Poezia pietrelor în câmpul cu ciulini

Oraşul de Floci, 30 iunie 2014

Jurnal de risipită - 5

Mie, dintotdeauna, pietrele mi-au vorbit. Altora, nu le spun nimic. Ghidul din Turcia povestea amuzat cum, afându-se la Efes, într-una din deplasări, vorbind de-l durea în gât, a fost întrerupt la un moment dat de două... să le zicem doamne care l-au apostrofat cam aşa: „Hai, domnu’ ghid, mai stăm mult la chietrili-astea? Cî ne-am săturat di chietri, vriem la bazar!” Cu alte cuvinte, doamnele voiau să mănânce rahat. Rahat cu nucă, cu cocos, cu perje, cu ce-o fi, numai sî nu hie cu chietri.

Cum ziceam, mie pietrele îmi vorbesc. De-aceea, nu ratez nicio ocazie de-a le mai asculta poveştile, muzica, poezia... Florin Vlad – directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa – mai „bolnav” decât mine la capitolul pietre (nu la rinichi, nici la fiere), şi nu doar pasionat, ci şi documentat, şi-a convocat „căpitanii”, luni, 30 iunie 2014, după ora 16:30, la baza arheologică de la Oraşul de Floci. Căpitanii care au răspuns apelului am fost de fapt, doar Vitalie Buzu şi cu mine, având în vedere că ceilalţi trei se aflau deja la bază. Zic de Raducu (Radu Coman) care parcă-i plantat acolo dinaintea plopilor din lizieră (de câte ori am fost, l-am găsit, pregătit să facă faţă tuturor prevăzutelor şi neprevăzutelor), Valeriu Stoica, un stoic s-ar zice după nume, dar nu vă lăsaţi păcăliţi şi Ioana Marin, o ştiţi (dacă nu, aţi pierdut), un fel de mierlă a Bărăganului. Bun! Va să zică doi arheologi-muzeografi, un istoric, un pictor, o solistă de muzică populară şi o scriitoare. Vreo doi câini, o pisicuţă şi o sumedenie de ţânţari. Dar ăştia au apărut abia la lăsarea serii, când le e lor mai drag să iasă pe strasse şi să sugă sângele poporului mai ceva decât capitaliştii putrezi.

Plin de entuziasm, Florin ne-a făcut turul sitului şi ne-a bombardat cu informaţii legate de cum va arăta nu peste multă vreme Oraşul de Floci. Am constatat că deja unele schimbări s-au petrecut de când n-am mai fost (cred că din octombrie 2013, la inaugurarea monumentului). Ne-a ameţit bine de tot între Via Principalis şi Via Secundaris. De Via Dolorosa n-a zis nimic, deşi se află deja acolo două cruci: una reprezentând monumentul sculptorului Gabriel Manole, cealaltă, achiziţie mai nouă – Crucea de la Chirana. Pe care Vitalie şi Florin s-au chinuit să descifreze inscripţiile, până când au ajuns la concluzia că e imposibil, cu mijloacele de care dispuneau în dotare, adică doar proprii ochi. 

Florin ne-a arătat unde se va construi podul (picioarele deja au fundaţii) şi pe unde va trece Ialomiţa. Nu ştiu de ce mă gândeam că mi-ar părea rău să văd câmpul altfel decât acum, îmi pare că un pod şi o apă i-ar lua din farmec. Desigur, e doar o impresie subtilă; cei care se pricep, ştiu ce fac.

Valeriu îmi arată un vestigiu de ceramică (pe româneşte, ciob), ceea ce mă inspiră să cânt melodia pe versurile lui Omar Khayyam (pe care l-a recunoscut imediat): „Şi trupul tău care mi-e astăzi/ Cel mai iubit dintre limanuri/ Va fi un biet ulcior din care/ Vor bea drumeţii pe la hanuri.” (Nu ştiu cui îi aparţine traducerea, dar e superbă!). Şi desigur că, peste timp, ulciorul va ajunge... vestigiu ceramic.

Vedem şi piatra de la râu, aleea proaspăt terminată, băncuţele. Revedem bisericile (ce-a mai rămas din ele). „Cultura” de ciulini e superbă.

Ne amintim că trebuie să punem la cale un proiect coordonat de Valeriu, după o idee a regretatului Radu Ştefănescu (fostul director al Muzeului Judeţean Braşov, care s-a stins la doar două luni după ce ne-a găzduit cu „Câmpiile verticale”). Dumnezeu să-l odihnească! Iar noi să ducem mai departe proiectul despre care ne-a vorbit, rămânând că ar fi urmat să revenim în august la Braşov. Proiectul, dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, constă într-o expoziţie de icoane, acompaniată de muzică şi poezie adecvată. Prima înfăţişare urmează să aibă loc în 16 august a.c, la Muzeul Satului în Bucureşti, apoi la Râmnicu Vâlcea, prin toamnă, iar în decembrie, la Slobozia.

Cineva, cred că Valeriu, a venit cu ideea să le citesc din proaspătul meu roman „Înainte de magnolii”. Am citit un fragment scurt, cel cu fluturii pentru insectar, care le-a plăcut prietenilor mei, ba chiar i-a emoţionat. Ioana ne-a încântat cu melodiile sale. Florin îi tot trăgea cu Basarabia şi cu prietenul lui Buzu. Cred că tot Valeriu a lansat ideea (omul ăsta, când nu-i căţărat pe o schelă de biserică, are numai idei!) că ce-ar fi ca Florin să mă înfieze. „Victima” paternă s-a arătat de-a dreptul încântată, începând să enumere ce ar fi urmat să-mi lase moştenire când se va fi pus problema: un oraş de floci, popina Borduşani, o livadă, o curea (p-asta chiar n-am priceput-o, dar cine are nevoie?) şi alte asemenea dotări. Eu, ce să zic? N-am fost niciodată aşa de bogată, încât nu pot decât să aprob. Din păcate, Răducu scria „testamentul” cu un deget de la mâna dreaptă pe palma mâinii stângi. Ce mă fac dacă se spală pe mâini? Florin e în stare să nu mai recunoască nimic.

Am mai vorbit de fostul moşier şi ministru al Agriculturii Aurelian Pană, de mănăstirea de la Frăţileşti (aflată pe fostele sale terenuri, donate de urmaşi mănăstirii) şi chiar am hotărât să mergem acolo anul acesta de hram, adică pe 27 iulie, când e sărbătorit Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Până la urmă, eu şi Vitalie a trebuit s-o ştergem englezeşte, că Florin nu ne-ar mai fi lăsat să plecăm. Dar eu aveam a doua zi serviciu, Vitalie doar ce „dăduse” BAC-ul şi mai urma, aşa că... Florin a zis că ne iartă, doar dacă promitem să revenim. Revenim!

Am început cu pietrele, termin tot cu ele. Scrisesem cândva nişte gânduri, pe care fiul meu le-a aşezat frumos pe o fotografie făcută şi prelucrată de el: „Tot ce-a rămas din bătrânul Efes – memoria pietrelor, tăcându-şi neliniştea unui altădată. Pe-alei circulă o toamnă pe sens interzis.” Mă gândesc cum ar suna adaptată la Oraşul nostru. Tot ce-a rămas din bătrânul Floc... Nţ! Nu merge. Tot ce-a rămas din Bătrânul Oraş – memoria Flocilor... Ptiu! Nici asta. Apăi care? Oraşul de Floci – azi cred c-am pus-o/ de-un scărmănat. A ieşit aproape senryu. Azi, până şi pietrele au mai multă poezie...

Slobozia, 02 iulie 2014