Bunavestire

Poezie de Lucian Blaga

Bunavestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit, o femeie umblă subt cerul apropiat. Ea inţelege mai puţin decat oricine minunea ce s-a-ntâmplat. Aude sori cântăreţi, intreabă, intreabă şi nu inţelege. In trupul ei stă inchis ca intr-o temniţă bună un Prunc. De nouă ori se-nvarte discul lunei in jurul Pruncului. El ramâne nemişcat şi creşte mirându-se.

In noua noapte fără sfârşit ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti. Ma duc intre ei să vestesc: Taiaţi-vă mieii pe cruce in amintirea jertfei ce se va face. Ridicaţi-vă de lângă foc in cojoace cu flăcări de lâna. Luaţi făclia ce-am aprins-o in steaua coborâtă deasupra ieslelor roase de boi şi daţi-o mai departe din mână in mână. In curand Fiul Omului va căuta un loc unde să-şi culce capul, răzămându-şi-l ca şi voi de pietre ori de câni adormiţi. În curând rănile purtate prin văile noastre s-or vindeca inchizându-se ca florile in intuneric. In curand piciorele albe vor umbla peste ape. Lucian Blaga