Florentina Loredana Dalian

joi, 7 februarie 2013

"Dăruind vom dobândi"

Protopopiatul Slobozia împreună cu Asociaţia "Din inimă pentru aproapele" invită toţi credincioşii din oraşul nostru să participe la Concertul Caritabil „De la inimă la inimă” unde se vor strânge fonduri pentru ajutorarea tinerei Alexandra Daniela Aron (24 ani) diagnosticată cu tumoare cerebrală.
   „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Matei 22,39) sunt cuvintele Mântuitorului Hristos pentru a arăta modul de convieţuire a oamenilor pe pământ.
   Urmând acest îndemn, Corala „Sf. Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, având binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor va susţine un concert în ziua de joi 7 februarie 2013 orele 18:00 la sala Casei de cultură municipală (Galax) dedicat dragostei creştine faţă de aproapele.
   Vă aşteptăm să ne fiţi alături pentru ca Alexandra să poată continua această viaţă prin darul dragostei noastre căci numai „Dăruind vom dobândi”.


SURSA: Protopopiatul Slobozia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu