Te priveam ca pe un
capriciu de toamnă
primit în dar de ziua
călătorilor fără casă;
peste umăr ţi se prelingea
un soare de amiază,
pe lângă noi,
frunzele erau zburate de vânt,
precum zdrenţele de
uraganul katrina,
peste câmpia cheală,
dincolo de oraş.
Îmbrăţişaţi, păream
mai aproape,
dar în minte, în
inimi ne ticăiau depărtările,
ca un ceasornic vechi
prea ruginit, prea
neîntors la timp...
Slobozia, 27 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu