Florentina Loredana Dalian

marți, 6 mai 2014

Icoana - de Nicolae Dabija


N-am să uit, pe-un şes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruţă trasă de doi cai
şi-n ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce,
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruţă plină de pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
şi privea tot timpul înainte:
poate-şi aducea strămoşii-acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?
E ţărână scoasă de vânzare?
sau ţărâna propriului mormânt?!

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate, -i pământ răscumpărat
de pe la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Şi o urmării, fără de grai,
până se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel.

...Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai pe drum
şi-o căruţă-mbătrânind din mers.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu