„Înainte de magnolii” - lansare la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”

Bârlad, 23 august 2014

Îmi place să revin în locurile în care mi-a plăcut să fiu pentru prima dată. Nu locurile, nu lucrurile, nu întâmplările, ci oamenii sunt aceia care mă pun pe drumuri. Aşa cum spuneam şi publicului bârlădean, sunt oameni pentru care te trezeşti noaptea din somn şi pleci. Colindând ţara în lung şi-n lat, am descoperit câţiva astfel de oameni, statornici, devotaţi, credincioşi, încăpăţânaţi în a face lucrul bun şi, nu în ultimul rând, patrioţi. Patrioţi adevăraţi, nu din aceia de duzină, de care ne-am cam săturat. Sunt oameni care se jertfesc, care îşi neglijează propria viaţă, dându-se cu totul unei cauze: naţionale, culturale, artistice. Un astfel de om şi jumătate (chit că după înfăţişare e numai jumătate) am întâlnit şi anul trecut (aprilie 2013) la Bârlad: domnişoara Geta Modiga, cea care „păstoreşte” Centrul Mihai Eminescu, o instituţie unică în ţară în felul ei, constituită pe baza colecţiei adunate timp de 30 de ani de un alt pasionat, regretatul doctor bârlădean Teodorescu, într-o clădire cum nu se putea mai adecvată, veche de peste 140 de ani, renovată, fostă Şcoală Normală înfiinţată la iniţiativa profesorului Ioan Popescu. Aceşti oameni au dorit să lase o moştenire culturală concitadinilor lor, şi-au sacrificat timpul, banii şi câte altele rămase neştiute pentru ca noi, astăzi, să fim mai buni, mai culţi, mai şcoliţi... Prea adeseori îi uităm şi prea adeseori uităm că avem o datorie morală faţă de jertfa lor. Noroc că şi astăzi se mai găsesc oameni cu vocaţia sacrificiului. Se mai naşte câte o „Ană” (farmacist Ana Sârbu, care duce mai departe efortul doctorului Teodorescu), o „Getă” ba ici, ba dincoace, astfel încât „avuţia” noastră spirituală să nu piară. Problema e ce facem noi pentru aceşti oameni. Îi susţinem suficient, îi aplaudăm, îi încurajăm, măcar atât cât să nu-şi piardă motivaţia? De ce să nu recunosc, respectul pe care i-l port domnişoarei Modiga m-a determinat să iau pentru a doua oară drumul Bârladului, dar şi faptul că acolo, la Centrul Mihai Eminescu se petrec lucruri frumoase, că există un public avid de cultură şi care mă primise frumos cu un an înainte.

M-am bucurat să mă aflu din nou în mijlocul lor, într-un spaţiu elegant care găzduia, ca şi data trecută, o expoziţie de pictură. Cu seriozitatea care o caracterizează, Geta arajase lucrurile, într-un timp foarte scurt, astfel încât lansarea să fie o reuşită, ceea ce s-a şi întâmplat. Au vorbit frumos despre carte: Geta Modiga, profesorul şi poetul Petruş Andrei şi profesoara şi scriitoarea Roxana Galan. Le mulţumesc pentru a-şi fi dăruit din timpul, inteligenţa şi sufletul lor unei astfel de „cauze”. Iată oamenii! Care dăruiesc fără să aştepte la schimb. Scriitoarea Dorina Stoica, precum bărbierul care mai întâi te săpuneşte, apoi te rade, după ce mi-a dăruit un frumos buchet de flori, m-a certat „cu dragoste creştinească” pentru că n-am mai dat un semn de viaţă cam demult. Are dreptate Dorina, doar că eu mă risipesc în multe direcţii şi, ca să-mi ajungă timpul, trebuie să mă zgârcesc uneori la timpul alocat prietenilor. Am un serviciu din care mă întreţin (scrisul e doar o pasiune mai degrabă costisitoare, decât aducătoare de venituri), un copil de care trebuie să mă îngrijesc, am de scris, de citit, de colindat, de rugat, de... dormit, fie şi numai cele 4-5 ore pe noapte pe care mi le permit în ultima vreme. Zice că m-a iertat, dar să nu se mai întâmple. Am asigurat-o că se va mai întâmpla! J

Domnul Dumitru Olaru mi-a dăruit o poezie, cu dedicaţie, pe care ne-a şi recitat-o, din care voi reda numai un fragment: „Ca romanul s-aibă preţ/ Şi să circule prin ţară/ Cu-o viteză colosală/ Vrea să-l pună pe rulmenţi” (A propos de celebrii rulmenţi de Bârlad, deşi nu ştiu cât vor mai fi de celebri, înţeleg că fabrica e pe punctul de a-şi da duhul).

Lansarea s-a încheiat, ca de obicei, cu acordarea de autografe celor care au dorit să aibă cartea. O surpriză frumoasă am avut-o ieri de la domnul avocat Ioan Ciobanu care deja o citise şi m-a sunat să îmi spună cât de mult l-a impresionat, mai ales că nu se aştepta. Că, zice dumnealui, cu maximă sinceritate: „Am pornit de la prejudecata că ce poate să scrie o doamnă drăguţă din Slobozia, ca să mă impresioneze pe mine care am o vârstă şi am citit ceva la viaţa mea?” Mă bucur că i-am dat prejudecata peste cap şi că, la finalul cărţii, „Lacrima aceea care se scurgea din ochii lui David, am regăsit-o şi în colţul ochiului meu.” Pentru astfel de mărturisiri, ar merita să dorm şi numai 2-3 ore pe noapte, doar inspiraţie să fie ca să scriu!

În final, am mai schimbat impresii cu Geta, cu Dorina, cu Liliana şi cu Maria Iordache căreia îi mulţumesc că m-a însoţit şi pentru fotografii. Mulţumesc, de asemnea, domnişoarei Geta Modiga, vorbitorilor, publicului prezent, celor care au achiziţionat cartea şi celor care au citit-o sau o vor citi! Aşa cum le spuneam, dacă doriţi să mă cunoaşteţi, căutaţi-mă în carte! Să-mi spuneţi şi mie peste ce-aţi dat! J

Slobozia, 25 august 2014

Despre eveniment în Presa bârlădeană