Chitara fără o coardă (Cronică de Stână - 15)

Nu ne mai întâlniserăm la stână din noiembrie 2012. Se pare că toţi simţeam lipsa acestei întâlniri, în special Florin care susţine că a vărsat două găleţi de lacrimi după noi. La momentul prezentării dovezii în instanţă (alcătuită din: Dobre, Teoharie, Costel, Vasile Iordache şi subsemnata pe post de grefier), s-a dat ocupat foarte, zicând că are de hrănit „copiii” (aşa le spune el animăluţelor copitate sau nu, de la stână). Sincer, nu mi-l imaginez pe Florin plângând. Nici foarte serios nu l-am văzut vreodată. Chiar şi atunci când nu râde, tot are un licăr şugubăţ în privire. Totuşi, ca să nu ocupe cu lacrimi toate găleţile din gospodărie, ne-am grăbit să-i alinăm suferinţa sâmbătă, 09 februarie a.c.

     Ne-am bucurat toţi de revedere, iar un farmec aparte a dat întâlnirii noastre domnul Colonel Vasile. Fost Colonel de Securitate, actualmente rezervist, Vasile a dat dovadă de profesionalism chiar şi pe parcursul drumului până la Maltezi. Nu-i scăpa nicio pasăre de pe câmp, nicio vietate de sub pământ, niciun ciulin, nicio surcea. Până la destinaţie, mi-a arătat trei vulturi, două caragaţe, treizecişicinci virgulă trei vălătuci de ciulini şi-o vulpe decedată în accident rutier. Vasile, Vasile, mai cheamă şi-un câne!

     N-a fost nevoie să-i cheme, că au venit ei după noi, cârd. Împreună cu Vasile şi Florin, am făcut o plimbare prin moşie. Florin, foarte mândru, ne-a dus să ne arate moara. Acolo, Vasile, electrician ca profesie de bază, s-a luat cu mâinile de cap, când a văzut panoul electric. Când a mai verificat şi împământarea (numai vizual, că nu-şi luase sculele, neştiind ce-l aşteaptă), am simţit nevoia să-i ofer un punct de sprijin şi sărurile pe la nas. La capitolul improvizaţii, Florin e Mare Maestru în Grad de Criminal.

     Momentul liric a fost asigurat de Teo care ne-a citit şi dezvăluit din „Jurnalul Casei”. Aşadar, Teo s-a apucat să scrie şi proză, însă poetul din el presară paginile de jurnal şi cu multă poezie – din aceea cu rimă, sensibilă şi care ajunge la suflet. Se pare că locurile natale (Munteni-Buzău, acolo unde merge să scrie) îl inspiră profund, îi oferă energia şi seva scriitoricească.

     La capitolul creaţie ad-hoc, Dobre ne-a adus tema gata pregătită de acasă: o mulţime de cuvinte pe care le-a cules din joaca lui Adrian Bucurescu într-o poezie, lansându-ne provocarea de a-l susţine astfel pe Adrian, cu propriile noastre creaţii. Ca de obicei, ne-au reuşit aiureli, greu de încadrat vreunui gen, însă trebuie să recunosc că şi de data aceasta Teoharie ne-a „bătut la fund” cu poezia. S-ar zice că unii e poeţi şi când doarme.

     Deşi exploatatorul Florin ar fi dorit să ne mai dea de scris, am schimbat registrul, întrucât mie mi-a venit ideea să-i propun lui Vasile să ne cânte la chitară (el, printre altele, a făcut parte şi dintr-o trupă muzicală, cândva). Ideea s-a dovedit strălucită, chiar dacă a trebuit să ne mulţumim cu chitara decăzută şi dezacordată a lui Florin, cu o coardă lipsă. Chitara, nu Florin. În situaţia dată, Vasile a făcut ce se mai putea face, acordând instrumentul, dar coardă n-am avut de unde să luăm (chiar dacă Florin e de părere că sunt pe toate drumurile).

     Momentul a fost cât se poate de frumos, m-am străduit să-l acompaniez vocal pe Vasile, alăturându-ni-se cu timpul şi Teo şi chiar Dobre. La „texte” ne-am dovedit cam deficitari. Florin mai filma din când în când, de cele mai multe ori atunci când nu trebuia. Iar când era cazul, îşi găsea de spart seminţe. Şi când te gândeşti că iniţial, după absolvirea liceului, a vrut să se facă regizor! Mulţumim Cerului că n-a reuşit la Regie!

N-am înţeles de ce n-a cântat Costel, probabil pentru că e mai timid. Altfel, îl suspectez că ar avea şi voce şi ureche muzicală, că doar fiica sa – deja cunoscuta soprană Mirella Bunoaica – o fi moştenit ceva şi de pe la dumnealui.

     Dintotdeauna, am avut senzaţia că nimic nu aduce mai mult oamenii împreună decât muzica. Atunci când oamenii cântă împreună, parcă s-ar mai aprinde o lumină în cer. Ne-a plăcut tuturor „serata muzicală”, eu îmi doresc ca ea să se repete. Promit să aduc şi texte.

     Mă gândesc că, oricât ar filma Florin, oricât aş scrie eu, oricât ar fotografia Dobre, nimic nu imortalizează mai bine clipa, decât clipa însăşi. Sau, cum ne-a citat Teoharie din Fernando Pessoa: „Misterul lumii este pe măsura acestei imagini”¹⁾.

Slobozia, 10 februarie 2013

¹⁾ Citatul complet: „La pompa de apă din grădina casei noastre/ măgarul se învârte în cerc, împingând scripetele, / iar misterul lumii este pe măsura acestei imagini”