La creştinescul salut din această
perioadă „Hristos a Inviat!”, adresat funcţionarei de la Poştă înainte de a-i
cere cele n timbre poştale, m-am trezit cu un răspuns pe care nu l-am mai
primit până acum, dat pe un ton care nu admitea replică: „Adevărat a înviat! Că
doar asta era treaba Lui, doamnă!”. Prima reacţie a fost să întreb „Şi treaba
noastră care este?”, dar am renunţat întrucât mă aşteptam să-mi spună că treaba ei
e, după cum se vede, să vândă timbre, sau, Doamne fereşte, poate m-aş fi
pomenit cu toată fişa postului ei pusă în braţe şi îndemnată s-o studiez. Aşa că
m-am mulţumit să afişez un zâmbet jumătate uimit, jumătate condescendent, care
nu ştiu ce i-o fi transmis, că a ţinut să adauge, pe un ton îndulcit: „Mai glumim
şi noi!”. Desigur, nu te poţi supăra pe un astfel de răspuns, în fond e un alt
fel de mărturisire a credinţei: prin „asta era treaba Lui”, funcţionara
recunoaşte implicit că Iisus Hristos a existat, ba încă a şi înviat, că doar
asta era treaba Lui, menţionată clar în Fişa Postului, fără urmă de îndoială. Şi
totuşi, să percepi Învierea Domnului doar ca pe o datorie asumată şi
îndeplinită, la fel ca una a celui mai mărunt funcţionar, mi se pare prea
puţin. Să nu înţelegi dragostea şi jertfa şi subtilitatea Lucrării şi, mai
ales, că această „treabă” s-a săvârşit pentru înălţarea, restaurarea şi
mântuirea noastră...
N-aveam chef de cateheză, aşa că
am plătit, am mulţumit pentru timbre şi m-am îndepărtat de ghişeu cu gând să
plec mai repede la „treaba” mea. Rămâne întrebarea: Şi totuşi, treaba noastră care este?
Slobozia, 22 aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu