Umor la Humor

 

(Gura Humorului, 24-26 iulie 2026)

 

Borna 36. Adică a 36-a ediție a Festivalului-concurs „Umor la Gura Humorului”. Un motiv suficient să plec de-acasă, la invitația organizatorului, profesor, epigramist și poet, Constantin Moldovan.

La Muzeul Obiceiurilor Populare, lumea e deja adunată, caricaturiștii sunt la posturi, desenând de zor chipurile (că nu-i frumos să zicem „moacele”) doritorilor. După îmbrățișările de rigoare (întotdeauna revederea ne bucură, pe oriunde ne-am afla), Cătălina ne ia pe sus, pe câțiva dintre noi, și se oferă să ne fie ghid în muzeu. Acolo, intrăm în altă lume. Lăsăm, pentru moment, lumea prezentului din „timpul ce ni s-a dat” (Annie Bentoiu) și pătrundem cu sfială în trecut, în lumea satului, pe când totul se petrecea într-o ordine lăsată de Dumnezeu. Suntem impresionați și emoționați de întoarcerea la rădăcini, fie și numai prin câteva obiecte expuse, dar a căror vibrație reverberează departe, în suflet. Cred (sau îmi place să cred) că orice om care a crescut la sat, îl poartă cu sine oriunde, prin indiferent ce mari metropole și-ar plimba pașii.

Seara, ne continuăm socializarea în localul „La Bomba”, unul mai cu dichis, așa, întrucât aparține unui poet cunoscut, umoristul Sorin Poclitaru, care și-a făcut și o stradă pe unul din rafturile bibliotecii care tronează pe pereții localului. Ce va să zică să ai „bomba ta”! Mă întrebam cum se face că am ajuns la o bombă, de bine ce tocmai mă ratase drona picată prin județul Buzău. Da’ vorba românului: „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”. Acolo, am fost, într-adevăr, bombardați cu licori și bucate din cele mai alese. Dar gata cu războiul!

Ziua de sâmbătă s-a lăsat cu vizite la Vama, unde tot Cătălina ne-a ghidat prin Muzeulu Oului (deja renumit) aparținând surorii sale, Letiția, și prin lumea minunată a păpușilor, colecție personală a Cătălinei care, probabil, și-ar fi putut cumpăra Taj Mahal-ul cu banii dați pe păpușile adunate într-o viață. Aici, a fost întoarcerea la copilărie. Ne-a dat și un joc frumos de făcut: să căutăm fiecare păpușa întruchipând câte un personaj. Mie mi-a picat Făt-Frumos, stuchi-l-ar mâțele, că îl aștept de o viață și tot nu l-am găsit. A fost nevoie să mi-l arate Cătălina. Stătea ascuns pe un raft de jos (că doar nu era să m-aplec după el!), în apropiere de Adnana comandorului Kaiter (da’ las’ că nici el n-a găsit-o!). Nici Radu n-a găsit miresele (ori n-o fi vrut să le găsească, atunci când a auzit că sunt mai multe). În schimb, alții au fost mai norocoși, cum ar fi, de exemplu, Petrică Gârda, care a găsit copacul (în ciuda interdicției impusă de Cătălina, de a nu se cățăra în vreun nuc).

Ne-am continuat plimbarea prin minunatul parc Ariniș, unde am avut ocazia să vedem peisajul în toată splendoarea, urcând cu telescaunul și apoi cu telepicioarele în turn. Bineînțeles, n-am ratat ocazia să facem fotografii. La acest capitol, s-au întrecut în măiestrie Todo, Vali și Laurențiu.

Spre seară, ne-am adunat în natură, pe o vreme splendidă, unde era improvizată o scenă cu tot dichisul, care ne-a suportat cu tot cu poeziile și epigramele noastre. I-a suportat chiar și pe câștigătorii concursului, premiați în acest cadru inedit. Totodată, a avut loc și premierea elevilor și sportivilor merituoși ai localității (extrem de mulți, raportați la numărul de locuitori) și a îndrumătorilor lor, profesori și antrenori. Cinste celor care îi încurajează! (Numim, desigur, Primăria Gura Humorului, condusă de domnul primar Ursaciuc).

