Cum, astăzi, am ajuns la biserică după momentul citirii din Evanghelie, am recitit pericopa acasă. Și, pentru prima oară, mi-a atras atenția o frază, în două aspecte ale ei, care până acum îmi scăpaseră, mai exact mi se păreau cât se poate de firești: „Și când a sosit la locul acela, Iisus, PRIVIND ÎN SUS, a zis către el: Zahee, COBOARĂ-TE degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Mai exact, acele cuvinte pe care le-am scris cu litere mari mi-au atras atenția.
De obicei, ni-l imaginăm pe Dumnezeu privind lumea de sus, de undeva de departe, de deasupra ei. Dar iată că Dumnezeu-Om nu s-a sfiit să privească de jos în sus, la nevoie. Ceea ce mi se pare încurajator pentru piticanii ca mine, obligate, mai mereu, să privească lumea de jos.
Pe de altă parte, când vorbim despre apropierea omului de Dumnezeu, suntem tentați să exprimăm aceasta în termeni de: înălțare, urcuș, ridicare, ascensiune etc. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, ne vedem „urcând” către Dumnezeu. Dar în pilda de astăzi, Zaheu „coboară”. Și o face pentru mântuirea sa și a casei sale. Deci, până la urmă, nu e importantă poziționarea în spațiu, în imaginație, ci apropierea, oricum ar fi ea.
Notă: Acestea NU sunt considerații teologice (nu-mi permit), ci scorneli de piticanie scriitoricească, obișnuită să se mai joace cu vorbele.
Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 30 ianuarie 2022
