Jurnal de Bucovina

Vama, 1-3 septembrie 2017

Jurnal de risipită (58)

 

De când am fost la Suceava și Udești, în 2008, la festivalul „Eusebiu Camilar - Magda Isanos”, organizat de poeta Carmen Veronica Steiciuc, mi-am dorit să revin în acele locuri splendide, binecuvântate de Dumnezeu. A fost să fie abia peste 9 ani, cu ocazia festivalului „Umor fără frontiere în Țara de Sus” din Vama, Bucovina, organizat de Cenaclul Literar „Nectarie” Vama și revista „Surâsul Bucovinei”, reprezentate de domnii Ioan Mugurel Sasu și dr. Sorin Cotlarciuc. M-a bucurat obținerea premiului III la proză umoristică, cu atât mai mult cu cât textele le-am scris pe „ultima sută de metri”, când mai erau doar câteva zile până la termenul de trimitere. M-am bucurat și că, pe același podium cu mine, ceva mai sus, s-a aflat prietenul Ananie (Gagniuc, cine nu-l știe?) și că urma să revăd și alți umoriști de vază. Așadar, hăruiți cum suntem, și eu și Noni, ne-am trezit (adică el, că eu eram deja trează) pe același podium, la festivalul de umor de la Vama- Bucovina. Evident, Noni deasupra, că valoarea își spune cuvântul, el pe locul I așadar, eu pe III, între noi aflându-se, ca să nu ne certăm, o Violetă. Nu e Violetta la care vă gândiți și cu care v-a făcut Noni capul mare, ci alta, zisă și Urdă, n-am înțeles de ce. Am mers, el din Dobrogea lui, eu din Bărăganul meu, împreună până la Vama Sasului și-a Cotlarciucului.  Împreună însemnând cu același tren, dar la vagoane diferite. L-am recuperat în Gara de Nord, când se îndrepta spre capătul peronului, trăgând după el bagajul. Nu l-am pupat, că mai pupasem vreo doi înainte, confundându-i, din spate, cu el, și tocmai când am dat de Noni cel adevărat m-am hotărât să fiu precaută. Ne-am urcat tot în același tren și tot la vagoane diferite, el cușetă, eu clasa I. Când am coborât în Vama, spre surpriza noastră, din alt vagon a coborât Liviu Gogu, premiat și el cu locul II, dar la epigramă. Ne-a așteptat Vasile Ursachi, vechi prieten cu Noni și ce era să facă, sărmanul, ne-a luat de suflet pe toți trei, ne-a omenit, împreună cu a sa  consoartă, până la venirea orei la care organizatorii ne-au săltat, cu destinația Pensiunea „Lucan”. 

Trofee și medalii pentru invitați

Umor la Vama...

          

Cu poeta Carmen Veronica Steiciuc, director și fondator al Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava

La Pensiunea Bianca, împreună cu epigramiștii George Corbu (București) și Gheorghe Bâlici (Chișinău) și umoristul Ananie Gagniuc (Constanța)