După vizionarea spectacolului pregătit de organizatori, ne-am întors la bomba noastră (adică a Poclitarului) unde, pe lângă mâncare și băutură, ni s-a dat și de gândit. Două concursuri ad-hoc de epigrame au fost, dar gândirea și stomacul plin nu sunt tocmai compatibile. La unul dintre ele, spre surprinderea mea, am luat mențiune. Premiile acordate au fost umoristice, adică de tot râsul. Premiul I a primit o sticlă plină cu un lichid (o fi fost vin, o fi fost afinată, o fi fost cerneală?), premiul al doilea – o sticlă pe jumătate plină cu probabil același lichid, premiul al treilea – o sticlă cu un sfert de lichid, iar mențiunea – ați ghicit, o sticlă goală. Nu vă râdeți! Dar e o sticlă care are o etichetă frumoasă pe care scrie „Afinată de Gura Humorului”. Îi voi face reclamă acestei afinate, mergeți de luați!  Chimist cum sunt, garantez că are aceeași compoziție ca a aerului, adică 78% azot, 21% oxigen, 0,93% argon și restul de 0,07% - alte gaze (aici vă puteți folosi imaginația). Mă întreb ce șanse există să mă îmbăt din treaba asta. Dar, oricum ar fi, o păstrez ca pe un trofeu prețios, că doar nu m-au bulucit până acum premiile la epigramă. Plus, că se putea și mai rău: să fie goală, dar să n-aibă nici măcar fund.

Acum, pentru dragii mei CUCi constănțeni: știți ce veți bea la următoarea voastră vizită la mine!

Nu mă mai lungesc... a, ba da, că era să uit tocmai de modul în care am încheiat seara (spre noapte) în holul elegantului hotelul Best Western (unde am fost cazați), în formulă restrânsă, cu vinul familiei Lungescu, mai bun decât vinul zeilor (nu știu cum o fi ăla, dar sigur nu poate fi mai bun).  

Aprecierile mele se îndreaptă către organizatori și către toți prietenii umoriști prezenți la acest festin/ festival, cărora le mulțumesc pentru bucuria împreună-aflării sensurilor din și dincolo de cuvinte, pentru sentimentul de apartenență la ceva care ne unește, pentru miracolul de a ne fi unii altora, într-o lume în care verbul „a fi” pare să fie pus în umbră de „a avea”.

Felicitări și mulți ani înainte festivalului!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 29 iulie 2026

La festivalul „Cât e Buzăul de mare” 2023

 

 

Umor și CUCi la Urziceni

 

 

 

„Umorul? Un coctail de revoltă și disperare” (Grigore Moisil)

Au aflat ce și cum spectatorii veniți sâmbătă, 18 martie 2023, la Casa Muncipală de Cultură din Urziceni, la întâlnirea cu membrii Clubului Umoristic din Constanța: Ananie Gagniuc, Dan Norea, Ionuț-Daniel Țucă, Petru Brumă și Florentina Loredana Dalian + Florian Abel (cuc adoptat).

Cucii speră că nu i-au adus la disperare pe cei prezenți și mulțumesc omului de cultură Nicolae Petrache, amfitrionul nostru, care a făcut posibilă această întâlnire. Mulțumiri, de asemenea, celor care au ajutat și celor care s-au bucurat împreună cu noi! Mulțumim pentru fotografii domnului Dan Mirea și doamnei Camelia!

 

Umoriștii sunt „gunoierii” literaturii, ei preiau toată amărăciunea lumii, o transformă și o livrează înapoi sub o formă care să o facă mai ușor acceptabilă, digerabilă, suportabilă.

 

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 19 martie 2023

 

 

CUCii la Urziceni

 

 

Proze scurte pe undele lungi ale umorului

 Prefață de acad. Mihai Cimpoi la volumul „Spărgătoarea de (n)uși de F. L. Dalian

cu grafică și copertă de Marian Avramescu

Acad, Mihai Cimpoi - văzut de Marian Avramescu

Din chiar titlul acestui volum de nostimade umoristice al Florentinei Loredana Dalian înțelegem că suntem puși (citiți și im-puși) într-un registru calamburistic prin excelență postmodernist (citiți și postmodărnist).

Precum se cuvine în critica/teoria literară de azi, e nevoie (nevoie mare!) de o relaționare empatică cu – iertată să ne fi ușoara cacofonie (or, în textele autoarei cacofoniile sunt abil fructificate, cu intenții stilistice, bineînțeles) cu textele autoarei.

Revenind la registrul serios, vom spune decis că avem de-a face (a-facere intelectuală desigur!) cu o prozatoare care scrie cu nonșalanță nativă în augusta umbră a lui Caragiale, cel despre care Ibrăileanu spunea memorabil că stropșește limbajul.

Această stropșire de limbaj – aci preluată din realitățile străzii, ale discursurilor parlamentare (ceea ce poate fi taxată drept … o nelegiuire din partea umoristei), din vorbirile la TV și Radio și din textele puse pe facebook, aci fanteziste, inventate printr-o textualizare ad-hoc în funcție de subiect, de personaje și de situațiile de viață descrise. 

 

Nu e vorbă (vorbă să fie!) de făcătură stilistică silnicită, totul fiind (am evitat, firește, cuvântul ,,vorbind”) de o naturalețe ce ne procură barthesiana plăcere a textului.

În mod degajat, fără vreo intenție deliberată de a se erija într-o postură de povestitoare încheiată la toate acele, Florentina Loredana Dalian povestește sau repovestește texte străine sau apocrife cu un dar deosebit al notării naturaliste, ca să zicem așa, la care se adaugă o disponibilitate ingenuă de a carica, a caricaturiza, de a împinge în ridicol, în grotesc.

Singura ,,tehnică” avută în dotare e ceea a antifrazei, a schimbării rapide a semnificației celor relatate în sens contrar sau caraghios pentru a obține un dorit efect ironic.

Materia primă a prozelor sale se găsește în sfera cotidiană jurnalieră, în vorbirea uzuală stropșită de înșiși vorbitorii, adică într-un fel caragializată și urmuzizată. Principiul comic clasic ,, du vivant plaqué sur le mécanique, du vivant plaqué sur le vivant, du mécanique plaqué sur le vivant” (H. Bergson) e respectat întru totul. Se recurge frecvent la transcrierea realistă factologică sau supra-realistă, la parodierea unor basme, a textelor gazetărești sau a eseurilor, lucrărilor de control ale liceenilor și discursurilor profesorilor și a practicanților altor profesii, la expuneri șarjate de întâmplări cu caracter biografic, prozatoarea apărând în ipostază de personaj – naratoare.

Avem, în ansamblu, o panoramă comică a lumii de azi, debusolată, supusă unor provocări dramatice, precum cea a pandemiei Coronavirusului, cea a unei răsturnări a valorilor autentice, cea a unei uniformizări globalizate.

De la prima până la ultima pagină înzestrată cu simțul umorului și cu inteligență această prozatoare pledează pentru o revenire la normalitate și firesc, la bunul simț și rațiune.

 

 

Acad. Mihai Cimpoi

22 .VI. 2022

Chișinău

 

Acuțitoza

 

La festivalul „Mărul de aur”, la masă, în elegantul restaurant „Cora” din Bistrița. Eu, prozatoarea, între câțiva epigramiști. Între două feluri, vorbim despre daltonismul lui Todo, cum îl afectează, încerc să-l ispitesc în culori, să văd de le ghicește. Careva mai zice ceva despre o boală (alta), despre pastile/ medicamente și mă trezesc și eu că nu-mi găsesc cuțitul, disperare mare, că urma să vină felul doi și, cum am fost crescută la pension (Vorba maică-mii, când o agasez cu mofturile mele: „Am uitat că pe tine te-am crescut la pension!”), nu concepeam să mănânc fără cuțit. Și atunci Todo ne întreabă, vădit interesat: „Cum se numește boala asta, când nu-ți găsești cuțitul?” Lângă mine, Grigore se prăpădește de râs, auzi, cum e aia cu boala de cuțit? Laurențiu, după un moment de gândire atentă, îi dă răspunsul: „Cuțitoză!” Eu îl corectez: „Acuțitoză!”, iar el admite, da, da, că dacă era cuțitoză însemna că... Ceilalți mai adaugă și ei câte un simptom. Râdem cu lacrimi și cu zguduieli, dar continuăm discuția în modul cel mai serios posibil.

Credeați că umoriștii sunt oameni normali? Nu, umoriștii nu sunt oameni normali, ei văd realitatea în 5D, luați-i ca atare, dar vă puteți baza pe ei dacă doriți să vă definească bolile ori chiar să vă diagnosticheze. Credeați că umoriștii sunt oameni veseli? Chiar dacă par, e bine să știți că ei absorb ca un burete tristețea lumii și o returnează aceleiași lumi sub formă de leac. Să facă lumea asta un pic mai veselă și, deci, un pic mai sănătoasă. La cap. Și, implicit, la trup. Dar mai ales la suflet.

 

Florentina Loredana Dalian

Slobozia, 4 aprilie 2022