Dragă M

Noi ne-am trăit tinereţea

jumătate gri jumătate incoloră

ne-am visat visele jumătate alb-negru

jumătate color

umblam îmbrăcate-n jeans şi-n tricouri

nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din banii de studentă

în afară de cărţi şi ţigări

(Carpaţi, Dacia, Vickend de la bişniţă

Chesterfield după lovitura de stat

căreia ne-au zis să-i spunem revoluţie)

şi-odată un inel de argint cu piatră verde

de la magazinul Victoria

rămăsese fiindcă era prea mic şi nu venise nimănui

precum pantoful Cenuşăresei

tu aveai bani mai mulţi da-mi amintesc

cum te jenai să-i foloseşti de faţă cu mine

odată îţi mai rămăseseră

ne propusesem să mâncăm câte-o prăjitură

ni i-au furat în magazinul de bijuterii

unde intraserăm să ne limpezim privirea

de-atâta cenuşiu

noroc că apucasem să luăm bilete la teatru

în Grădina Icoanei o ţigancă cu-n plod atârnat

ne-a scuipat că nu i-am dat bani

m-am revoltat aş fi strâns-o de gât

tu păreai să iei lucrurile mai uşor

pe-atunci nu ştiam că şi Mântuitorul fusese scuipat

aud dragă M că eşti doctor cercetător

în chimie în fizică tu ştii

ai lucrări publicate aşa te vreau!

tu ai rămas ancorată în ştiinţa care ne-a scos peri albi

eu am cam lepădat-o nu fără regret

eu cu ficţiunea care-mi arată altă faţă a vieţii

poate una mincinoasă

desigur doamnă doctor suntem femei mature

avem copii mâine poimâine şi nepoţi

avem funcţii cărţi publicate

şi totuşi doamnă doctor

aş vrea să cred că şi tu ca şi mine ai rămas copila

îmbrăcată-n jeans

că n-ai uitat camera de cămin nici modulul

pe care depănam poveşti prin fum de ţigară la un pahar

să ştii dargă M că şi mie mi se spune doamna X

într-un fel sau altul cu titluri gărgăuni

aş vrea să le spun tuturor că eu am rămas absolventa

care în ultima zi de cămin

a zăcut în poziţia lui Budha în patul de sus

cu tavanu-n cap

vărsându-şi lacrimile-n sine

cea care ştia ca pe o premoniţie că tot ce-a fost

nu se mai întoarce

că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel

că altfel viaţa altfel se va scrie de-atunci pentru noi

pe cărări diferite                                                         

a doua zi

eu am plecat prima m-am bucurat

nu-mi place nu suport să rămân

tu ai rămas apoi mi-ai scris că îmi uitasem

două perechi de pantofi pe care i-ai luat

ghici pe care

(şi-acum mă mir că la vremea aceea aveam atâtea perechi de pantofi)

aşa doamnă doctor cercetător şi ce-oţi mai fi

să ştiţi că pentru mine-aţi rămas aceeaşi M

cu care plecasem într-o zi la teatru când

mediciniştii străini se distrau aruncând cu ouă de sus

pe tine unul te-a nimerit drept în păr

în părul acela pe care ţi l-aş fi tăiat de frumos ce era

ne-am întors am ratat piesa aceea

aşa cum uneori ne ratăm

întâlnirea cu viaţa…

Slobozia, 03 septembrie 2015