Florentina Loredana Dalian

vineri, 11 decembrie 2015

Pufuleţ şi Pufinos

Pentru copii micuţi, drăguţi şi... pufinuţi.






Cred că-l ştiţi pe Pufuleţ,

Căţeluşul cel isteţ;

O prietenă el are

Şi de ea e mândru tare.



Se numeşte Pufulina,

Nu-i secret – ea e găina

Ce, cu sârg şi cu mult spor,

Zilnic, face-un ouşor.



Dar îl ştiţi pe Pufinos,

Puişorul ei pufos?

Era gata – nătăfleţul!

Să-l înhaţe Pufuleţul.



Însă ei prieteni sânt.

(Să mă credeţi pe cuvânt!)

Iar prietenia lor

E precum un Puf-uşor.

………..


Pentru voi am inventat

Puiul, cuţul şi găina.

Şi mai jos eu am semnat:

Pufişoara Florentina.



Slobozia, decembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu