Gânduri dulci-amărui
R mi-a spus că
şi-a făcut o prietenă în tabără. O fată din Urziceni.
- - Şi vă mai vedeţi?
- - Poate. Dacă mai mergem în tabără...
Dacă... Încerc să ghicesc ce-i în sufletul lui şi mă
întreb dacă băieţii suportă mai uşor astfel de momente. Cred că da, cel puţin
aparent.
Eram tot cam de vârsta lui, treceam a şaptea, când, tot
în tabăra de la Amara (pe atunci Forum pionieresc), m-am îndrăgostit de M.L.,
cu un an mai mare. Evident, nu m-am manifestat în niciun fel să-i dau de
înţeles. Părea idolul multor fete, iar eu nu suportam să fac parte din gloată. Cred
că asta se cheamă mândrie, nu? În plus, eram destul de timidă. Unele lucruri nu
se schimbă niciodată. Pentru că nu obişnuiam să mă destăinui, am scris ceva
într-un carneţel. Eram în autocar, credeam că nu vede nimeni, dar una dintre
doamne, tinerică, mi-a citit peste umăr. Mi-a spus atunci nişte vorbe, îmi pare
rău că nu le-am reţinut, dar în ele se ghiceau înţelegerea şi compasiunea. Eu n-am
ştiut ce să-i spun lui R, cu toată înţelegerea şi compasiunea. Uneori, am sentimentul că n-am învăţat nimic
din viaţă.
Când am plecat din tabăra aceea, s-a prăvălit cerul peste
mine. Şi prăvălit a rămas multă vreme. Mă văd şi acum privind în gol peste
câmpie în direcţia Urziceniului, de parcă de acolo ar fi venit salvarea. Nu
l-am revăzut niciodată. Şi, probabil, şi dacă l-aş fi revăzut, n-ar mai fi fost
la fel. Poate că nu m-ar mai fi impresionat prin nimic.
Există momente în viaţă care nu au o
existenţă mai mare decât a fluturilor. Două, trei, cinci săptămâni, poate un
an. Şi totuşi, există senzaţii pe care le trăieşti permanent: în alt context,
la altă vârstă, cu altcineva. Iubirea suportă, de-a lungul vieţii, acelaşi proces de transformare ca şi cel al
fluturilor. La vârsta copilăriei/ adolescenţei, e în stadiu de crisalidă, până
ce, la vârsta maturităţii, prinde aripi şi îşi ia zborul. Spre cel care va fi
să fie sau va fi să nu fie...
Slobozia, 09 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu