Gânduri dulci-amărui
Cineva, în fața blocului, taie un copac. Un copac
înflorit, cu flori multe, albe și mirositoare. Două brațe sunt căzute jos, a
rămas trunchiul drept, cam golaș, cam stingher. Vreau să m-aplec, să iau
crengile înflorite să le pun în vaze. Renunț. Ce folos? Mă retrag, acompaniată
de zgomotul drujbei. Privesc a neputință pe geam. Oare cum se consolează
copacii? Dintr-odată începe să plouă cu năduf, ca o rupere de nori. Pesemne
astfel își plâng copacii copiii. Sau poate astfel plânge Dumnezeu peste
răutatea noastră. Plouă. De zici că nu se mai oprește până la Judecata de Apoi.
Slobozia, 13 iunie 2016
Pictură de Claude Monet - „Primăvară la Giverny”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu