Pe unde radio şi TV

Jurnal de risipită - 1

Mă risipesc. În stânga, în dreapta, pe ici, pe colo. Nu spun că mă irosesc, nu am sentimentul acesta. Doar uneori mi se pare că văd viaţa trecând pe lângă mine. Dar asta-i altă poveste. Povestea de azi e despre risipirea mea pe unde radio şi TV.

         Ieri, adică vineri seară, mă sună Theodora Vild. Theodora nu mă sună niciodată să mă întrebe ce fac. E un om prea ocupat (ca şi mine), ca să piardă vremea cu fleacuri. De fiecare dată, mă sună să-mi propună ceva. Ca şi acum. Turuie în telefon: „Hristos a înviat! E urgent, de-aia te sun la ora asta. Au dat de noi, pe internet, cu concursul, de la Radio „Antena satelor”. Au o emisiune în seara asta de la 21, „Veşnicia s-a născut la sat”. Vor să intri şi tu în direct, pe la 21:15. Intri, da? Vezi că te sună realizatoarea. Pot să-i dau numărul tău de telefon? Succes! Pa!” „Adevărat a înviat!” Îmi trag două palme, să „înviez” şi eu. După o zi de muncă la serviciu şi altă roboteală prin casă, tocmai mă pregăteam să atac un castron de seminţe, tolănită în canapea. Duc seminţele de unde le-am luat şi amân tolăneala pe mai târziu (nu că n-aş fi putut vorbi şi lungită comod, dar aşa am învăţat eu mai demult la un curs, că vocea de la telefon e influenţată inclusiv de poziţia în care stai când vorbeşti). La scurtă vreme, mă sună şi doamna realizatoare a emisiunii: „Sunt Constanţa Droncioiu de la Radio Antena Satelor... Revenim cu telefonul la 21:15.” Convenim să citesc şi un fragment de proză adecvat, şi ce putea fi mai adecvat decât textul meu „Aceeaşi lună peste sat”. Timp de o oră, am fost în direct cu Theodora şi doamna Constanţa, pe parcurs intervenind telefonic şi ascultători ai emisiunii. Am admirat marea răbdare, tactul şi profesionalismul doamnei Droncioiu, precum şi faptul că cineva realizează astfel emisiuni. Mi-a plăcut şi titlul pe care l-am depistat ulterior în grila de programe (http://www.antenasatelor.ro): „Cu inima deschisă”. Ne-am şi amuzat când, la un moment dat a intervenit un domn de la ţară care ne-a sfătuit să nu mai zăpăcim copiii cu arta plastică şi alte mofturi asemenea, să facă bine să pună mâna pe coarnele plugului! Că, zice dumnealui, de muncă aţi auzit? Am auzit, coane, dar nu toţi ne pricepem la plug. Felicitări doamnei Droncioiu şi, aşa cum ne-am promis reciproc, ne vom mai auzi!

         Cu TV-ul n-am fost luată prin surprindere. Doamna Elena Toma mă anunţase cu vreo trei săptămâni înainte că sunt invitată, împreună cu alţii, să filmăm o emisiune pilot „Club XXL” pentru postul „Naşul TV”. Va să zică, aşa cum a conchis dumneaei, ne-am găsit naşul! Eu să zic nu? N-am zis nu, mai ales că se petrecea sâmbăta (deci astăzi), când am zi liberă. De succesul emisiunii depindea dacă va urma o emisiune permanentă la postul amintit, difuzată duminica. Se pare că a reuşit, fapt pentru care nu pot decât să o felicit pe doamna Toma. Filmarea a avut loc la Cafeneaua „Schengen” de pe Calea Victoriei (lângă Casa de Modă „Venus”).

         Ca o şoferiţă ce sunt, am lăsat maşina pe Bulevardul Burebista, în apropiere de rondul de la Piaţa Alba Iulia şi m-am adresat la un taxi. M-a lăsat fix în uşa cafenelei, despre care taximetristul m-a informat că s-a deschis recent, conchizând: „Şi uite-aşa aţi intrat în Schengen!”.

Printre primele persoane pe care le zăresc este actriţa Doina Ghiţescu. Având aceeaşi vervă pe care i-o ştiu. M-a studiat, mi-a aprobat ţinuta, machiajul, catalogându-mă drept "misterioasă", doar părul mai trebuia puţin aranjat. Ăla nu stă aranjat niciodată. „Văd că te-ai machiat de acasă. Aveam machieuză şi aici.” „Da – intervine şi doamna Toma – avem machieuză de emisiune” Bravo! Bine că-mi spuneţi acum! Şi eu de ce am pierdut jumătate de oră la oglindă, să mă făţuiesc? Nu că m-ar fi „ales” cineva, cum zicea bunica („Cin’ te-alege?”), dar consider importanţa aspectului din respect pentru telespectatori, care nu vor să vadă feţe palide. Cine vrea să se delecteze cu figuri de ceară, merge la celebrul muzeu din Londra. Dar statuia mea nu e acolo. Încă! „Coafor nu avem?” „N-avem.” Ce păcat! Ăla mi-ar fi fost mai util. Trec o greblă prin părul rebel şi tot nepieptănată rămân.

