Festivalul-concurs de literatură „Alexandru Macedonski”, București, 19-20 martie 2016
Jurnal de risipită
Cu puțin timp înainte de
Ziua Poeziei, sărbătorită astăzi, Poezia mi-a făcut o surpriză frumoasă:
premiul I la secțiunea „poeți debutanți” la Festivalul „Al. Macedonski”, ediția
a treia, organizat de Asociația Macedonenilor din România. Anul trecut, la
ediția a doua, am fost la Craiova, premiată cu locul II la „prozatori
consacrați” (prin „consacrați” și „debutanți” se înțelege, în context, autori
cu, respectiv fără cărți publicate în genul respectiv). Evenimentul s-a
desfășurat pe parcursul a două zile, 19 și 20 martie 2016, la București, în
somptuosul Palat Suțu, Muzeul Municipiului București, prima zi fiind dedicată
Galei de premiere, cea de a doua, unor lansări de carte.
Ajunsă mai devreme, am profitat de ocazie și am vizitat
muzeul, plimbându-mi pașii singuratici prin sălile încărcate de istorie,
parcurgând, la foc automat, mai multe etape istorice. Extrăgându-mă cu greu din
timpul trecut, am revenit în prezent, acolo unde îmi era locul, în sala de
festivități. Partenerul festivalului a fost revista „Literatura de azi”, care a
girat secțiunea „poeți debutanți”, reprezentată de doamna Odilia Roșianu care a
transmis mesajul domnului Daniel Cristea-Enache. Mass media a fost reprezentată
de Televiziunea Română care va transmite filmarea, din câte am înțeles, pe
TVR1, miercuri, 23 martie, orele 15:30. Președintele juriului a fost scriitorul
Aurel Maria Baros, din juriu mai făcând parte și scriitorii: Constantin Pădureanu,
Davian Vlad, Ion Maria, Odilia Roșianu și Mihai Măceș. Juriul a subliniat
faptul că jurizarea a fost cât se poate de obiectivă, subiectivismul făcându-și
loc, evident, doar în măsura în care aprecierea literaturii nu poate fi atât de
exactă ca în cazul matematicii sau probelor sportive. Pe lângă membrii
juriului, a mai luat cuvântul și scriitorul Florentin Popescu, redactorul șef
al revistei „Bucureștiul literar și artistic”, care a ținut să evidențieze
meritul Asociației Macedonenilor pentru omagierea marelui poet, român cu
origini macedonene, Alexandru Macedonski. Festivitatea a fost moderată de
doamna Constantina Dumitrescu, președinta Asociației, și doamna Camelia Cazacu.
Invitat special a fost actrița Doina Ghițescu, la fel de volubilă, de pasionată
de arta sa, încântându-ne cu poezie macedonskiană.
După decernarea premiilor și coctail, ne risipim care
încotro. Am povestit de-ale literaturii, în holul hotelului, nemaisăturându-ne
de povești, cu Gabriela și Cornelius, doi dintre premianți. Seara, cu Florin și
Carmen la TNB, sala Studio. De-abia am mai prins ultimele trei bilete. Mă bucur
să constat că teatrele au săli pline, și încă pline cu tineri. Cine zicea că nu
se mai merge la teatru? În pauză, constatăm că afară începuse să ningă. Îmi
amintesc că, odată, a nins chiar în aprilie. Însă duminică, soarele era din nou
la datorie, deși își cam arăta dinții. Participăm la lansările cărților apărute
la Editura „Macedoneanul” și Editura „Liana Dumitrescu”, mai aflăm despre
activitățile Asociației și ne bucurăm de modul elegant și frumos în care se
promovează această etnie, despre grija de a-și promova copiii și tinerii, de
a-și păstra tradițiile și credința creștin-ortodoxă. Mă întreb cum trebuie să
fie când ești nevoit să te încadrezi în două culturi, să vorbești două limbi,
să te simți permanent alcătuit din jumătăți diferite. Și-mi spun că nu poate fi
ușor. Totuși, macedonenii par să nu aibă o problemă cu asta, sunt atât de
firești și îi simt atât de apropiați nouă, atât de la fel, chiar dacă, pe
alocuri, ne mai deosebesc unele tradiții transmise din străbuni. Dintre toate
etniile conlocuitoare, pe ei îi simt cei mai bine integrați, păstrându-și,
totodată, nealterată identitatea națională. Aparent un paradox, și totuși...
Ne luăm la revedere, cu părere de rău, și cu speranța că ne
vom revedea. Undeva, cândva... La capitolul revederi, mi-a fost dat să mă
întâlnesc, după aproape opt ani, cu poetul Adrian Păpăruz, din Brașov, pe care
îl mai văzusem în 2008 la Suceava. Uite-așa ne adună literatura când ne așteptăm
mai puțin. M-am bucurat să-l cunosc și pe Valentin Irimia, chiar dacă am
schimbat atât de puține vorbe, pe fugă, pe studenta medicinistă Gabriela, pe
omul special Cornelius și familia lui... Plecasem cu o ușoară părere de rău, că
n-am putut fi la Câmpina, la maratonul poeziei, împreună cu prieteni dragi. Dar
mă voi revedea și cu ei, când va fi să fie. Acum mă bucur, pentru că s-au legat
alte prietenii. Și dacă banii de la premiu deja i-am cheltuit, diploma am
înghesuit-o cu altele prin dosare, trofeul și-a luat locul lângă altele, un
obiect în plus de pe care trebuie șters praful, prieteniile nu se cheltuie,
nici nu se îngesuie prin unghere uitate, nici nu se așază peste ele praful. Acelea
rămân. Și acesta este, până la urmă, cel mai mare câștig al unei astfel de
întâmplări culturale frumoase.
Slobozia, 21 martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu