Cu ocazia întâlnirii pe
care am avut-o cu membrii Cercului de lectură „Animus” al Colegiului Naţional „Mihai
Viteazul”, în data de 08 noiembrie 2013, am lansat, pentru toţi elevii
Colegiului, un concurs literar de proză pe care l-am intitulat „Scrieţi,
băieţi, scrieţi!”. Nu întâmplător am ales sintagma care aparţine lui I. H.
Rădulescu, participarea la concurs avea să-mi întărească observaţia că, cel
puţin în ultima vreme, preocuparea scrisului o au mai mult fetele. Dovada: din cei
15 participanţi, s-a încumetat... un singur băiat (tot e ceva dacă am câştigat
şi numai unul!). Îl felicit pe Dragoş Ionuţ Alexandru pentru curajul de a intra
în lupta cu balaurul numit literatură :) şi mulţumesc tuturor elevilor care au
participat, felicitându-i, totodată, atât pentru preocupare, cât şi pentru
calitatea textelor. Sincer, am rămas uimită de profunzimea unora dintre ele, de
mesaj, de limba curată şi corect folosită în scrierile lor. Am remarcat, de
asemenea, o atenţie deosebită în modul de redactare a acestora (cu foarte mici
excepţii, pe care le atribui mai degrabă vitezei).
Concursul nu a fost
uşor, proza, mai ales la această vârstă, se scrie destul de greu. Concurenţii au
avut de trimis unul sau mai multe texte care să totalizeze între 2 şi 10 pagini.
Ca să nu lungesc vorba, voi lăsa cititorii să se lămurească, întrucât
intenţionez, după ce, bineînţeles, voi obţine acordul autorilor, să le public,
pe rând, pe acest blog.
Jurizarea am asigurat-o
singură, a fost preferinţa mea, şi aş dori să fac o menţiune importantă la
acest capitol: nu am pretenţia că sunt vreun mare specialist în literatură,
vreun as al jurizării sau nici măcar un pui de critic literar. Sunt, în primul
rând, un cititor, iar rezultatele le-am stabilit raportat strict la gustul meu.
De aceea, îi rog pe elevii care nu se regăsesc printre câştigători (dar eu îi
consider pe toţi!) să nu îşi pună etichete false sau să îşi piardă încrederea
în talentul şi în potenţele lor literare. Eu nu sunt un juriu avizat! Pur şi simplu, am dorit să premiez textele
care m-au impresionat cel mai mult, în calitate de cititor. De altfel,
departajarea a fost destul de dificilă, am tot citit şi recitit, astfel încât
să mă asigur că sunt constantă inclusiv în propriile mele preferinţe.
Premiile le voi oferi
tot eu, sunt mai mult simbolice şi vor consta, aşa cum am anunţat iniţial, în
următoarele: Premiul I – 100 lei, Premiul II – 50 lei, Premiul III – cărţi; diplome pentru premianţi, precum şi pentru
participare. Toţi participanţii vor primi şi câte o carte a mea sau un volum colectiv
în care sunt prezentă cu texte.
Despre fiecare dintre
texte îmi voi spune pe scurt opinia cu ocazia publicării pe blog.
Îi felicit încă o dată
pe toţi participanţii, indiferent de rezultat şi le doresc mult succes la şcoală,
la alte concursuri şi în tot ceea ce îşi vor propune să realizeze în plan
profesional, indiferent dacă aceasta va include sau nu şi literatura.
Adresez felicitări şi
mulţumiri speciale doamnei profesor Loredana Alina Stan, pentru
deosebita implicare în general în activităţile literare ale elevilor colegiului
şi pentru implicarea şi ajutorul oferite cu ocazia acestui concurs, pentru motivarea
lor să participe (majoritatea covârşitoare a participanţilor fiind îndrumaţi de
dumneaei). Felicitări şi doamnei profesor Simina Niţu (îndrumător ptr.cls. a XI-a
E)!
Premiile se vor acorda miercuri,
18 decembrie a.c., începând cu ora 14, în cadrul Cercului de lectură „Animus” al
Colegiului „Mihai Viteazul”. Mulţumesc doamnei Loredana Stan pentru invitaţie!
