Feriţi linia vieţii

Mi-am pus sentimentele în insectar,

le-am prins cu bolduri, unul câte unul,

le-am învelit, apoi, să nu (se) răcească;

s-au zbătut o vreme,

până când n-au mai avut aripi.

Nu, nu m-au înduioşat

precum bondarul odinioară

(îi dădusem drumul).

Nu, nu, staţi acolo!

Puteţi să faceţi conversaţie, dragoste, revoluţie,

ori ce vă mai trece prin cap,

dar veţi rămâne doar nişte sentimente înţepate cu bolduri.

Eu – voi fi liberă de voi,

îmi voi trăi blazarea de toate zilele,

ca un botanist plictisit care presează viaţa între coperţi.

Nu, nu! Nu-mi veţi mai tulbura nopţile de nedragoste,

s-a zis cu romantismul desuet!

Voi fi cel mai bogat dintre pământeni!

Cel mai bogat dintre săracii acestei lumi.

Da, da! Voi avea colecţia mea de sentimente.

N-am să le vând, nici să le dau de pomană,

dar am să le-arăt lumii, pe bani,

am să le pun să joace precum un urs de paradă.

Veniţi de vedeţi sentimentele cum mor puse-n bolduri!

Veniţi, nu vă mai amăgiţi!

De-alde voi e lumea plină.

Aplauze!

Cum, nu v-a plăcut?

Poate data viitoare... după ce le voi mai dresa.

Vă rugăm nu atingeţi exponatele!

Vă rugăm feriţi linia vieţii!

Să nu ajungeţi cândva şi voi

să vă plimbaţi insectarul prin lume,

prin acest muzeu al celor care n-au vrut să creadă

în destrămare.

Şi n-au crezut,

nuuu, n-au crezut,

până ce...

au văzut!