Mai mult Marie decât Martă

Mi-ai arătat Carul Mare,

Părea atât de aproape şi cerul atât de jos,

Ori poate noi urcasem o treaptă.

De unde?

Miroseam a păcat, tu-mi spuneai că-s frumoasă.

Te-am întrebat, privind către stele:

Atunci, cândva, ne vom recunoaşte?

A doua zi, ca la o ultimă cină,

Te sorbeam din ochi

Cum erai mai frumos decât păcatul;

Eu – mai mult Marie decât Martă.

Ai râs.

Şi râsul tâu scrijelea nume pe inimă

Precum cuţitele pe copaci.

Şi tăcerea noastră vorbea despre timp,

Despre cât de puţin timp ne rămâne pentru fericire...