Când pleacă un scriitor

In memoriam Daniel Drăgan

S-a mai dus un om, să se-ntâlnească cu Domnul. A mai plecat un scriitor dintre noi, un om pe care l-am cunoscut. Și nu mă pot preface că nu-l știam, și nu mă pot preface că destinele nu ni s-au intersectat, ori că lumea a rămas la fel. Când pleacă un scriitor, lumea rămâne mai săracă, fie și numai cu un vers, acela pe care l-ar fi scris cutremurat de fiorul creației, trezit din somn, ori poate neputând să adoarmă, ori poate...

     L-am cunoscut, într-un martie, la Câmpina, în 2014, la Maratonul Poeziei. La pauză a venit la mine împreună cu distinsa-i doamnă, m-au îmbrățișat și m-au rugat să le dau poezia „Spovedanie” pe care o recitasem și care le plăcuse mult. Apoi, domnul Drăgan mi-a oferit cartea sa „Părintele Tom”. O carte care mi-a relevat un prozator de forță, un cunoscător al sufletului uman, cu toate ale sale, bune/ rele. Ne-am revăzut în iulie 2015, la Mănăstirea Caraiman, la un alt maraton, de data aceasta de literatură creștină. Purta haine albe și nelipsita-i beretă pe-o parte. I-am admirat statura impunătoare, de om al munților, părând fără vârstă, chiar dacă știam că e octogenar. I-am ascultat poezia; ne-am ascultat unii pe alții. Ne-am bucurat. Azi, a plecat. Și lumea e mai săracă, fie și numai cu un vers. Dumnezeu să-l odihnească!

     „Cuvintele au umbra
     ca pietrele de hotar
     ca arborii și vița de vie
     ca adevarul
     dincolo de care
     e incă ceva.”

     (Umbra - Daniel Drăgan)

                                                     Slobozia, 25 martie 2016