Pe ostrovu-acesta,
într-o seară de vară
au venit
turiști, veseli călători
care știu să ia
de la viață toate darurile -
frumoși,
deștepți, aparent fericiți.
ne-am jucat, am
vorbit, am sperat,
alergând după
vise.
da, da, a fost
chiar frumos
tragic de
frumos, ca-ntr-o poveste de Cehov.
noaptea ne-am
dus la culcare, ne-am imaginat
că dormim
îmbrățișați.
ce frumos ne-am
prefăcut! gata să credem...
eu auzeam, în
timp ce alunecam înspre vise,
cum vaporul se
depărtează lent de la mal
atent să nu
trezească luna sau marile tristeți.
du-te, căpitane!
caută-ți portul!
credeai că mă
păcălești?
m-am prefăcut că
dorm (ți-am spus c-aș fi putut fi actriță)
dar am știut cu
exactitate momentul
când ai dat comanda
ridicați ancora.
așa-s călătorii
prin viață, mereu gata de plecare.
ce vină au ei,
ce vină-avem noi,
că dintre toate
ce sunt, singur statornic ne rămâne
numai Dumnezeu...
Slobozia, 31 iulie 2015
Pictură de Ivan Konstantinovich Aivazovski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu