori,

Cireșele coapte vor fi doar în vis,

Precum cireșele amare ale iubirii,

Ale acestei iubiri înghețate și ea.

La noi a venit iarna – ziceai –

Zăpada acoperă copaci și pământ.

Liliacul în iarnă e, totuși, mai frumos ca oricând.

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 08 mai 2024

miercuri, 15 mai 2024

Semnal carte - „Frumusețe străină”

 

 


 

„Frumusețe străină”carte de proză scurtă, în curs de apariție, proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița
 
Mulțumesc echipei de evaluare a proiectului, tuturor celor implicați în analiza și aprobarea acestuia, prietenilor care m-au consiliat și celor care au susținut proiectul! 
 
Voi reveni cu anunțuri la apariția volumului și cu ocazia lansărilor de carte.

joi, 9 mai 2024

DEAL FĂRĂ TURME de FLORENTINA LOREDANA DALIAN

 


Cărticica de buzunar DEAL FĂRĂ TURME de Florentina Loredana Dalian, apărută la Editura Pim, Iaşi, în 2020, este o bijuterie editorială, din colecţia ,,Prispa cu greieri”, îngrijită de Corneliu Atanasiu.

Poeta publică, după o distanţă în timp, poezie haiku scrisă cu talent. În primele

pagini prezintă o mini biobibliografie, din care cititorul află că scrie proză, teatru şi poezie modernă, proză scurtă umoristică şi chiar roman. Au scris despre cărţile sale Ion Roşioru, Titi Damian, Tudor Ciucu, Romeo Aurelian Ilie etc. În loc de prefaţă, o prezentare făcută de Corneliu Atanasiu sau mai degrabă comentariul câtorva haikuuri, unele antologice, publicate şi-n Albatros/Albatross sau utilizate ca material didactic de mine la lecţiile de iniţiere în haiku, cu acordul autoarei din care citez:

 

gară pustie –

vântul face o haltă

să ia un ciulin (p. 37)

 

în vals cu vântul

prin câmpia săracă-

o libelultă (p. 40)

 

Ambele sunt puse în PPT de Corneliu Atanasiu, pe un fundal şi o muzică mai mult decât sugestivă. Cărticica cuprinde câte două haikuuri pe pagină, cu câte un haiku pe pagină, ale căror imagini poetice sugerează anotimpuri, astfel textele par aşezate pe sezoane. Pe ultima pagină se află Lista volumelor publicate, în coleţia amintită. Poeta cunoaşte foarte bine normele de scriere a

haikuului tradiţional japonez, folosind structura clasică de 5-7-5, depăşind uneori cu o silabă sau două. Pentru exemplificare citez:

 

lemne trosnind -

deasupra căminului

vară-ntr-un tablou (p. 57)

 

Un haiku de excepţie, unde descoperim trăsăturile specifice dintre care foarte important este paradoxul, sugerat: iarna prin ,,lemne trosnind”, care trimite la o seară de iarnă, când cu un pled de lână croşetat peste genunchi, cu o ceaşcă de ceai fierbinte în stânga, în faţa căminului respirând prin toţi porii atmosfera propice lecturii într-o ambianţă călduţă, iar în stânga cu o carte nouă răsfoind-o cu o curiozitate nestăpânită.

Poeta se simte ocrotită în interiorul cald, departe de frigul cumplit de afară, datorat poate şi de viforul aspru de Bărăgan. Ridică însă privirea ,,deasupra căminului” şi tresare zărind tabloul de vară ce-i încălzeşte sufletul prin amintiri frumoase. Paradoxul? Iarnă – vară; frig şi cald, stări şi senzaţii reale, sugerate expresiv la modul superlativ de autoarea care are deja exerciţiul scrierii poetice. Şi aşa cum se cere într-un haiku, poeta respectă relaţia interior - exterior, aici căminul, respectiv tabloul de vară.

Desigur că imaginea induce o stare de melancolie, de întoarcere în timp – vara, când vremea îţi permite o libertate, în vreme ce iarna frigul te claustrează, dar în acelaşi timp îţi oferă o altfel de libertate, spirituală, o întoarcere spre sine, în coabitare în armonie trup şi suflet. Această cărticică oferă celui ce o are în

bibliotecă momente speciale de bucurie spirituală. (Aura Văceanu)

 

„HILL WITHOUT FLOCK”

BY FLORENTINA LOREDANA DALIAN

 

The pocket booklet from the „The porch with crickets” collection, edited by Corneliu Atanasiu, „Hill without flocks” by Florentina is an editorial jewel. The poetess publishes, after a distance in time, Haiku poetry written with talent. In the first pages it presents a minibiobibliography, from which the reader finds  out that she writes, prose, theater and modern poetry, short humorous prose and even a novel. Ion Roşioru, Titi Damian, Tudor Ciucu, Romeo Aurelian Ilie

etc. wrote about his books. Instead of a preface, a presentation made by Corneliu Atanasiu or rather the commentary of some haiku, some anthological, also published in Albatros / Albatross or used as teaching material by me in haiku introductory lessons, with the consent of the author from wich I quote:

 

deserted station -

the wind makes a halt

to take a thistle (p. 37)

 

in the waltz with the wind

through the poor plain -

a dragonfly (p. 40)

 

Both are put in PPT by Corneliu Atanasiu, on a background and music more than suggestive. The book contains two haiku per page, with one haiku per page whose poetic images suggest seasons, so the texts seem to be seat, on seasons.

On the last page is the List of published volumes, in the mentioned collection. The poetess is very familiar with the rules describing traditional Japanese haiku, using the classical structure of 5-7-5, sometimes exceeding by a syllable or two. For example I quote:

 

wood cracking -

above the fireplace

summer in a painting (p. 57)

 

An exceptional haiku, where we discover the specific features from which the paradox is very important, suggested: winter through "crackling wood", which refers to a winter evening, when with a woolen blanket crocheted, over the knees, with a cup of hot tea to the left, in front of the fireplace, breathing through every pore, the atmosphere conducive to reading in a warm atmosphere, and to theleft with a new book browse through it with unrestrained curiosity.

The lyrical self is protected by a warm interior, far from the terrible cold outside, perhaps owed to the harsh gale of Bărăgan. But he looked up "above the fireplace" and startled, glimpsing the summer picture that warms her soul with beautiful memories. The paradox? Winter - summer; cold and hot, real states and sensations, expressively suggested in the superlative way by the author who already has the exercise of poetic writing. And as required in a haiku, the poetess respects the interior-exterior relationship, here the

fireplace, respectively the summer painting.

Of course, the image induces a state of melancholy, of going back in time - in summer, when the weather allows you a freedom while in winter the cold closes you, but at the same time it gives you a different kind of freedom, spiritual, a   to self, living in harmony body and soul. This booklet offers to the one who has it in the library special moments of unique spiritual joy. (Tr. by Eugenia

Enea)

 

Revista „Albatros” noiembrie 2021