Domnul prezentabil, elegant şi distins, parcă picat dintre coperţile „Crailor de Curtea Veche”, avocat şi profesor universitar la Facultatea de Drept se aşază la masa mea, prezentându-se ca „viitorul Preşedinte al României”. „Iar eu sunt Regina Cleopatra a Egiptului”, am vrut să-i zic, dar m-am abţinut de teamă să nu facă infarct. Nu mă durea sufletul de România care ar fi rămas fără preşedinte (viitor), cât mai ales de mine care aş fi rămas fără o companie agreabilă. Având în vedere că dumnealui candidează independent, există şanse maxime să-l votez. Că de partide m-am cam săturat! Nu-i dau numele, că nu fac nimănui campanie electorală.

O altă prezenţă eminentă la masa noastră a fost doamna Dona Tudor, realizatoare de emisiuni la TVR, jurnalist şi scriitor. Ulterior ni s-a alăturat şi pictoriţa Victoriţa Duţu care ne-a vorbit despre expoziţiile sale de pictură din mai multe ţări. Ca de obicei când mă aflu în companii selecte, mă întreb „Eu ce caut acolo?”. De obicei, cam ce caut, găsesc.

O doamnă dintre cele care prezentau costumele populare, venită din Piteşti, am reţinut că se numeşte Matilda, la sfârşitul prezentării m-a luat prin surprindere cu un gest: mi-a întins un mic buchet de lăcrămioare. N-am înţeles de ce, din toată lumea de acolo, m-a găsit tocmai pe mine. Probabil pentru că eram mai aproape. Oricum, m-a lovit în inimă. Îmi dorisem atât de mult un buchet de lăcrămioare pe care nu l-am primit, nici nu am găsit să-mi cumpăr, şi iată că n-a trecut vremea lor până ce nu m-am desfătat şi eu cu mirosul lor minunat. Sare lăcrămioara de unde nu te aştepţi.

Şi a propos de flori, am revăzut-o pe doamna Olga, florăreasa din Piteşti, cum îşi spune. Deşi, la bază, e ceva jurist, chiar procuror, dacă nu mă înşel. I-am spus că mi-a inspirat o proză: „Florăria din Centrul Vechi” şi aflu, nu fără surprindere, că a avut florărie şi în Bucureşti. „Dar nu m-am înţeles cu ţiganii”. Păi da!

Tânărul Preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Basarabeni (sper că am reţinut bine) a fost felicitat de ziua lui şi i s-a cântat Mulţi ani trăiască. Un alt tânăr, dar preot, întrebat ce mesaj doreşte să ne transmită, a răspuns foarte frumos: „Mesajul de acum două mii de ani. Să duceţi în lume, prin ceea ce faceţi, bucuria, pacea şi frumuseţea” (citez din memorie, dumnealui a vorbit mai frumos).

Când să plec, o zăresc pe doamna Toma prăvălită pe un scaun. Mi-am amintit de ce spunea Dona Tudor, că după o emisiune de două ore, domnia sa nu mai era în stare să-şi găsească maşina în parcare; nici chiar dacă era singura maşină din parcare. Doamna Toma era sfârşită, dar şi bucuroasă. Se pare că fusese felicitată de producător pentru emisiune şi că aceasta urmează să aibă viaţă lungă. Ceea ce îi dorim şi noi.

Pe scriitoarea Victoria Milescu am salutat-o şi ne-am conversat în fugă. Cu pictoriţa Ana Ranete – cam la fel. Am recuperat puţin la semafor, unde ne-am întâlnit, la plecare; m-a condus la staţia de taxi, unde ne-am despărţit. Căra vreo trei tablouri cu dumneaei. Tot mai bine de scriitori! Cele trei cărţi pe care le adusesem cu mine încăpuseră în geantă.

Trecând pe lângă nişte clădiri cu aspect de paragină, deşi păreau a fi de patrimoniu, nu ştiu ce-mi vine să-l întreb pe taximetrist dacă mai sunt locuite. Răspunsul a venit prompt: „Da. De naţiunile conlocuitoare.” Şi mi-a turuit o poveste despre neamurile proaste care se instalează în casele nelocuite din Bucureşti şi despre scandalul pe care îl fac atunci când se arată proprietarii de drept. Mi-a spus şi despre reacţia actualului Preşedinte când „distinşii” au ameninţat că-şi dau foc lor şi la copii, manca-ţ-aş! Zice că a aflat-o de la un prieten jurnalist care i-a spus că n-a suflat nimeni o vorbă. Păi, dacă-i aşa de secretă, atunci n-am să suflu nici eu. Dar m-am amuzat teribil. Au taximetriştii nişte poveşti în ei! Ca scriitor, mi-ar prinde bine să mă plimb o zi întregă cu taxiul, doar ca să le ascult poveştile.

Ajunsă acasă, găsesc apel de la Noni (Ananie Gagniuc). „Cine ştie pe ce unde mă mai invită şi el!”, gândeam. Sun cu emoţie înapoi. Dar nu m-a invitat nicăieri, aşa că am răsuflat uşurată şi m-am apucat de scris. Altă risipire!

Slobozia, 26 aprilie 2014

Fotografie portret: Cristian Şuca

Fotografii cu actriţa Doina Ghiţescu: Marian Ilie
Fotografii cu pictoriţa Ana Ranete: Liliana Popa

Club XXL la Nasul TV