     Organizarea festivalului a fost la înălțime, noi, în schimb n-am fost la înălțime, deși ar fi trebuit. Adică ar fi urmat ca a doua zi să ne urcăm pe un deal, la o stână, să petrecem, dar localnicii, când au auzit că venim noi, ne-au confundat cu turcii și au dat foc la păduri, la grâne, la stâne, la ce s-a nimerit, au otrăvit fântânile și orătăniile și au fugit din calea noastră, că aflaseră pesemne că umoriștii sunt așa, cam într-o dungă și nu-i bine să te pui cu ei, că ăia-s mai răi decât hoardele otomane. Dar a fost frumos! Cei mai curajoși dintre localnici au rămas și nu s-au ascuns în păduri (ce-a mai rămas netăiat și nears) și ne-au întâmpinat cu multă căldură (căldură ce radia spre noi de la flăcările cu pricina, evident). Ne-au dat și diplome, și trofee, ne-au dat să mâncăm de-am crăpat (mulțumiri alese Pensiunii „Bianca” unde am petrecut seara, la foc și la foc încrucișat de epigrame), ne-au dat binețe și, în final ne-au dat... voie să plecăm. După ce mai întâi i-am... vămuit.         Festivitatea de premiere a avut loc la Casa de Cultură din localitate, într-o atmosferă care ne-a făcut să ne simțim cu adevărat importanți. Tot acolo, am avut ocazia să-l ascultăm pe actorul Dan Puric, într-o conferință despre a fi român, pe cantautorul Daniel Iancu, să ne amuzăm cu un grupaj de caricaturi ale caricaturistului brăilean (de talie mondială) Costel Pătrășcan și să ascultăm un minirecital de epigramă susținut de premianți și două cântece populare în interpretarea extrem de sensibilă a solistei Felicia Oblesniuc. A avut loc și lansarea cărții „Emoții. Poeme” a doamnei Liliana Felicia Axentoi. Premiile au fost înmânate de frumoasa doamnă Raluca, Miss România 2005. Pe lângă cartea doamnei Felicia, am mai primit: „Umor fără frontiere în Țara de Sus la cinci ani de mandat”,, „Seducția înțelepciunii” de Sorin Cotlarciuc, „Robinetul” de Ioan Mugurel Sasu, „Zâmbete... cu Vio și Noni” de Violetta Petre și Ananie Gagniuc și „O carte mai frumoasă nu s-a scris nicicând” de Marian Călinescu. Mulțumiri!

          M-am revăzut cu prieteni dragi, am făcut noi cunoștințe, oameni minunați cărora le mulțumesc pentru prezența lor în frumoasa lume a literaturii (în ordine aleatorie: Carmen Veronica Steiciuc, Rodica Rodean, Liviu Gogu, Laurențiu Bădicioiu, Laurențiu Ghiță, Constantin Minea, Alexandru Cățcăuan, Petru Brumă,  pe Ananie nu-l mai zic, Ion Diviza, Gheorghe Bâlici, George Corbu, Cornel Udrea, Valentin Talpalaru, Nicolae Bunduri, Claudiu Șimonați, Marian Grăjdeanu, Ioan Varlan, Liliana Todirașcu, Lucian și Firuța Perța, Emilian Marcu).  

Actorul Dan Puric și epigramistul George Corbu, Președintele UER

          Un gând special domnului Tică Lucan, un om de o energie debordantă, în ciuda celor 76 de ani, care ne-a primit la pensiunea ce-i poartă numele, care face totul singur, dar cu o bucurie imensă. De altfel, văzându-l pe dumnealui, dar și pe familia domnului Vasile Ursachi și familia de la pensiunea Bianca, mi s-a reconfirmat faptul că bucovinenii sunt de o ospitalitate aparte, știu să te primească cu brațele deschise, cu tot sufletul și cu ce au mai bun pe masă. Cinste lor și mulțumiri! Domnul Lucan a fost maistru electro, lucrând în trecut, cu echipa pe care o conducea, la electrificarea zonei. Ne spune cu justificată mândrie: „Unde intra Lucan, intra lumina.” Aleasă prețuire și recunoștință acestor eroi necunoscuți, datorită cărora noi, astăzi, ne bucurăm de binefacerile științei și tehnicii. 

Gânditoare, la Pensiunea Lucan

          Duminică dimineața același neobosit domn Lucan m-a condus la gara din Vama, de unde am luat trenul spre Suceava. Începuse să plouă mărunt, cum plouă toamna la munte, fapt ce, adăugat la nostalgia pe care mi-o dau gările, m-a cam scos din pasa de umor. În halta „Ciprian Porumbescu”, ce poartă numele ilustrului muzician, tot o paragină, tot o ruină, zidurile scorojite, acoperișul refăcut pe jumătate, betonul spart, năpădit de iarbă... Superba-i Baladă parcă plânge ruina viitoare a locurilor deopotrivă cu frumusețea lor naturală. Trenul mă leagănă pe acordurile ei și eu citesc despre scriitori români și iubirile lor și-mi aduc aminte că zădărnicie-s toate...

Halta „Ciprian Porumbescu”, prin geamul vagonului

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 09 septembrie 2017