Florentina Loredana Dalian

sâmbătă, 12 aprilie 2014

„Veşnicia s-a născut la sat”

Festival-concurs, Slobozia, 11 aprilie 2014





„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat” afirma Blaga în versul devenit celebru. Iar eu cred că tot acolo vor unii s-o-ngroape. Numai că n-or să reuşească. Nu, cel puţin atâta timp cât mai există nişte „prăfuiţi” ca mine şi ca alţii care încă mai au respect pentru tradiţie, obiceiuri şi înaintaşi. Care îşi manifestă respectul nu doar la nivel declarativ (electoral!), ci prin fapte. Aşa cum au procedat o mână de oameni, profesori şi elevi care au organizat şi participat la Festivalul-concurs „Veşnicia s-a născut la sat”, aflat la cea de a V-a ediţie. Organizatorul festivalului este Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, având ca parteneri şi alte instituţii de vază ale judeţului Ialomiţa.
Tema concursului de anul acesta a fost „Meşteşuguri vechi şi noi”, iar secţiunile din concurs au fost: film documentar de scurt metraj, prezentare power point, lucrări de artă plastică, eseuri. Au fost prezentate, de asemenea, momente artistice cu muzică şi dansuri tradiţionale.




Am avut onoarea de a juriza, împreună cu alţi juraţi, secţiunile de eseuri şi momentele artistice. M-am bucurat, în primul rând să văd că există o astfel de preocupare, că sunt oameni dedicaţi şi pasionaţi tradiţiilor şi transmiterii lor mai departe: doamnele profesoare de la Liceul Pedagogic -  Adriana Dumitru, Silvia Sofineti, Theodora Vild, Adriana Matache, domnul profesor Ion Cociorva de la Şcoala Gimnazială Grindu, profesorul Marian Lalu care „antrenează” trei echipe de dansatori, toate bune, dintre care cea mai frumoasă impresie artistică a făcut-o „Florile Bărăganului” de la Liceul Tehnologic din Făcăieni şi alţii la fel de merituoşi.




 Au fost chiar şi micuţi din ciclul primar, care au încântat cu drăgălăşenia şi efortul lor. Au mai avut reprezentanţi Palatul Copiilor, şcolile „Sf. Andrei” Slobozia, Ograda, Mihail Kogălniceanu şi Liceul Pedagogic, în afara concursului, doar pentru spectacol. 





La secţiunile de eseuri, artă plastică şi film documentar, participanţii au fost şi din alte judeţe ale ţării. Din păcate, aceştia nu au fost prezenţi, deoarece nu li s-a putut asigura cazarea. Spectacolul a fost frumos şi, timp de două ore, am ieşit din cotidian, transportându-ne într-o altă lume parcă din trecut. 

Tot pentru a face legătura cu trecutul şi tradiţia, eu am purtat o ie cu o vechime de peste 100 de ani, îngălbenită de vreme,  cu nişte motive florale cusute manual, pe care am ţinut să le-o arăt copiilor, deşi nu-mi fac iluzii că i-a impresionat prea mult, având în vedere că eu însămi, aflată pe la vârsta lor când am primit-o, n-am „dat prea mulţi bani” pe ea. Nici pe talentul şi strădania celei care o făcuse, chiorându-se la vreun opaiţ.
Cine şi ce premii a luat mi se pare mai puţin semnificativ. Până la urmă, toţi participanţii sunt câştigători într-un anume sens. Simbolic, evident. Că altfel, s-au pricopsit cu nişte diplome. În ciuda faptului că partenerii festivalului au fost destul de numeroşi şi la pungă... roşi. Exprimându-mi nedumerirea în această privinţă, am primit un răspuns care m-a siderat: Ministerul aşa-zisei Educaţii a interzis cu desăvârşire să se acorde premii în bani. Această interdicţie, din punctul meu de vedere, nu poate avea decât un motiv (căci, în fond, nu s-ar fi cerut bani de la Minister): va să zică jigodiile ministeriale fac parte din clica care (cacofonia e la locul ei!) sapă încet, dar sigur, încă de la bază, în trăinicia acestui popor. Cu alte cuvinte: „N-aveţi decât, prăfuiţilor, să vă înveşniciţi până nu mai puteţi, dar nu cumva să motivaţi copilaşii să continue tradiţia. Or să mai facă şi ei un timp asta din obligaţie sau de amorul artei, după care vor renunţa singuri.” Şi astfel visul leprelor vânzătoare de neam şi ţară va deveni realitate în câţiva ani. S-o creadă ei! Mă opresc aici, c-am început să vorbesc ca Vadim. Nu mă luaţi în seamă, aşa-i la mine mai mereu: un ochi râde şi-unul plânge. Dacă văd şi cealaltă faţă a lucrurilor, nu mă pot preface că n-am văzut-o.

Până la urmă, rămâne partea frumoasă: a fost un festival, un spectacol, ne-am bucurat şi să dea Domnul să ne mai bucurăm. 

Am apreciat în mod deosebit echipa de la Grindu, cu atenţie la detalii, venind cu spice, cu pâine împletită de casă (pe care au oferit-o simbolic juriului. Nuuu e şpagă! Aia nu se dă la vedere). De asemenea, de apreciat e şi faptul că toţi copiii din spectacol au avut costume naţionale şi le-au purtat cu eleganţă. Cinste îndrumătorilor lor, dar şi părinţilor! Felicitări organizatorilor şi tuturor participanţilor, precum şi juriului imparţial (excluzându-mă pe mine, că nu-i frumos să mă laud singură, dar am putut constata aceasta „din interior”şi la ceilalţi membri)! Felicitări şi partenerilor festivalului (deşi am impresia că rolul acestora a fost mai mult de figuraţie, dar poate mă înşel sau poate aşa trebuia să fie): Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Primăria Municipiului Slobozia, Centrul pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Inspectoratul Şcolar Ialomiţa, Muzeul Naţional al Agriculturii Ialomiţa, Casa Corpului Didactic Ialomiţa. 




Lăudabilă este şi tipărirea antologiei festivalului, conţinând eseurile din concurs şi lucrările plastice, având o calitate remarcabilă a tiparului.
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Iar eu cred că tot acolo vor unii s-o-ngroape. Cred însă cu şi mai multă putere că n-or să reuşească.





„Eu cred că vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.”

(Lucian Blaga, fragment din „Sufletul satului”, vol. „În marea trecere”, 1924)


Slobozia, 12 aprilie  2014






4 comentarii:

  1. Felicitari...tot inainte satele din Romania trebuiesc promovate si conservate daca se poate !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc! Aşa este. Din păcate, până la urmă şi această promovare, la nivel mai înalt, de conservare nu mai vorbim, are nevoie de bani. Lucrul care s-ar părea că-i cel mai greu de găsit în ziua de azi...Dar măcar cu ce se poate să ajutăm.

    RăspundețiȘtergere