Nenumărate minute la Mizil

Festivalul-concurs „Agatha Grigorescu Bacovia”, 04 octombrie 2013

„Minutul 175. Trenul porneşte. Trec la fereastra din partea cealaltă, spre câmp. Sub lumina lunii, Bărăganul se întinde nesfârşit şi în depărtare devine haotic. E luni, 10 octombrie 1938, mă cheamă Geo Bogza, am treizeci de ani şi am vizitat pentru prima oară în viaţa mea Mizilul. Viaţa şi lumea mi se par fantastice şi de neînţeles.

P.S. În direcţia Buzăului, trenul străbate ca un balaur câmpia fantastic luminată de

lună” (1940)  (Geo Bogza – „175 de minute la Mizil”;  http://www.romeojulietalamizil.ro/pdf/175_DE_MINUTE.pdf)

Minutul... care-o fi. Opelul porneşte. Nu pot să trec la fereastra cealaltă, că eu sunt şoferul. Sub lumina unui soare zgârcit, Bărăganul de întinde nesfârşit, dar n-am timp să-l studiez, că trebuie să mă uit la şosea. E vineri, 04 octombrie 2013, mă cheamă Florentina Dalian, am patruzeci şi cinci de ani şi am vizitat pentru a treia oară în viaţa mea Mizilul. Viaţa şi lumea mi se par fantastice şi de neînţeles.

P.S. În direcţia Sloboziei, automobilul străbate câmpia oarecum luminată de soare...

Prima dată, şi eu am vizitat Mizilul tot într-o zi de 10 octombrie, doar că la 70 de ani diferenţă faţă de Geo Bogza, adică în 2008. Şi nu aveam 30, ci 40 de ani. Dar, la fel ca şi pe scriitorul GB, şi pe mine m-a impresionat drumul către Mizil. Parcă mă aflam într-o altă lume, parcă picasem în alt veac. Şoseaua, pe care întâlneai rar câte o căruţă (de maşini, nici vorbă!), înfăţişa privirii, de o parte şi de cealaltă, câmpia încremenită, presărată, din loc în loc, cu fântâni cu cumpănă. Pe una chiar am fotografiat-o, iar fotografia am folosit-o, ulterior, la coperta cărţii „Aceeaşi lună peste sat”. A doua oară, am fost în octombrie 2009. Şi acum iată-mă pentru a treia oară, în 04 octombrie 2013, străbătând drumul Mizilului, cu aceeaşi încântare, cu prilejul Festivalului-concurs de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, aflat la a VII-a ediţie. La mai multe!

2009, premiere

2009

2009, cu epigramistul Laurentiu Ghita care tocmai îmi trântise o epigramă
despre cum a nimerit orbul Brăila şi Loredana Mizilul

2009, Emil Proscan, Lucian Manailescu, FL Dalian, Laurentiu Ghita

Mizilul este oraşul în care au loc două festivaluri/ concursuri literare pe an, care adună nu doar câştigătorii concursurilor, ci şi personalităţi marcante ale lumii culturale româneşti. La Mizil i-am văzut şi ascultat pe Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, iar anul acesta ivitaţii de onoare au fost actorul şi scriitorul Dan Puric şi regizorul Dan Piţa (care nu mai au nevoie de nicio prezentare). Ceea ce se petrece, cu consecvenţă, la Mizil, îmi întăreşte convingerea că, atunci când se doreşte, se poate. Dar acolo se poate, deoarece există implicarea puternică a doi oameni: domnul Primar Emil Proşcan, om de cultură şi scriitor, este cel care susţine financiar şi care se implică personal în organizare, primeşte invitaţii, moderează festivalul, face prezentările, oferă premiile. Dacă România ar avea numai astfel de primari, cultura ar fi repusă în locul ei de cinste cuvenit; un alt truditor al festivalului este poetul Lucian Mănăilescu, cel care se ocupă atât de concurs, cât şi de revista „Ferestra”, apărută tot cu susţinerea fianciară a domnului Emil Proşcan. Domnul Mănăilescu nu a lăsat revista să nu apară nici măcar atunci când ar fi avut un motiv întemeiat, numărul din septembrie a.c., dedicat concursului, fiind redactat de pe patul de spital. Alte cuvinte ar fi de prisos. Oricine ştie cum stau lucrurile pe ici, pe colo, poate înţelege de ce există „fenomenul Mizil”.

