Dragă M

Noi ne-am trăit tinereţea

jumătate gri jumătate incoloră

ne-am visat visele jumătate alb-negru

jumătate color

umblam îmbrăcate-n jeans şi-n tricouri

nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din banii de studentă

în afară de cărţi şi ţigări

(Carpaţi, Dacia, Vickend de la bişniţă

Chesterfield după lovitura de stat

căreia ne-au zis să-i spunem revoluţie)

şi-odată un inel de argint cu piatră verde

de la magazinul Victoria

rămăsese fiindcă era prea mic şi nu venise nimănui

precum pantoful Cenuşăresei

tu aveai bani mai mulţi da-mi amintesc

cum te jenai să-i foloseşti de faţă cu mine

odată îţi mai rămăseseră

ne propusesem să mâncăm câte-o prăjitură

ni i-au furat în magazinul de bijuterii

unde intraserăm să ne limpezim privirea

de-atâta cenuşiu

noroc că apucasem să luăm bilete la teatru

în Grădina Icoanei o ţigancă cu-n plod atârnat

ne-a scuipat că nu i-am dat bani

m-am revoltat aş fi strâns-o de gât

tu păreai să iei lucrurile mai uşor

pe-atunci nu ştiam că şi Mântuitorul fusese scuipat

aud dragă M că eşti doctor cercetător

în chimie în fizică tu ştii

ai lucrări publicate aşa te vreau!

tu ai rămas ancorată în ştiinţa care ne-a scos peri albi

eu am cam lepădat-o nu fără regret

eu cu ficţiunea care-mi arată altă faţă a vieţii

poate una mincinoasă

desigur doamnă doctor suntem femei mature

avem copii mâine poimâine şi nepoţi

avem funcţii cărţi publicate

şi totuşi doamnă doctor

aş vrea să cred că şi tu ca şi mine ai rămas copila

îmbrăcată-n jeans

că n-ai uitat camera de cămin nici modulul

pe care depănam poveşti prin fum de ţigară la un pahar

să ştii dargă M că şi mie mi se spune doamna X

într-un fel sau altul cu titluri gărgăuni

aş vrea să le spun tuturor că eu am rămas absolventa

care în ultima zi de cămin

a zăcut în poziţia lui Budha în patul de sus

cu tavanu-n cap

vărsându-şi lacrimile-n sine

cea care ştia ca pe o premoniţie că tot ce-a fost

nu se mai întoarce

că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel

că altfel viaţa altfel se va scrie de-atunci pentru noi

pe cărări diferite                                                         

a doua zi

eu am plecat prima m-am bucurat

nu-mi place nu suport să rămân

tu ai rămas apoi mi-ai scris că îmi uitasem

două perechi de pantofi pe care i-ai luat

ghici pe care

(şi-acum mă mir că la vremea aceea aveam atâtea perechi de pantofi)

aşa doamnă doctor cercetător şi ce-oţi mai fi

să ştiţi că pentru mine-aţi rămas aceeaşi M

cu care plecasem într-o zi la teatru când

mediciniştii străini se distrau aruncând cu ouă de sus

pe tine unul te-a nimerit drept în păr

în părul acela pe care ţi l-aş fi tăiat de frumos ce era

ne-am întors am ratat piesa aceea

aşa cum uneori ne ratăm

întâlnirea cu viaţa…

Slobozia, 03 septembrie 2015

Umor la Rotisor

Carte de epigramă şi poezie umoristică – Florin Rotaru, Editura Eikon, 2015

„Am scris această carte de umor,

Că, poate-aşa, devin nemuritor

Şi sper dorinţa mea să se-mplinească,

Dar, oare, Moartea ştie să citească?”

