La festivalul „Cât e Buzăul de mare” 2023

 

 

Umor și CUCi la Urziceni

 

 

 

„Umorul? Un coctail de revoltă și disperare” (Grigore Moisil)

Au aflat ce și cum spectatorii veniți sâmbătă, 18 martie 2023, la Casa Muncipală de Cultură din Urziceni, la întâlnirea cu membrii Clubului Umoristic din Constanța: Ananie Gagniuc, Dan Norea, Ionuț-Daniel Țucă, Petru Brumă și Florentina Loredana Dalian + Florian Abel (cuc adoptat).

Cucii speră că nu i-au adus la disperare pe cei prezenți și mulțumesc omului de cultură Nicolae Petrache, amfitrionul nostru, care a făcut posibilă această întâlnire. Mulțumiri, de asemenea, celor care au ajutat și celor care s-au bucurat împreună cu noi! Mulțumim pentru fotografii domnului Dan Mirea și doamnei Camelia!

 

Umoriștii sunt „gunoierii” literaturii, ei preiau toată amărăciunea lumii, o transformă și o livrează înapoi sub o formă care să o facă mai ușor acceptabilă, digerabilă, suportabilă.

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 19 martie 2023

 

 

CUCii la Urziceni

 

 

Proze scurte pe undele lungi ale umorului

 Prefață de acad. Mihai Cimpoi la volumul „Spărgătoarea de (n)uși de F. L. Dalian

cu grafică și copertă de Marian Avramescu

Acad, Mihai Cimpoi - văzut de Marian Avramescu

Din chiar titlul acestui volum de nostimade umoristice al Florentinei Loredana Dalian înțelegem că suntem puși (citiți și im-puși) într-un registru calamburistic prin excelență postmodernist (citiți și postmodărnist).

Precum se cuvine în critica/teoria literară de azi, e nevoie (nevoie mare!) de o relaționare empatică cu – iertată să ne fi ușoara cacofonie (or, în textele autoarei cacofoniile sunt abil fructificate, cu intenții stilistice, bineînțeles) cu textele autoarei.

Revenind la registrul serios, vom spune decis că avem de-a face (a-facere intelectuală desigur!) cu o prozatoare care scrie cu nonșalanță nativă în augusta umbră a lui Caragiale, cel despre care Ibrăileanu spunea memorabil că stropșește limbajul.

Această stropșire de limbaj – aci preluată din realitățile străzii, ale discursurilor parlamentare (ceea ce poate fi taxată drept … o nelegiuire din partea umoristei), din vorbirile la TV și Radio și din textele puse pe facebook, aci fanteziste, inventate printr-o textualizare ad-hoc în funcție de subiect, de personaje și de situațiile de viață descrise. 

 

Nu e vorbă (vorbă să fie!) de făcătură stilistică silnicită, totul fiind (am evitat, firește, cuvântul ,,vorbind”) de o naturalețe ce ne procură barthesiana plăcere a textului.

În mod degajat, fără vreo intenție deliberată de a se erija într-o postură de povestitoare încheiată la toate acele, Florentina Loredana Dalian povestește sau repovestește texte străine sau apocrife cu un dar deosebit al notării naturaliste, ca să zicem așa, la care se adaugă o disponibilitate ingenuă de a carica, a caricaturiza, de a împinge în ridicol, în grotesc.

Singura ,,tehnică” avută în dotare e ceea a antifrazei, a schimbării rapide a semnificației celor relatate în sens contrar sau caraghios pentru a obține un dorit efect ironic.

Materia primă a prozelor sale se găsește în sfera cotidiană jurnalieră, în vorbirea uzuală stropșită de înșiși vorbitorii, adică într-un fel caragializată și urmuzizată. Principiul comic clasic ,, du vivant plaqué sur le mécanique, du vivant plaqué sur le vivant, du mécanique plaqué sur le vivant” (H. Bergson) e respectat întru totul. Se recurge frecvent la transcrierea realistă factologică sau supra-realistă, la parodierea unor basme, a textelor gazetărești sau a eseurilor, lucrărilor de control ale liceenilor și discursurilor profesorilor și a practicanților altor profesii, la expuneri șarjate de întâmplări cu caracter biografic, prozatoarea apărând în ipostază de personaj – naratoare.

Avem, în ansamblu, o panoramă comică a lumii de azi, debusolată, supusă unor provocări dramatice, precum cea a pandemiei Coronavirusului, cea a unei răsturnări a valorilor autentice, cea a unei uniformizări globalizate.

De la prima până la ultima pagină înzestrată cu simțul umorului și cu inteligență această prozatoare pledează pentru o revenire la normalitate și firesc, la bunul simț și rațiune.

 

 

Acad. Mihai Cimpoi

22 .VI. 2022

Chișinău

 

Acuțitoza

 

La festivalul „Mărul de aur”, la masă, în elegantul restaurant „Cora” din Bistrița. Eu, prozatoarea, între câțiva epigramiști. Între două feluri, vorbim despre daltonismul lui Todo, cum îl afectează, încerc să-l ispitesc în culori, să văd de le ghicește. Careva mai zice ceva despre o boală (alta), despre pastile/ medicamente și mă trezesc și eu că nu-mi găsesc cuțitul, disperare mare, că urma să vină felul doi și, cum am fost crescută la pension (Vorba maică-mii, când o agasez cu mofturile mele: „Am uitat că pe tine te-am crescut la pension!”), nu concepeam să mănânc fără cuțit. Și atunci Todo ne întreabă, vădit interesat: „Cum se numește boala asta, când nu-ți găsești cuțitul?” Lângă mine, Grigore se prăpădește de râs, auzi, cum e aia cu boala de cuțit? Laurențiu, după un moment de gândire atentă, îi dă răspunsul: „Cuțitoză!” Eu îl corectez: „Acuțitoză!”, iar el admite, da, da, că dacă era cuțitoză însemna că... Ceilalți mai adaugă și ei câte un simptom. Râdem cu lacrimi și cu zguduieli, dar continuăm discuția în modul cel mai serios posibil.

Credeați că umoriștii sunt oameni normali? Nu, umoriștii nu sunt oameni normali, ei văd realitatea în 5D, luați-i ca atare, dar vă puteți baza pe ei dacă doriți să vă definească bolile ori chiar să vă diagnosticheze. Credeați că umoriștii sunt oameni veseli? Chiar dacă par, e bine să știți că ei absorb ca un burete tristețea lumii și o returnează aceleiași lumi sub formă de leac. Să facă lumea asta un pic mai veselă și, deci, un pic mai sănătoasă. La cap. Și, implicit, la trup. Dar mai ales la suflet.

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 4 aprilie 2022

 

Aventuri pe Aleea Timonei

 

          Când ai prieteni marinari, pe care îi vizitezi, se poate spune că ești dus cu pluta, nu? Și alte expresii neaoșe capătă altă conotație. De exemplu, se poate zice că ești plecat cu barca (nu cu vaca), ești într-o vâslă (nu într-o ureche) sau îți lipsește o velă (nu o doagă). Când ai prieteni umoriști, situația devine și mai tragică. Dar când ai unul care e și marinar și umorist (doi într-unul, ca la detergent), ba încă i se mai zice și amiral (al umorului), atunci poți considera că ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Zic de Ananie Gagniuc, alintat și Noni sau Gagu, nu pe post de Dumnezeu, ci de prieten marinar-umorist-amiral.

          Nu-l mai vizitasem până ieri, dar, dacă tot eram la mare, m-a pălit așa o inspirație de musafir (nepoftit, cum altfel?). E drept că m-a poftit el (fără conotații!) și, ca să văd că nu glumește, mi-a dat chiar și adresa. Eu notez conștiincios în carnețel: Aleea Simonei, nr..., bloc... Apoi îi dau temă de căutare prietenului Waze, ca să știe prietenul Dan pe unde s-o ia. Aleea Simonei... hm. Waze doar că nu mi-a zis că ori sunt proastă, ori mă fac, dar eu insistam. Mi s-a părut ciudat (cu apropoul de rigoare, că Noni stă pe Simona etc.), dar m-am gândit că or fi intitulat constănțenii vreo alee după Halep, Simona lor celebră. Doar că Waze-ul îmi arăta tot alte Simone: Simone de Beauvoir, Simonne Signoret și alte Simone pe care le avea în căpățână, doar pe Simona lui Gagniuc nu voia să mi-o dea. Drept care am înhățat și mai hotărâtă telefonul. După ce m-a amețit cu „faci stânga și iar stânga și dreapta (împrejur; nu există, știu!)”, i-a ieșit în final porumbelul, cu o literă schimbată: „și, după clădirea albastră, dai de Aleea Timonei”. Evrika! - mi-a picat și mie fisa, că doar marinarii au treabă cu timona, nu cu Simona! Și purcedem.

          Dar aleea asta marinărească nu era ușor de găsit. Până la urmă, ce să caute timonele pe uscat? În fine, după îndelungi peripeții, cu ajutorul unora care locuiau pe alei învecinate și al procurorului Țucă, alt prieten de nădejde care se și înființase la Noni la apelul diperat al acestuia, am ajuns. Ați înțeles, așadar: atât de tare s-a bucurat Noni de vizita noastră, că ne-a întâmpinat cu Procuratura la ușă. Din păcate (pentru el), Poliția nu i-a răspuns. Ce mai tura-vura, ne-am bucurat prietenește unii de alții, Cristi, fiul Gagului, nu prea cred că s-a bucurat când a văzut casa plină, dar tot ne-a otrăvit cu o cafea, numai că noi suntem vaccinați și-am devenit imuni la otravă, chiar și la întrebarea insistentă a lui Noni: „Când plecați?”. Însă noi nu prea ne dădeam duși, am râs, am spus, iar am râs și, în cele din urmă ne-am îndurat să ne luăm la revedere. Nu de alta, dar Ionuț era deja obosit, doar venit de la serviciul de noapte, iar Gagu era nerăbdător să înșface sticla de vin, că noi i-o adusesem doar să se uite la ea în timp ce privea paharul gol, imaginându-și, precum japonezii care beau ceai dintr-o ceașcă goală.

          Între timp, ni s-a văitat că, așa într-un picior cum e (și într-o ureche), a făcut eforturi supra-marinărești în vederea întâmpinării noastre: a măturat casa, a gonit amanta, s-a bărbierit, ba încă s-a și îmbrăcat și, dacă mai căutam mult aleea aia, avea timp să și zugrăvească.

          Bineînțeles că am adus vorba și de CUC-ii noștri dragi, printre care Norică, Derevenco și alții, de bârfit nu vă spunem pe cine-am bârfit, desigur ne-am mai amintit de la festivaluri (Noni nu ratează nicio ocazie să-mi amintească de episodul Slatina, când m-am zborșit la el și la Ruse, semn că încă se mai resimte) și, până la urmă, am părăsit reședința-i frumos așezată foarte aproape de mare. Și-am încălecat pe-o șa. Ba nu, pe-o timonă. Cu „t”, nu cu „s”!

           

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 26 iulie 2021

 

Caricatură de Marian Avramescu