Cornel Mărginean despre "A unsprezecea poruncă"

Impresiile unuia dintre cititorii mei fideli, Cornel Mărginean, scriitor la rândul său, despre "A unsprezecea poruncă": 

,,Să nu visezi!’’

Florentina-Loredana Dalian a publicat cea de-a patra carte de proză. O copertă interesantă dinadins închisă şi uzată, înveleşte într-un mod arhaic, ceea ce se petrece înlăuntru cărţii. Pentru a afla care este cea de a unsprezecea poruncă este necesară citirea celui de-al doilea text. Eu am aşezat anume cea de a unsprezecea poruncă, mai sus, sub titlul cărţii. Şi pentru a stârni, în mod comercial, curiozitatea cititorilor dar mai ales pentru a sublinia ideea de sprijn a acestei cărţi.

Citind cartea, ideile cititorului se ascut în această direcţie: să nu visezi! Nu într-un mod limpede ci prin spatele unor tristeţi adânci, ascunse în descrierea sinceră a frumuseţii de a  trăi şi de a te bucura de tot ce oferă viaţa şi peisajul vieţii. Ideea de peisaj o am după lectura unei cărţi referitoare la peisajul cosmic. Dar cuvântul acesta, peisaj, chiar dacă îl împrumut, se potriveşte prea bine descrierilor din fiecare text, cincisprezece la număr.

,,Cartea. O altă iluzie. Că rămâne ceva după tine. Aiurea, rămâne!’’ Cu o astfel de remarcă, demnă de a fi analizată în tăcere şi în singurătate de către fiecare cititor de pe acest sait, care şi scrie, scriitoarea te face mai întâi frate, sau soră, cu ea. Abea apoi te vântură prin pagini de literatură de calitate. Talentul, ca talentul. Pentru că l-a primit cu nesaţ de la părinţi. Deci nu se poate pune în cântarul unei măsurători a acestei literaturi de calitate. Nu este doar talentul la mijloc. Este ca şi cum am admira mistria lucitoare, din oţel inox, a unui zidar, expusă şi ea lângă peretele perfect drept, abea zidit. Nu ne ajunge.

Aici este vorba de ceva mult mai mult. Chiar greu de pronunţat sau de scris. Dar Loredana mi-a trimit cartea de la mare distanţă, cu dorinţa ca eu să o citesc şi să-i scriu un mic text despre o adâncime, dacă o găsesc. Despre un invariant posibil, unul teoretizat de critica literară, care să îi cuprindă stilul şi munca ei. Ea va deveni, dacă o vor ţine puterile, o scriitoare de valoare. Depinde de ce şanse i se vor da în viitor. Acum ea câştigă premiu după premiu, la nivele din ce în ce mai largi, în concursurile româneşti de literatură.

Care este acel invariant de care vorbeam mai sus? Este unul ticălos şi adâncit în sufletele multor oameni: Nenorocul. Nu este vorba de sănătate sau de slujbe sau de o mulţime de lucruri care alcătuiesc viaţa fiecăruia. Este vorba de nenorocul de a nu iubi şi de a fi iubit. Această temă, deloc la îndemâna unui om ce scrie, este prezentă şi privită de scriitoare cu o mare abilitate. Sigur că mai sunt încă multe teme deosebite, regăsite în texte, dar aceasta, a nenorocului, este reprezentativă. Nici nu ştiu dacă acest termen este traductibil  în alte limbi. Nu se referă la ghinion, neşansă, sau alte asemena. Ci este vorba despre o parte complicată de suflet uman. Cred că nici o explicaţie a nenorocului, trecută prin ideea unui predestinări metafizice, nu poate egala modul cum se explică în carte peisajul nenorocului.

Cartea lasă cititorului un şir sufletesc, cum lasă o brazdă de plug dusă prin pădure, prin dealuri şi văi şi răzoare şi ape, până pe lună şi pe soare. Acel şir leagă zalele neştiute şi nedrepte ale nenorocului.

De ce ? Nu ştiu de ce! Cum? Nu ştiu cum!

  

 Cornel Mărginean

Iernut, Mureş, ianuarie 2013