Autor: Ieromonah Hrisostom Filipescu
Am primit acest text de la Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu, Egumenul Schitului "Sfânta Maria Magdalena" din Ţibucani. Mulţumiri, Părinte!
Copiii când sunt
mici vor să devină adulți ca să aibă drepturi depline. Adulții vor să fie mai
în vârstă pentru a fi respectați ca și oameni înțelepți, iar bătrânii vor să
mai redevină copiii sau măcar adolescenţi pentru a retrăi viaţa cu mintea de la
apusul vieţii. Niciodată omul nu a fost mulțumit cu starea sa și nu s-a bucurat
deplin de vârsta aducătoare de daruri specifice și de clipa unică a fiecărei
zile. Toate experienţele adunate, plăcute sau mai puţin plăcute, sunt lecţii de
viaţă, sunt „examene luate sau picate”, sunt întâlniri sau despărţiri de
Dumnezeu.
Copilăria am vrea să
dureze o veșnicie. Atunci poveștile prind viață și simțim că zburăm. Toată
lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu știu de
răutăți, au acea candoare, curăție și lumină pe care noi, adulții, am pierdut-o
pe Cale. Cu suflete de pluş ei sunt prezenţe îngereşti pe pământ. Dacă vrei să
vezi Raiul pe pământ, priveşte în ochii unui copil ! Când copiii se ceartă şi
îşi spun: „Te urăsc, nu mă mai joc cu tine niciodată!” Şi încep să se joace
separat. Dar după câteva minute, se joacă din nou şi îşi împart jucăriile. De
ce ? Pentru că la vârsta aceea, fericirea este mult mai importantă decât
mândria ! Ce păcat că între timp noi am crescut …!
Când eşti îngeraş
mic şi crezi că totul e posibil, că Luna chiar se uită la tine şi că stelele
îţi zâmbesc şi le pui nume, parcă lumea e mai bună, mai frumoasă, mai plină de
viaţă. În timpul când trăim momentele magice ale copilăriei, citim povestea
aleasă de noi şi călătorim cu personajele într-o lume mirifică, avem
convingerea că părinţii noştri sunt un univers solid şi stabil şi ne simţim cel
mai bine. Oare cum e alături de Părintele Ceresc când „ne citeşte povestea de
seară”?! Când suntem mici cea mai „înspăimântătoare” propoziţie este „Te spun
lu’mama!” Oare cum ar fi atunci când am auzi „Te spun lui Doamne-Doamne!” De fapt
din asta gustăm cu toţii…
Un adult află ce
puţine ştie atunci când un copil începe să-i pună întrebări. Pentru că nu ceea
ce îi laşi copilului tău, ci ceea ce laşi în copilul tău este important ! Spunea
cineva în glumă, că un copil face iubirea mai puternică, zilele mai scurte, nopţile
mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericită, trecutul mai nesemnificativ,
viitorul mai important şi sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de părere
că unui copil poţi să-i spui tot, tot: „Întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei
mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le
ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să
ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită ! Şi ce bine îşi dau seama copiii că
părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate,
înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă,
copilul îi poate da un sfat util.”
Cu timpul am
crescut, lucrurile s-au complicat, noi ne-am complicat. Inimi frânte, orgolii,
dureri, jertfe, invidii, greşeli, neputinţe, lacrimi, toate au încondeiat
paginile vieţii fiecăruia. Acum, unii dintre cei ce au copii şi nu numai,
înţeleg de ce în copilărie, mama tremura când eram egoist, se supăra când eram
nedrept şi izbucnea în lacrimi când o minţeam. Pentru că mult iubita mamă îşi
dorea să cresc frumos !
Aşadar, socotesc că
în Biserică nu sunt tineri, adulţi şi bătrâni, ci doar tineri sau copiii de
diferite vârste. Că poţi să ai 16 ani şi să te comporţi sau să gândeşti mai matur
decât cineva de 28 de ani, sau să ai 31 de ani şi sufletul şi mintea ca la 85,
obosit şi trist cu oarece regrete melancolice, şi poţi să ai 59 de ani şi să
fii mereu proaspăt, plin de viaţă şi cu lumina aprinsă în suflet. Sunt mereu
copiii copii, copii mari şi bătrânei copii. Prin copii ne descoperim dragostea
necondiţionată, ne reinventăm continuu, recuperăm iubirea şi viaţa şi mai ales
regăsim copilul din noi de care, de ce să nu recunoaştem, uneori ne este aşa de
dor !
Şi aceste modeste slove le-a scrijelit pe un perete al inimii un adult care nu a uitat niciodată copilul din el…
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu