A venit toamna
şi pe ostrovul meu,
cu banalităţile
ei care mişcă inima –
nişte frunze
căzute, nişte cocori ducându-se
ca visele ce
pleacă în zori,
ici-acolo,
zorele-nflorite
şi n-ai să
crezi, salcâmul înflorit a doua oară!
Pentru cine oare
îşi iroseşte pomul acesta
a doua-nflorire
ca o
altă-nviere?
În rest – soare blând,
cafeaua băută la
măsuţa dintr-o grădină imaginară,
stiloul amorţit
peste ciorna
romanului promis,
încă neînceput
şi chipul tău
zâmbind
ca-ntr-un joc inventat
de copii…
Slobozia, 17 septembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu