Școala Generală Ciulnița, 18 decembrie 2015
Jurnal de risipită
În așteptarea vacanței, elevii clasei a VII-a de la Școala
Generală Ciulnița, s-au bucurat de o oră altfel, la inițiativa tinerei și
neobositei lor profesoare de engleză, doamna Loredana Goțea și a inimosului
diriginte, părintele Gheorghe Felician Lungu. Am participat și eu, invitată în
calitate de scriitoare, alături de doamna prof. Maria Ionașcu de la Liceul
Pedagogic, însoțită de trei eleve din clasa a VIII-a a liceului, de doamna
profesoară de info, Nicoleta și doamna director Ana Mirela, de la Ciulnița.
Copiii ne
așteptau în clasă, în picioare, împreună cu părintele lor (la propriu și la
figurat, întrucât părintele Felician e chiar părinte pentru acești copii). Timp
de o oră, a fost un festin al artelor, elevii citind din compozițiile lor în
proză, cântând colinde în română și engleză, coordonați de cei doi profesori
(cele în română fiind chiar compoziții ale părintelui), și chiar dansând
dansuri moderne (am înțeles că tot prin grija părintelui se antrenează). Nu a
lipsit nici desenul, pe mese fiind felicitări confecționate de ei. Le-am citit
și eu un text de proză, am închegat un dialog cu ei, din care am înțeles că le
place să citească (și chiar o fac), să cânte și să danseze. Doamna Loredana
Goțea a citit și câteva dintre poeziile date de elevii de clasa a IV-a din
Poiana, după ce ne-a delectat și cu o poezie proprie. Apoi, Loredana le-a
oferit diplome și daruri pe care i le lăsase ei Moș Crăciun. Le-am oferit și eu
cărți și bomboane și m-am bucurat împreună cu ei de frumusețea brăduțului
împodobit.
Am fost încântată să aflu, și aici, o
școală cu tineri talentați și cu dascăli care le încurajează talentul și
libertatea de exprimare. Continuând discuțiile în biroul doamnei directoare, cu
părintele Felician și profesoara Loredana, am depănat amintiri din anii noștri
de școală - mai vesele sau mai puțin vesele, unele care lasă urme, ne-am împărtășit
reciproc bucuria de a oferi amintiri frumoase copiilor. Părintele îi duce de
două ori pe an în excursie, îi cheamă în vacanțe la activități distractive, iar
Loredana îi încurajează cât poate să se exprime în scris, le oferă întâlniri
cum a fost cea de astăzi (ca și elevii de la Scânteia, și cei de la Ciulnița
s-au întâlnit pentru prima dată cu un scriitor). Și uite-așa ne-am copilărit și
aproape că a mai trecut un an, dar noi rămânem cu sufletul tot într-un timp al
copilăriei, de neegalat și de neuitat...
Și povestindu-ne noi unele frustrări
ale copilăriei, mi-au venit în minte niște superbe versuri de Sully
Prudhome, în traducerea excepțională a Elisabetei Isanoș (fiica poetei Magda
Isanos și a scriitorului-traducător Eusebiu Camilar). Poezia se cheamă „Le vas
brise” (Vasul spart). O redau mai jos, pentru gingășia ei, exprimând-o, de
fapt, pe ea a sufletului omenesc:
„Un vas unde verbina moare,
De-un evantai a fost lovit,
Atingere întâmplătoare
Şi care nu s-a auzit.
Dar rana, cât ar fi de fină,
Tot muşcă zilnic din
cristal,
O invizibilă ruină
Îi dă înconjurul total.
Şi apa fuge pic cu pic,
Şi seva piere ca un fum,
Nebănuindu-se nimic.
Să nu-l atingi, e spart
de-acum.
Tot astfel mâna cea iubită
Atinge inima din noi,
Şi nu mai trebuie lovită,
Se rupe singură apoi.
Când teafăr vasul pare încă,
Aflată-ntr-însul îl învinge
O rană fină și adâncă.
E spart de-acuma, nu-l atinge!”
Și mă gândesc ce mare asemănare cu vasul
acesta au sufletele copiilor. Când vom înțelege toți aceasta, poate că lumea va
fi mai frumoasă!
Slobozia, 18 decembrie 2015
Mulțumesc băieților pentru fotografii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu