The Coana Chirița se întoarce back
Gânduri dulci-amărui
De curând, am serbat Ziua Limbii Române. Frumos, desigur!
Dar, așa cum s-a mai afirmat, și mai frumos ar fi ca ziua limbii române să fie
în fiecare zi. Și ce respect mai mare îi putem arăta, decât să o vorbim corect?
Am trăit
s-o citesc și pe-asta! Pe un site am văzut un titlu care m-a oripilat. Era
vorba despre niște... „breaking news-uri”!
Exact așa! Pe bune? Și m-am gândit că tare coclită și rămasă în urmă trebuie să
fiu la vocabulary-ul meu și că n-ar
strica să mai învăț și eu niscaiva new words-uri, să nu mă fac de râs, mai
ceva decât maimuțoii de la rialitișourili
alea sau alte emisiuni de entertainment,
pline de vipuri! M-am gândit, de
asemenea (am cu ce, on my word!), să
mă trainuiesc, așa că poate cunoașteți
niște ticiărși (vreau să zic teachers-și) să mă treinuiască și pe mine corespunzător (I mean, propereley), să nu mai par mamaia de la țară, ci să fiu în trand cu lumea și-n brand cu cin' s-o nimeri. În weekend, poate-am să-mi aplic și-o
schimbare de look, ce arătarea mea! Poate-am
să mă fac blondă, precum o duduiță locală plecată prin țări străine, va să zică
în altă location, pe care-am auzit-o
într-o înregistrare video zicând: „am menegiuit”.
Și care, evident, m-a complexat, gândindu-mă că eu n-am știut să-mi menegiuiesc instruirea. Dar poate nu-i
târziu, că vorba românului: niciodată nu-i prea too late!
Am
considerat inutilă traducerea. A nu se înțelege că am ceva cu limba engleză sau
cu oricare altă limbă. Îmi place engleza vorbită corect, îmi plac rusa,
franceza și italiana. Și, sigur, îmi place limba română. Vorbită corect!
N-am nimic nici nu neologismele intrate firesc în
circulație, acceptate de lingviștii academicieni, introduse în dicționare.
Dar... Cum
zice poetul? „Limba noastră-i o comoară/ în adâncuri înfundată.” Păi s-o
desfundăm, fraților! :)
Ați înțeles
my problem-ul meu: Englezi-m-aș și n-am cui,
mă topesc de dragul lui! Al lu' breikingniusuri,
desigur, ce pana mea de scriitor!
Slobozia, 02 septembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu