Câte mâini strânse într-o zi

Autor: MARIA TEODORA CIPU

Premiul II la Concursul "Scrieţi, băieţi, scrieţi!" (2013)

De dimineaţă s-a trezit cu gândul că nu are aşa mulţi prieteni. După un vis ciudat care i-a trezit ochii în lacrimi, se ridică din pat  cu inima în palme şi cu gândul următor : “sunt singură”. E singură ?

Imediat după ce goneşte gândul ca pe un fluture agitat, îşi începe ritualul zilnic. În oglinda de la baie se uită şi-şi vorbeşte de parcă s-ar întâlni cu sine pentru prima oară. “Wow, ce ochi frumoşi ai. Foarte frumoşi , dar… vezi tu … sunt cam trişti”, spune ea. Şi ea îşi răspunde: “ Da , păi… ştii… sunt cam singură”. E singură?  În faţa dulapului , toate culorile, amintirile, zilele, verile. Ţinuta aleasă astăzi nu dă de gol absolut deloc simţământul cu care s-a trezit şi de care nu va scăpa până la culcare. O ţinută elegantă, frumoasă. Părul în şuviţe îi cade pe umeri, pielea gâdilată o face să zâmbească. Însă o chinuie un fapt : e singură. E singură?

               La masă aşează mereu două farfurii, una pentru ea şi una pentru …ea . Când se întoarce. Asta o face să creadă că cineva, înainte de plecarea de acasă, i-a pregătit o gustare, gândindu-se la cât de obosită va veni de la serviciu. Mănâncă şi priveşte fix farfuria pregătită pentru sine. “ Pâine, suc, dulceaţă, gem, cereale, lapte proaspăt , caşcaval, sunt singură”. E singură?

              A plecat de acasă , nu înainte de a verifica pentru ultima oară dacă ce-i în exterior contrazice interiorul. Oglinda mare de pe hol îi demonstrează de la o vreme  cum forma n-are fond, cum sufletul e gol. În oglindă nu s-a mai jucat  cu nimeni altcineva, de la o vreme. Nu i-a mai prins nimeni părul, zâmbind în sticla pe care atunci nici n-avea timp s-o cureţe. Acum străluceşte, să se vadă bine, să vadă cât e de singură. E singură?

              Elegantă, nesigură, tristă, mascată, ideală pentru ce-i afară. Încuie uşa, coboară scările încet , nu atât de grabnic ca atunci când cineva din urmă o alerga. Acum nu o agită nimeni pe scari. E singură. E singură? Uşa blocului şi-a deschis-o uşor, de teama soarelui  şi a plecat astfel pe drumul umbrit din faţa blocului. Înaintează aproximativ cincizeci si cinci de paşi, după care verifică geanta. Cheile sunt, telefonul este, agenda este, port-fardul este, apa este, portofelul este, serveţelele su… nu sunt. A uitat serveţelele pe dulăpiorul de la uşă, în timp ce-şi demonstra cât e de singură. E singură?

              Înainte de a urca în taxi intră în magazinul din staţie pentru un pachet de şerveţele. Din portofel scoate o bancnota de 5 lei. Restul îl primeste împăturit în pacheţelul acela colorat , îl bagă repede în portofel. Bancnota rămâne în magazin. A   ţinut-o strâns în pumn. A  avut-o în mână. Urca în  taxi, se îndreaptă spre serviciu.

              Ajunsă la birou, nu-şi începe munca imediat căci o gâdilătură îi tot atrage atenţia spre palmă. Scărpinatul nu o ajută, ignorarea n-o ajută. Dar oare de la ce să  fie ?

                               Imediat după ce s-a urcat în taxi în magazin a intrat un bătrânel. Acesta a scos fericit din buzunarul lui o bancnota de 10 lei, şi a cerut să îi schimbe. A primit două de 5, bancnota fetei şi o alta oarecare. Ieşit din magazin, îşi face un mic plan : una din banconote avea s-o ofere nepoţelului  pentru rezultatele de sfârşit de prim an şcolar, iar cu cealaltă urma să-şi cumpere pâine până la sfârşitul săptămânii. A bagat o bancnota în buzunar  şi cu una s-a grăbit spre şcoala din cartier.

                         Nepoţelul n-a mai putut de bucurie. Şi-a îmbrăţişat bunicul care, de emoţii, plânge , iar lacrimi îi curgeau uşor pe faţa sa ridată . Cel mic  i-a spus că n-a mai avut niciodată atăţia bani pentru el şi că-i va cheltui cu bună ştiinţă. Bătrânelul a zâmbit, iar cel mic a strâns fericit bancnota în palmă.

                            

                         După amiază , în faţa magazinului cu jucării, copilul urmărea în vitrină.  15, 20, 35, 100 de lei. Ce-ar fi putut să-şi ia cu cei 5 primiţi? Alături de magazin, o bătrână vindea flori din propria grădină, aranjate deosebit într-o găleată decolorată, aproape la fel de murdară ca hainele pe care dânsa le îmbrăca. Micuţul a strâns banii în pumn, a înaintat şi-a cumpărat un buchet de flori mamei, neştiind că acei bani erau singurii pe care bătrâna îi primise în ultimele patru zile. El a zâmbit, ea a zâmbit, şi-a strâns banii în palma sa.

                              Văzând că nimeni nu mai cumpără din flori, bătrâna s-a  retras. În drum spre casă, a intrat în magazin şi a cumpărat  o ciocolată la 3,5 lei, cu teama ca nu cumva să nu-i ajungă banii. Îşi dorea mult acea ciocolată, foarte mult. Împlinea 80 de ani, şi-şi dorea… o ciocolată. I-a povestit vânzătoarei  totul  despre ziua aceea, gândindu-se la singurătatea de acasă : cum a vândut un buchet unui micuţ foarte fericit, cum s-a bucurat pentru primele flori vândute după atâta timp, cum a văzut în acest lucru un dar al Domnului de ziua sa. Iar vânzătoarea a luat cei 5 lei pentru ciocolata de 3,5 şi i-a dat rest 4, zâmbind. Bătrânica nu ştia matematică, dar vânzătoarea ştia că banii aceia aveau  să-i fie de folos. A  strâns banii în pumn şi i-a băgat în casă. Nu peste mult timp, magazinul s-a  închis.

             A ales să se întoarcă spre casă pe jos, în această seară. În palmă, însă, simţea încă acea gâdilătură. Pe drum s-a întâlnit cu un bătrânel ce stătea pe o bancă în centrul oraşului. N-o cunoştea, dar i-a zâmbit. După cinci-zece minute a zărit pe stradă un copilaş de mână  cu mama sa, iar în cealaltă mână aceasta avea un buchet frumos de flori. Copilul n-o cunoştea , dar i-a zâmbit. În staţia de taxiuri s-a întâlnit cu vânzătoarea magazinului de unde îşi luase de dimineaţă şerveţelele. Deşi era proaspăt angajată, aceasta  a privit-o cald, şi i-a zâmbit. Gâdilătura încetase , fără ca ea să-şi fi dat seama. În faţa blocului, pe înserat, a privit spre curtea de vis-à-vis  unde în geam, bătrâna ei vecină mânca foarte bucuroasă dintr-o ciocolată. Privirile s-au întâlnit întâmplător, iar înainte ca tânăra să intre grăbită în bloc, ruşinată, bătrâna i-a zâmbit.

     

                      Te-ai ţinut de mână astăzi cu patru oameni, şi-ai primit în dar patru zâmbete. Mai gândeşte-te o data. Eşti singură?             

Maria Teodora Cipu

clasa a XII-a F, Colegiul "Mihai Viteazul" Slobozia

"Am citit ca putem scrie  despre  noi. Frumoasa provocare.  Eu ma cunosc destul de bine si totusi aproape deloc. Am strans pentru un proiect personal cateva pagini de „definitii” pentru ce însemn. Din partea celor care adunati inseamna, de fapt, eu. Asadar,  cat v-ar bucura o jumatate de pagina scrisa de mine? La fel de mult precum cateva randuri scrise  de altii? ( cateva exemple )

« Mi-o aduc aminte si acum, un suflet cald intr-o seara de vara, cu privirea senina, imi punea inima-i pe tava, ca doar asa e ea, plina de dragalasenie si dragoste, impartind zambete, trezind un fior pe pielea noastra, dand farmec si sens oricarui cuvant. E ca o zi de vara, nu te saturi niciodata si vrei sa tina la nesfarsit »

(Georgiana , Resita , Caras- Severin , prietene in urma taberei nationale de Jurnalism, anul 2011)

« Maria, pisicuta cu ochii albastri, cum imi place sa o numesc, inveseleste atmosfera la orice aparitie. Fericirea,iubirea,optimismul cu care ne 'invie' pe toti o fac sa fie una dintre cele mai simpatice persoane.Nu mai zic de talentul ei,de redactarile superbe,de puterea de a remedia orice situatie,fiind aproape omniprezenta pentru a da ajutor si a ne face sa zambim in fiecare clipa. «  ( Raluca, o colega de clasa)

   

Un alt prieten bun de-al meu este scrisul. Cred c-o sa va vorbeasca mult despre mine! Multumesc!" (M.T.C)