Mai jos, tabelul
participanţilor, în ordinea trimiterii textelor:
Nr.crt.
|
Nume
participant
|
Clasa
|
Titlu text(e)
|
1
|
Mirela-Gabriela
Grinzeanu
|
XI
G
|
Misterul
vietii
|
2
|
Jeny
Căciulă
|
X
F
|
Iarna
amintirilor; Cerul
|
3
|
Alexandra
Petre
|
X
F
|
Metamorfoză;
Picur de ploaie
|
4
|
Raluca
Bucnaru
|
IX
A
|
Arta
de a iubi
|
5
|
Ionela
Petroşan
|
X
F
|
Noapte
de Crăciun
|
6
|
Elena
Andreea Ciobanu
|
X
F
|
Eu
şi amintirea
|
7
|
Dragoş
Ionuţ Alexandru
|
XI
G
|
Copilul
din mine
|
8
|
Maria
Teodora Cipu
|
XII
F
|
Câte
mâini strânse
|
9
|
Andreea
Irina Lazăr
|
IX
A
|
Cutia
de lemn
|
10
|
Sabina
Dinu
|
IX
A
|
Dragă
prietenă
|
11
|
Elena
Adina Sâmbeteanu
|
XII
F
|
Fuga
somnului
|
12
|
Adina-Emilia-Nicoleta
Neagu
|
IX
F
|
Am
văzut pe fereastră
|
13
|
Alexandra
Marinela Dobre
|
XI
E
|
Singurătate
|
14
|
Lorena
Ţuican
|
XI
G
|
Nu
vodcă, amintiri
|
15
|
Oana
Miruna Măchiţă
|
X
F
|
Creaţie;
Ego, magistra
|
Şi, în sfârşit, câştigătorii, pe care îi felicit
o dată în plus!
Rezultatele
Concursului de proză „Scrieţi, băieţi, scrieţi”, CNMV, noiembrie-decembrie 2013
Premiul
I RALUCA
BUCNARU cls. a IX-a A
Premiul
II MARIA
TEODORA CIPU cls. a XII-a F
Premiul
III JENY
CĂCIULĂ cls. a
X-a F
(ex
aequo) ADINA-EMILIA NEAGU cls. a IX-a F
Consideraţii finale
Unii s-ar
putea întreba „De ce?” N-ai ce face, cucoană, te plictiseşti şi-ai mai pus-o de
un concurs? Nu mă plictisesc deloc şi am ce face de acum într-o mie de ani. Nici
banii nu mă dau afară din casă şi, de asemenea, am ce face cu ei. Atunci de ce?
Aş putea răspunde simplu: D-aia! Fac ce vreau cu banii mei, cu timpul meu şi
cărţile mele. Totuşi „D-aia!” nu e un răspuns elegant, iar eu mă pretind a fi.
Şi voi răspunde: pentru că îmi place să interacţionez cu tinerii, să îi provoc
la giumbuşlucuri culturale, pentru că ei merită mult mai mult decât le putem
oferi noi şi societatea, pentru că îmi place să ofer, pentru că nu mi se pare
corect să ofer numai zdrenţăroşilor de pe stradă (să fiu iertată!), puturoşilor
care stau cu mâna întinsă şi care, la rândul lor, vor da naştere altora ca ei, pentru
că şi eu am primit, poate mai mult decât meritam, pentru că prea adeseori auzim:
„Nu am, nu pot, nu se poate, e imposibil, e criză, e democraţie, e sărăcie, e
meci, e balet, sunt alegeri, vine iarna, vine cutremurul sau mama zmeilor”! Pentru
că mă încăpăţânez să demonstrez, bineînţeles numai cu ajutorul lui Dumnezeu, că
am, că pot, că se poate, că este posibil, că nu e criză, nici sărăcie, că nu...
Tinerii, mai ales ei, au nevoie de mesaje pozitive din partea noastră, dar de
mesaje reale. Nu vorbe, ci fapte. Asta, dacă vom dori ca şi ei, într-un mâine,
să aibă, să poată, să ofere, să facă... Eu rămân la ideea mea fixă: omenirea nu
are decât o singură problemă – lipsa iubirii! Restul sunt consecinţe (şi criza
şi sărăcia şi mama zmeilor...).
Vă mulţumesc încă o dată tuturor!
Florentina Loredana
Dalian
Slobozia,
12 decembrie 2013