(Florin Rotaru)

Această epigramă o citim pe coperta IV a cărţii „Umor la Rotisor” scrisă de excelentul epigramist Florin Rotaru, ilustrată de caricaturistul Costel Pătrăşcan, prefaţată de George Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, apărută recent la editura „Eikon” (director Valentin Ajder) şi năşită de mine. Cartea a fost deja lansată la festivalul „Nicolae Labiş” din Suceava şi am aflat că a avut un succes răsunător. Nu că m-aş mira, doar eu l-am tot bătut consecvent la cap pe domnul colonel sau ce grad va mai fi având, să-şi strângă odată epigramele într-o carte. Tot eu l-am bătut la cap să participe şi la concursuri, şi-acum nu se mai opreşte din premii. Ceea ce pe mine nu poate decât să mă bucure. Pe confraţii lui… nu ştiu, dar, din câte cunosc la epigramişti, aceştia, oameni cu un dezvoltat simţ al umorului, reuşesc să treacă peste invidie şi alte animozităţi şi să se bucure unii de sucesele altora. Se înţeapă doar în epigramă, dar asta-i cât se poate de normal.

Iată, până şi eu, o ne-epigramistă, tot am buchisit un răspuns la epigrama de mai sus:

Pentru „aceea” mult mai bine-ar fi

Să nu cunoască-o boabă a citi;

Căci, de-ar citi volumul într-o doară,

Sărmana Moarte mi-e că o să moară. (FLD)

După ce i-am trimis catrenul pe e-mail, cu rugămintea să-l aranjeze el, că eu n-am răbdare (n-am zis că nu mă pricep), iată ce catren drăguţ a scos (mai fain decât al meu, mă oftiiiic!):

Pentru Moarte-n sine, mult mai bine-ar fi

Dacă nicio boabă n-ar putea citi,

Că, dintr-o greseală, de ţi-ar citi cartea,

O să işi dorească să o ieie Moartea. (FR)

Pentru exemplificare, câteva dintre epigramele din volum (nu am primit cartea încă, dar am manuscrisul, pe care l-am studiat atent):

Necazuri

În viaţă două rele am păţit:

Când am citit volumul scris de tine

Şi-a doua - când tramvaiul m-a lovit,

Dar cu tramvaiul parcă-a fost mai bine.

 Pastorală

Nea Gheorghe şi vecinul său, Ilie,

Se ceartă pe pământ de-o veşnicie

Şi presupun c-aşa s-a demonstrat

Că veşnicia s-a născut la sat.

Proverb

Nevasta mea mi-a reproşat
Că proastă-a fost când m-a luat
Şi-atunci am priceput, pe loc,
Că prostul are mult noroc.

Treburi domestice

Când pornesc televizorul,

Să vedeţi ce mai bucluc,

Ea dă cu aspiratorul

Iar eu dau... cu ce apuc.

Ruga unui român pentru soacra sa

Doamne sfinte, te-aş ruga
Să o ţii pe soacră-mea
Cât mai mult şi cât mai bine,
C-a plecat de ieri spre Tine.

Chirurgului meu

Deşi m-a operat atent,

Din nou să mă deschidă vine,

C-aşteaptă-un telefon urgent

Şi şi-a uitat mobilu-n mine.

                Până nu vezi, nu crezi

              Am depăşit cu greu sincopa,

Dar azi, credinţa-mi umple casa

Că-n raiul ce-l promite popa,

M-a dus aseara preoteasa.

Şefului meu

După umila mea părere,

Ca şefu’ cred că altul nu-i

Şi zilnic, drept apreciere,

O pomenesc pe mama lui.

Cartea poate fi procurată de pe site-ul editurii EIKON.

Felicitări, Florin Rotaru, Valentin Ajder şi Costel Pătrăşcan (şi caricaturile sunt excelente, pe măsura numelui care nu mai are nevoie de nicio prezentare!) A, uitam! Felicitări mie!

:)

Slobozia, 29 septembrie 2015

Ostrov 12

În amintire încă mai plouă

ploaie de vară, ca un potop;

pe străzi, râuri-râuri, apa se revarsă

spălând regretele de ieri,

tristeţile nevindecate la timp.

Tu – înveşmântat în negru,

coborând din maşina ta neagră,

eu – cine mai ştie în ce culori

visând fără culoare, fără speranţă,

mirându-mă – a câta oară?

de tine, de parcă te-aş vedea

prima dată.

În gânduri încă mai plouă, ploaie de vară,

pe ostrovu-acesta vântul smulge amintirile

din rădăcină.

                                                Slobozia, 28 septembrie  2015