31 martie 1933 - 13 decembrie 1983
La-nceputul serilor
Liniştea te-nsoţea
pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână,
se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în
ochi, împietrea o clipită
din a timpului
curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi,
visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi
atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge
nopţile-ncremenite
ca pe-o
elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul
acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt
şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul
greerilor coviltire,
sub care beam azurul
decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam
cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera
cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele
se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina
dragostei noastre.
...Dar tot timpul suna
ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarbă
cosită, de taciturne mări,
în care inima
de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor
candori.
Din volumul „O viziune
a sentimentelor”, 1964
"Dacă florile şi-ar dărui oameni, aşa cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?"
Îți spun ca și Nichita: vorba arde! mă bucur pentru postarea ta. Eu l-am iubit nespus pe Nichita. A fost o vreme când am pus un sentiment de bronz în scrierea mea, asemeni lui Nichita. A trebuit să mă desprind repede de stilul său: ”Vine focul, îmi zice, fii atent vine focul/și-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se/și pe caprele negre de stâncă înecându-se/în moalele stâncii./Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi/suptă de fluviu și pe acesta/supt de râuri și pe acesta/supte de izvoare și pe ele/absorbite de setea unei făpturi alergând...” (daimonul meu către mine). Mi-aș fi dorit foarte mult să-l fi cunoscut în viață. Eram student în București la Politehnică: uite că pe Fănuș l-am întâlnit prin 1975. Nu și pe Nichita. N-a fost să fie! Am scris (pe blog): CAD IERNILE PESTE TINE NICHITA.
RăspundețiȘtergereP.S. Uite, mi-am zis! Și altcineva îl iubește pe marele blond al poeziei. Nu puteam să nu te admir - scriindu-ți!
Da, şi eu mă gândeam că, având în vedere vârsta pe care ar fi avut-o, dacă ar fi trăit, ar fi fost un poet al timpului meu şi poate aş fi avut şansa să-l întâlnesc şi ca om. Din ce am citit, din declaraţiile celor care l-au cunoscut, se pare că a fost o persoană fascinantă. cu o sensibilitate deosebită şi cu mare grijă faţă de cei care îi călcau pragul să îi ceară un sfat. Se pare că avea o delicateţe rară, din păcate din ce în ce mai rară în zilele noastre şi mai ales la "specia" poeţi. Dumnezeu să îl odihnească, iar noi să ne bucurăm că îi putem citi poeziile.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru gânduri/ versuri!