Florentina Loredana Dalian

vineri, 11 martie 2016

Cartea din geantă, cartea de sub pernă

Gânduri dulci-amărui




Un prieten îmi spune că o doamnă profesoară de istorie, la a cărei oră altfel fusesem invitată cândva și căreia îi dădusem un exemplar din „A unsprezecea poruncă” (ediția a doua, 2014), umblă cu volumul meu în geantă și, pe care-l prinde - elev, profesor, inspector - îi citește din el. A ținut și o lecție deschisă la dirigenție, pornind de la un text de-al meu („Mereu alți călători”). Ei, când dai peste astfel de cititori, uiți nopțile în care, în loc să dormi, scriai, fiindcă needucata de muză nu știe că vizitele se fac numai până la anumite ore, și doar nu era s-o lași să plece așa, nefolosită, uiți că, uneori, pentru a tipări o carte mai scoți bani din buzunar sau te mai căciulești pe la oameni generoși de care îți cam e rușine, dar asta e, că exemplarele sunt insuficiente, iar cartea insuficient promovată, uiți că, în copilărie și adolescență, în loc să te distrezi în păpușoi sau să joci glința pe maidan, stăteai cu nasul în carte, că aveai examene de dat...
          Doamna profesoară plimbând cartea după dânsa mi-a amintit de mine mică, plimbând după mine o cărțulie cu paginile îngălbenite, hărtănită, și nu doar plimbând-o, dar chiar dormind cu ea sub pernă. „Cățelușul șchiop” de Elena Farago. În copilărie, n-am avut prieteni imaginari. Am avut prieteni-prieteni: colegii de joacă, pe cei de școală, câinii din curte, cei de la stână, cei de pe maidan... Dar cartea aceea a fost prietenul meu secret și parcă se legase o taină între noi. Vorbeam cu ea, de fapt cu micul cățel de pe copertă, din dorința de a-i alina suferința, îl mângâiam și îl culcam lângă mine. Eram în poveste și povestea mă stăpânea. Așa cum mă stăpânea „Căsuța iepurașului”, pentru care îl rugam cu lacrimi pe bunicul să-i construiască el una.
          Ajunși adulți, dacă avem o anumită sensibilitate, trăim tot timpul Povestea. Nu doar a noastră, ci și pe a aproapelui. Ba, mai mult, povestea inventată. Luăm personajele dragi cu noi, le vorbim, le mângâiem, încercăm să le alinăm suferința. E și asta o definiție a iubirii.
           
          Slobozia, 11 martie  2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu