Întâlnire cu Voiniceii de la Grădiniţa „Junior”

      Ziua de 20 martie 2014 a fost pentru grupa Voiniceilor, mijlocie A Step-by-step şi grupa mare A de la Grădiniţa „Junior” din Slobozia, o zi specială în care s-au întâlnit cu lumea cărţilor şi a scriitorilor. Mai exact, micuţii „cititori” au avut-o în mijlocul lor pe Florentina Loredana Dalian, în cadrul proiectului „Curcubeul schimbării”, cu tema „Cărţi şi scriitori”, proiect coordonat de doamna educatoare Viorica Nicolae.

        

Am răspuns cu bucurie invitaţiei doamnei Viorica, nu fără o oarecare emoţie, deoarece, în calitatea mea de scriitor nu mai fusesem până acum la grădiniţă. Atât bucuria cât şi emoţia au fost justificate. Copilul aflat la vârsta grădiniţei îmi pare a fi cea mai frumoasă şi sensibilă nestemată care aşteaptă să fie şlefuită. Am constatat atât din experienţa mea de mamă, dar nu numai, că de multe ori noi, adulţii suntem depăşiţi de mirările celor care ne privesc cu ochii măriţi şi cu sufletele deschise. A vorbi pe limba lor şi a te face ascultat şi înţeles este o adevărată artă. Artă pe care o stăpânesc bine acei „şlefuitori” de nestemate care sunt educatorii. De fapt, educatoarele, că n-am prea văzut bărbaţi în această profesie, prin excelenţă feminină. Din păcate, nu toate, sunt şi dintre cele care au nimerit în această profesie, fără pic de vocaţie. Însă nu despre acelea vom face vorbire (din fericire, mai puţine.. sper), ci despre celelalte, adevăratele educatoare cărora le aduc omagiul meu şi le asigur de întreaga mea consideraţie. Şi... cred că dacă ar fi să-mi mai aleg profesia o dată, aş alege-o pe aceasta. Nimic nu se compară cu bucuria de a aduce lumină şi bucurie în ochii tinerelor vlăstare încă neconvertite, încă nemurdărite de noroiul nostru cel de toate zilele. Îmi pare că profesia aceasta, deloc uşoară, dar frumoasă, e una a tinereţii fără bătrâneţe, datorită infuziei (şi transfuziei) de inocenţă.

        

Doamna Viorica Nicolae m-a aşteptat la intrare şi m-a condus pe superbele coridoare ale grădiniţei. Totul străluceşte de curăţenie, de frumuseţe şi este lumină, multă lumină. În plus, desenele şi planşele lucrate cu măiestrie te introduc încă de la intrare într-o lume a basmelor. Micuţii mă aşteptau cuminţei şi foarte curioşi, însoţiţi de alte doamne. Aşa cum am aflat de la doamna Viorica, ei nu cunoscuseră până acum scriitorii decât din cărţi şi fotografii. Prin vizita mea, au avut ocazia să constate că scriitorii nu se află doar morţi şi-ngropaţi, ci că unii mai şi mişcă. Doamna Viorica le vorbise înainte şi le-a vorbit şi în timpul întâlnirii despre carte, despre respectul pe care trebuie să-l aibă inclusiv pentru cartea ca obiect, despre felurile de cărţi care există şi despre cei care le scriu. Din dialogul cu ei, am avut ocazia să constat că ştiau foarte multe la temă, cunoşteau despre Creangă şi scrierile acestuia, despre Eminescu şi chiar despre prietenia dintre cei doi.

        

Le-am arătat şi cărţile mele, le-am citit o poezie pentru copii, a unei autoare contemporane, le-am oferit o carte pentru biblioteca lor. La rândul lor, au recitat şi au cântat. Unii dintre ei mi-au spus că au cărţi, că au bibliotecă. Ştiau de unde se împrumută cărţile (de fapt, concomitent, la o altă clasă, doamna Mihaela Racoviţeanu şi două doamne bibliotecare de la Biblioteca Judeţeană aveau o altă acţiune), de unde se cumpără cărţi (de la librăria pe cale de dispariţie în oraşul nostru – asta o spun eu). Înainte de a ne lua la revedere, mi-au oferit un superb buchet de flori, mărţişoare şi felicitări făcute de ei.

      

   „Cum ai făcut cartea?” şi „Cum ai răbdare să scrii?” (Asta-i bună rău! Relatându-i fiului meu întrebarea pe care mi-a adresat-o un voinicel, a conchis: „Ăsta o s-ajungă ca mine!”) – sunt două dintre întrebările la care m-am străduit să răspund, constatând totodată cât este de greu să îţi alegi cuvintele pentru a fi sigur că ai răspuns unor astfel de curiozităţi. După ce i-am servit cu bombonele, ne-am despărţit temporar, ei continuându-şi programul cu ascultat poveşti, desenat, vizionat desene animate, eu vizitând grădiniţa şi socializând cu doamna Viorica, domnişoara Cristina (cealaltă „doamnă” de la clasă), doamna directoare a Grădiniţei şi doamnele de la Bibliotecă. „Iar ai venit?”, m-a chestionat o fetiţă la revenirea mea în clasă. „Păi ce, credeaţi că aţi scăpat de mine? V-am spus doar că îmi place la voi!” Cu părere de rău mi-am luat la revedere de la ei şi am promis că voi reveni, dacă şi ei vor dori aceasta.

        

      Încă o dată afirm ceea ce nu voi înceta să afirm: avem copii frumoşi, deştepţi, buni. Nu-i mai credeţi pe cei care încearcă să ne convingă (şi aproape au reuşit) că suntem altfel! Câtă vreme încă mai avem copii buni, educatori buni şi părinţi buni, nu e totul pierdut. „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”, spunea Mântuitorul. Să-i lăsăm. Şi să zăbovim mai des asupra acestei porunci şi a sensului său înalt.

         Mulţumesc doamnei educatoare Viorica Nicolae, tuturor doamnelor prezente şi copiilor care mi-au făcut ziua senină!

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 20 martie 2014

Articolul în ziarul "Ialomiţa": Întâlnire cu voiniceii...