Emil Proşcan, Margareta Labiş, Dan Puric

În deschiderea evenimentului din 04 octombrie, domnul Emil Proşcan a prezentat invitaţii: Dan Puric, „omul frumos”, actor şi scriitor, Dan Piţa, regizor bine cunoscut şi îndrăgit pentru filmele sale, doamna profesor Margareta Labiş, sora regretatului poet Nicolae Labiş, Virgil Diaconu, poetul care „locuieşte într-o bătaie de inimă”, redactor şef al „Cafenelei literare”, Preşedinte al juriului la concursul de anul acesta, Ivan Pilchin, lector la Universitatea de Stat din Republica Moldova (Catedra „Literatură universală”), absolvent al aceleiaşi universităţi, facultatea de limbi străine, secţia engleză-germană. Domnul Proşcan a propus şi o temă de discuţie (generoasă): despre viaţă. Fiecare a spus ce a crezut de cuviinţă, spectatorii (în proporţie de 80% elevi de liceu, cinste lor!) au adresat întrebări, ca, de altfel, şi telespectatorii, evenimentul fiind transmis în direct de televiziunea locală. Domnul Primar a dat numărul său de telefon la care puteau fi adresate întrebările, pe care, ulterior, le transmitea invitaţilor.

Virgil Diaconu, Ivan Pilchin, Dan Piţa

Virgil Diaconu a exprimat un gând frumos: „Mizez pe cei care trag lumea înainte, în primul rând pe artişti.” Dan Piţa a vorbit despre recentul său film „Ceva bun de la viaţă” şi ne-a anunţat că lucrează la o ecranizare a romanului „Chira Chiralina” de Panait Istrati. Personal, fiind o pasionată admiratoare a operei marelui scriitor, aştept cu interes filmul. Domnul Piţa ne-a spus că a mai existat o singură ecranizare, rusească, a romanului, foarte veche, fără sonor şi având o peliculă deteriorată.

Doamna Margareta Labiş a spus lucruri interesante, de istorie literară,  despre fratele său, poetul trecut la cele veşnice la numai 21 de ani, în condiţii încă neelucidate. Dintre „trăznăile” pe care le făcea, ne-a spus-o pe cea cu Ateneul. Revoltat de snobismul unora, care se îmbrăcau în haine de lux (gen frac şi rochii lungi de seară) când majoritatea erau sărăcuţi şi prost îmbrăcaţi, fiind vremea teribililor ani de după război (aici mi-am amintit personajul Ladima al lui Camil Petrescu, care umbla îmbrăcat în uniforma militară, deoarece nu avea altă haină), într-o zi, Labiş a cumpărat, cu nişte bani câştigaţi pe poezii, locul în loja regală de la Ateneu şi s-a dus acolo îmbrăcat cu un cojocel ponosit şi o căciulă ţărănească pe cap. Când dirijorul orchestrei, George Georgescu, s-a întors să salute publicul, căutând disperat personajele importante din lojă, a dat cu ochii de Labiş, acesta şi-a scos căciula şi a salutat, obligându-l şi pe Georgescu să salute. „Moartea căprioarei”, una dintre capodoperele poeziei româneşti, i-a fost inspirată poetului de împuşcarea unui cerb de către tatăl său. Doamna Labiş ne-a spus că acea „soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte” era chiar ea şi a făcut o descriere a foametei cumplite din acel an. În 1954, când a scris-o, Nicolae Labiş avea 19 ani. A plecat la Bucureşti, în fugă, să publice poezia şi a uitat-o acasă. Doamna Margareta a găsit-o, a citit-o („şi am înţeles, atunci, că fratele meu e poet”) şi i-a expediat-o. În amintirea poetului Nicolae Labiş, în special pentru tinerii care astăzi nu-l mai găsesc prin manuale, doamna Labiş a recitat trei poezii scrise de acesta: „Mioriţa”, „Moartea căprioarei” şi „Noi, nu!”.

