Unde e Târgoviştea?

Scriitori ialomiţeni la Societatea Scriitorilor Târgovişteni, 28 iunie 2014

Jurnal de risipită - 4

Ştiţi cântecul acela în care o bătrână se tânguia printr-o gară: „Fetiţo, te-aş întreba/ Unde e Târgoviştea”. Imaginaţi-vă, în locul bătrânei, trei scriitori – prozatori încă, nu poeţi! – tânguindu-se la toată lumea, ba încă şi între ei, în încercarea disperată de-a nimeri oraşul Târgovişte cam cu aceeaşi rată de succes cu care a nimerit orbul Brăila. Până să cunosc abilităţile în orientare turistică (rutieră) ale distinşilor scriitori Titi Damian şi Alexandru Bulandra, mă credeam ca-n romanul lui Hector Malot, adică singur(ă) pe lume. Vreau să zic singura ameţită pe drumurile mapamondului. Dar sâmbătă, 28 iunie, am avut ocazia să aflu că mai am şi alţi fraţi de suferinţă. Ce mult m-am bucurat! Oricât ai căuta, nu cred să aflii o combinaţie mai beton, când vine vorba de orientare, decât cea formată de cei doi amintiţi mai sus şi „subsemnata de mai jos”. Dar până la urmă, cum bine ştim, la barza chioară îi face Dumnezeu cuib, iar la anti-şoferi, autostradă (cu condiţia să nu ratezi ieşirea din ea, aşa cum păţisem eu cu vreo trei zile în urmă, întorcându-mă, seara, de la Bucureşti). Cu domnul Damian la cârmă, am ajuns, cum necum, aproape punctual, la mult căutatul Târgovişte, unde am fost aşteptaţi de domnul Mihai Stan, redactor-şef al revistei „Litere” şi cel care a condus ostilităţile la întâlnirea de sâmbătă. 

Societatea Scriitorilor Târgovişteni obişnuieşte să aibă întâlniri literare în fiecare lună, întâlniri la care se discută cărţi (de regulă stabilite dinainte), se prezintă programele în care se implică grupul şi, totodată, din când în când, conform unui obicei frumos, se invită şi scriitori outsideri. Singura care nu mai fusese până acum invitată la distinsele noastre gazde – am fost eu. Dar, graţie domnului Titi, am avut acum fericita ocazie de a fi pusă la stâlp. Dar să nu anticipăm!

Domnul Mihai Stan ne-a aşteptat la intrare şi ne-a plasat pe locurile invitaţilor, pe mine lângă un domn despre care ulterior am aflat că este scriitorul Corin Bianu, Şeful Cenaclului „Cincinat Pavelescu” al epigramiştilor bucureşteni. Pe unde mă duc, tot pe epigramişti îi încurc!

Trebuie să fac o paranteză, pentru a face uşor de înţeles momentul următor. În urmă cu cinci ani, mai exact în mai 2009, m-am întors de la un festival de la Sebeş cu doi scriitori pe care i-am plantat în Ploieşti: târgovişteanul Grigore Grigore şi bucureşteanul Ştefan Alexandru Ciobanu. Am oprit, la un moment dat, la tarabele unor vânzători de brânză. Domnul Grigore şi-a achiziţionat una bucată brânză în scoarţă de copac, deloc ieftină, dar pe care a uitat-o la mine în maşină, când a coborât. Uitată a rămas. Acum, doar ce mă aşezasem pe locul meu, când văd că se repede la mine, chestionându-mă: „Ai venit să-mi aduci brânza?” Ei, din brânză n-a mai rămas decât copacul!

L-am cunoscut şi pe Ion Iancu Vale, redactorul-şef al revistei „Climate literare” pe care o primesc de ani buni pe mail şi o citesc. Domnia Sa mi-a lansat invitaţia de a trimite texte pentru revistă.

Domnul Mihai Stan a prezentat programul de vacanţă al Societăţii, din care am reţinut: organizarea unui simpozion de critică la care va participa academicianul Mihai Cimpoi (R. Moldova), dezvelirea unei plăci comemorative Mircea Horia Simionescu, participarea la Congresul mondial al eminescologiei de la Chişinău, donaţii, lansări de carte etc. Mi s-a confirmat ceea ce aflasem de la domnul Damian, şi anume faptul că la Târgovişte există o activitate intensă în plan cultural. S-au pronunţat apoi opinii, în special de către criticul Tudor Cristea, directorul revistei „Litere”, asupra cărţilor: „La porţile tăcerii/ Aux portes du silence” de Maria Mirea, a unei cărţi de Savian Mur, „Muscelenii” de Titi Damian şi „Iov, Socrate şi Divinitatea” de Al. Bulandra. A sosit momentul prezentării mele, prezentare pe care a făcut-o foarte frumos domnul Corin Bianu, întrucât am avut surpriza să aflu de la Domnia Sa că mă citeşte în „Helis” de vreo 3-4 ani şi apreciază scrisul meu, spunându-mi chiar că i-a transmis aceasta de mai multe ori ialomiţeanului Florian Abel. Domnul Bianu a mai afirmat că mă preferă în proză, mai mult decât în poezie. Şi eu tot aşa mă prefer. De asemenea, a mai făcut unele remarci la adresa cărţii semnate de Al. Bulandra.

A urmat „expunerea” mea la "stâlpul infamiei", conform obiceiului local. M-am expus, ce era să fac, am zis vreo două vorbe ca să mă laud, apoi mă aşteptam să fiu lapidată. Ceea ce amabilele noastre gazde, în majoritate domni, nu s-au îndurat să facă. Cu alte cuvinte, am scăpat şi din asta. Nu pot decât să le mulţumesc pentru bunăvoinţa de a mă primi şi îngăduinţa cu care m-au ascultat.

Întâlnirea s-a încheiat cu cântec, înainte de marş s-a cântat „Mulţi ani trăiască” sărbătoritului din ziua respectivă, Corin Bianu (totodată cel care întocmeşte şi procesul verbal).

Pentru noi, însă, ziua nu s-a terminat. Am mers acasă la nepotul de frate al domnului Damian, Părintele Iulian şi frumoasa lui familie, formată din socri, soţia Ileana şi cei trei fii: Maria, Ioana şi Iosif, unde am avut parte de o primire foarte călduroasă, de o masă copioasă şi de cântecele la pianină ale tinerei interprete Ioana. Ne-am dat duşi până la urmă, dar nu de tot. 

Am făcut un popas la Jilavele, unde e reşedinţa de la ţară a domnului Damian şi unde ne aştepta doamna Victoria care ne-a invitat să culegem zmeură din grădină. După ce am mâncat ca urşii, am plecat toţi patru, cu haltă în Urziceni, la casa cu superbă grădină a familiei Bulandra. Aici ne-a primit doamna Lili cu alte bunătăţi.

După ce am mai pus ţara la cale, ne-am luat la revedere, iar eu mi-am continuat drumul spre Slobozia, cu haltă la Munteni-Buzău, la mama.

Şi totuşi... unde e Târgoviştea?

Slobozia, 01 iulie 2014