Dan Puric, foarte aplaudat şi ovaţionat de tinerii din sală, a avut o prestaţie excelentă (ca de obicei) şi, pentru că tot fusese numit „specialist în viaţă”, a început cu îndemnul „Să vă feriţi întotdeauna de specialişti în viaţă!”, adăugând că viaţa ne prinde mereu nepregătiţi, mereu cu garda jos. Prin tot ce a spus, a transmis o infuzie de optimism sălii şi m-am bucurat enorm, mai ales pentru tinerii prezenţi, întrucât discuţiile porniseră într-o notă oarecum pesimistă. Trebuie să-i încurajăm şi să le dăm speranţe acestor tineri. Despre toate lucrurile spuse de artist nu voi scrie, întrucât ele au farmec povestite de el. Voi menţiona numai răspunsul său la întrebarea adresată de un telespectaor: „Aveţi cont de facebook?” Răspunsul a fost: „Nu. Am avut. Dar l-am închis. Aveam vreo 90.000 de like-uri, adică d-ăia care mă iubesc. S-a întâmplat că a ars cantina acolo, la Părintele Tănase¹⁾ şi nu mai aveau copiii ăia unde mânca. Am scris pe facebook rugând pe admiratori să dea fiecare câte un euro ca să poată fi refăcută cantina. Vă daţi seama ce s-ar fi putut face cu 90.000 de euro? Dar câţi credeţi că au donat? Trei! Am înţeles atunci că din cei 90.000, doar trei erau adevăraţi. Şi tot atunci am hotărât să închid contul.” Mărturisirea lui Dan Puric mi-a amintit titlul cărţii unui alt Dan (Mircea Cipariu): „Singurătatea vine pe facebook”.

Din păcate, artistul Dan Puric a trebuit să plece la o repetiţie, astfel că nu a rămas cu noi până la sfârşit. A urmat momentul premierii câştigătorilor, repede, repejor, că se cam scursese timpul alocat festivităţii. Toate momentele evenimentului au fost presărate cu muzică de calitate interpretată de cvartetul „4 Art” (http://cvartet4art.ro/), având în componenţă artiştii: Diana Pîrgaru (vioară), Radu Barabancea (vioară), Georgiana Munteanu (violă) şi Andrei Frîncu (contrabas).

Invitaţii au continuat discuţiile la o agapă. M-am bucurat să-i revăd pe Florin Dochia (Marele premiu – poezie), Florina Isache (Premiul I poezie), pe Virgil Diaconu (Preşedinte juriu), Lucian Mănăilescu (organizator), Emil Proşcan (Primar), Niculai Tăicuţu (membru în juriu; din păcate plecat mai devreme, cu treburi importante, dar am apucat să schimbăm câteva impresii în biroul domnului Primar înainte de începerea festivităţii) şi să-i cunosc pe Cecilia Moldovan (locul III poezie) şi pe regizorul Dan Piţa. Au fost oferite cărţi şi reviste („Ferestra” – Mizil, „Spaţii culturale” – Rm. Sărat, „Helis” – Slobozia, "Revista Nouă" - Câmpina).

In biroul domnului Primar. În stânga, Florina Isache

cu poetul Florin Dochia (Câmpina)

cu scriitorul Niculai Tăicuţu (Rm. Sărat)

domnul LM a zis că asta-i "probă pentru Valeria" (Manta Tăicuţu). Noi nu credem:)

Emil Proşcan, Margareta Labiş, Dan Puric

Virgil Diaconu şi Muţunache

Ora 14:30. Articolul se încheie aici. E 05 octombrie, 2013, mă cheamă Florentina Dalian şi mă gândesc deja când voi revedea a patra oară Mizilul. Până atunci, mulţumiri organizatorilor şi juriului pentru bucuria pe care am trăit-o la acest eveniment cultural. Felicitări! Viaţa şi lumea mi se par atât de frumoase, cu tot fantasticul şi neînţelesul lor...

Florentina Loredana DALIAN

Slobozia, 05 octombrie  2013

______________________________________________________ 

¹⁾        Părintele Nicolae Tănase găzduieşte şi hrăneşte, în Valea Plopului, în jur de 400 de copii, unii dintre ei salvaţi de la avort. 

2)    Câştigătorii concursului aici

_________________________________________________________________________________